irina, iti scrie cineva aflat pana nu demult de cealalta parte a baricadei. eu eram cea care ii priveam ca pe felul 13 pe altii.
de ce? din invidie. poate sa nu fie constientizata, dar tot invidie este.
adica. cei credinciosi au o pace interioara, au sentimentul ca nu sunt niciodata singuri, ca este Cineva care are grija de ei, ca au un Tata. au pe Cine ruga sa le fie bine, au Cui sa multumeasca atunci cand sunt fericiti, au un scop in viata, o directie, un...stii foarte bine. simt ca apartin Cuiva, ca sunt parte din Ceva, ca Undeva sunt mereu acceptati si iubiti.
cei care nu cred nu au asa ceva. ei sunt cei cu adevarat singuri, purtand povara faptelor si durerilor lor numai pe umerii lor. nu au la cine alerga cand le este greu, nu au nimic din linistea si lumina celui care crede. insa ei isi spun ca ei sunt cei puternici, pentru ca nu apeleaza la cineva care sa le rezolve problemele, ca au curajul de a se autodetermina, de a fi singurii responsabili de destinul lor. au in fata doar hazardul.
ei sunt oamenii singuri ai lumii. si din dorinta de a nu mai fi singuri si nefericiti, doresc sa fie toata lumea ca ei, sa se sprijine pe altii ca ei.
tu fii tare si mangaie-i, ca si ei cauta lumina. nu vor sa-ti faca rau, insa nu stiu cum sa renunte la orgoliul de a recunoaste ca nu esti stapan tu peste toate si nu poti controla tu totul. nu au incredere. e greu sa renunti la iluzia de control si sa-ti incredintezi viata altcuiva. mai ales din moment ce multi se indeparteaza din cauza acestui "crede, sau arzi!". le trebuie iubire si acceptare, nu frica, pentru a crede.
tu incearca sa-i convingi ca a crede e un act de putere, si nu de lasitate. si iubeste-i.
Doamne ajuta!
|