[Eugen7]

Conceptul de spaţiu-timp nu are sens înainte de începutul universului, iar timpul este relativ, contând sistemul de referinţă. Aceasta este învăţătura Sfinţilor Părinţi (Fericitul Augustin, Sfântul Ioan Damaschin) deci a Bisericii Ortodoxe. Spre exemplu în Psalmul 89 este scris „Că o mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri, care a trecut şi ca straja nopţii”, adică raportat la Dumnezeu timpul nu are însemnătate, întrucât Dumnezeu este atemporal (şi “priveşte” timpul cum vrea EL, mai repede sau mai lent; de la început spre sfârşit sau de la sfârşit spre început). Este evident ca psalmistul vrea sa arate relativitatea timpului şi nu durata efectivă a miei de ani raportată la Dumnezeu, întrucât această mie de ani este prezentată ca fiind egala cu o zi (ce are 24 de ore) şi mai apoi ca fiind egala doar cu trei ore (un sfert din jumătate de zi), mai precis cu o singură straja a nopţii (anticii împărţeau în patru străji egale cele 12 ore ale timpului nopţii, de la asfinţitul soarelui şi până la răsăritul soarelui).

Sfinţii Părinţi şi deci Biserica Ortodoxă, ne învaţă că noi nu putem calcula timpul decât după ieşirea omului din Rai (primul an în Hronografele Bisericii, este anul ieşirii lui Adam din Rai). Argumentele lor pentru faptul că “nu putem calcula” timpul înainte de ieşirea lui Adam din Rai, erau în principal două. Primul argument era că noi nu ştim cât erau de lungi “zilele” creaţiei întrucât scriptura afirmă că Soarele şi Luna au fost făcute de Creator doar în a patra zi de la începutul creaţiei (Facerea 1,14-19) iar o zi reprezintă pentru noi un interval de douăzeci şi patru de ore, când Pământul efectuează o mişcare de rotaţie în jurul axei sale şi în acelaşi timp se mişcă şi pe orbită în jurul Soarelui, deci în primele trei zile când nu era creat încă Soarele, o zi nu avea douăzeci şi patru de ore (privit din sistemul de referinţă al omului). Al doilea argument era că omul în Rai nemuritor fiind (Facerea 2,17) prin har (Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Cartea a II-a, cap 12) înainte de căderea în păcat, percepea timpul altfel şi deci toată perioada de timp petrecută de om în nemurire e considerată în Geneză ca o singură zi. Iată deci cum cele şase zile ale creaţiei nu aveau acelaşi interval de timp (privit din sistemul de referinţă al omului).