pentru cei care se gandesc sa urmeze calea monahala, cred ca ar fi bine ca inainte de a face un pas sa isi puna in ordine urmatoarele aspecte:
- situatia pe care o lasa in urma e in regula? sau il poate trage inapoi cand se asteapta mai putin? rude pe care le lasa singure, neajutorate, diverse situatii in care plecarea creeaza sminteala. in general, daca mediul din care pleaca nu e unul duhovnicesc, e greu de crezut ca el are o chemare reala pentru acel tip de viata extrem duhovnicesc. Daca are o scoala inceputa, sa o termine, sa nu ramana cu gandul la ea.
- cunoaste realitatile monahale actuale, concrete? direct sau din carti (despre carti despre carti..... despre calugari in general)?
- are o idee despre felul in care se descurca economic-financiar manastirea respectiva? Are idee despre ce se lucreaza in manastirea respectiva?
- e pregatit ca la batranete, sa fie fara pensie si asigurare medicala? sau are vreun plan in privinta asta?
- familia il sustine daca esueaza (exista si destule cazuri cand calugarii ajung sa fie alungati, fara vreo vina, din manastire)? sau daca ramane acolo, dar are nevoie de ceva?
- are cel putin un model viu si de incredere in manastirea respectiva? un reper despre cum va fi si el la un moment dat? S-a folosit de el si cand era in lume?
- mai stie pe cineva din mediul lui care a reusit sa se adapteze acolo? Daca da, n-ar strica o discutie realista si amanuntita cu acea persoana
- il stie bine pe staret/stareta? Cea mai buna chemare este de fapt o invitatie din partea acestora. Cea mai proasta, o invitatie, oricat de insistenta, din partea unui novice.
- i se pare ca staretul e genul de om in fata caruia sa merite sa juri ascultare pana la moarte?
astea sunt cateva, spuse la repezeala. (e o mica dezvoltare si in cartea asta
http://www.scribd.com/doc/134218659/...ntru-ecumenism , pp. 50-60) daca cineva e intr-adevar in dubiu, cred ca pentru el orice idee in plus conteaza, sa se lamureasca singur.
Ioan Scararul zicea totusi ca e bine sa pleci si nepregatit. dar erau alte vremuri. si chiar daca acum poate fi la fel, sunt cazuri speciale cele in care simti o nevoie pur si simplu.
dar primul lucru, e sa nu se plece cumva din cauza versetului din matei 19,11, in care "horousin", adica "primesc", "lasa loc", "accepta", e tradus prin "pricep" - ca si cum cine nu se calugareste e un prost care n-a priceput scriptura, ceea ce creeaza o nevroza falsa. Apostolii nu s-au facut calugari. doar unul a avut ceva din aceasta stare - Ioan, despre care Petru era de altfel ingrijorat, precum stim.