CristianR a scris:
"Întrebarea asta i-a ispitit pe mulți. Nouă ni se pare că asta ar fi culmea nefericirii: suferința fizică a copiilor. Cred că Dumnezeu vede mai adânc și știe că nefericit cu adevărat este cineva sănătos și îndestulat dar care nu-L cunoaște pe El și, ca atare, nu are viață în sine.
Pe când un prunc din aceștia, trecând încă de la naștere prin durerile crucii, poate atinge înălțimi amețitoare pentru unii ca noi."
La mine nu functioneaza functia "quote". Nu stiu ce sa mai fac.
In fine.
Vreau sa spun ca eu sincer nu inteleg unele lucruri si nu va inchipuiti cat este de greu. Sunt lucruri care nu mi le pot explica.
Exista multi oameni care nu au treaba cu credinta si sunt si foarte fericiti. Ii vad in jurul meu.
Nu stiu daca vor avea candva vreo problema. Nu pot sa judec asta.
Dar vad oameni credinciosi si foarte nefericiti si invers si ma intreb de ce este asa.
Inseamna ca nu e vorba de aceeasi fericire. Voi vorbiti de o fericire metaforica.
Si cred ca or fi si oameni credinciosi cu adevarat si care sunt si sanatosi si fericiti din multe puncte de vedere.
Sunt de acord ca un copil sau un adult care sufera mult invata niste lucruri pe care noi restul nu le putem nici sti si nici invata.
Eu as vrea sa pricep legatura intre credinta si starea de bine (hai sa n-o numesc fericire, ca fiecare intelege altceva prin ea). Starea asta de bine eu o vad asa: sanatos, cu familie, cu serviciu potrivit si o viata moderata si lunga.
De ce sa nu se poata imbina asa o stare de bine cu credinta?
Mai multe nu comentez.
Cred ca multi au invatat de undeva un gand pe care il poarta tot timpul cu ei, dar nu stiu daca si cred asta sincer in sinea lor. Ma cam indoiesc.
Si acest lucru este: fericirea inseamna ceva dupa moarte. Acea mantuire probabil, Raiul. Aici pe pamant trebuie sa suferim
Intrebarea pusa de Florin mie mi se pare normal, fireasca.
Nu ni se spune mereu sa ne ocupam de copii? Nu este telul tuturor binele copilului?
Daca nu ma insel anul acesta este decretat de biserica a fi anul grijii pentru copii. Nu stiu unde am citit si cine a hotarat asta.
Si atunci venim si spunem aici ca de fapt copiii trebuie sa sufere ca sa fie in credinta?
Cum e posibil asa ceva?
Sau sa spunem ca trebuie sa stea prin spitale, sa se chinuie, sa moara?
Care om poate sa spuna din suflet asa ceva?
Si de ce sa n-avem voie sa ne punem intrebari normale? Pana si apostolii intrebau, nu intelegeau.
Oare ce cereti voi aici? Si de unde asa idei?
__________________
A fi crestin = smerenie + iubire de aproape
|