Omul care îl venera deci pe Babaji, îi venera practic pe demonii ce locuiau înlăuntrul lui, si astfel le dădea dreptul de a intra si în sufletul său. Asadar, evenimentul căruia îi fusesem martor era fenomenul cotropirii sufletului său de către demoni. Ceilalti care i se închinau primeau doar o anumită influentă demonică, a cărei intensitate varia în functie de fiecare individ în parte, însă nu erau supusi demonizării, posedării propriu zise a sufletului de către diavoli.

Care din aceste două pozitii era cea adevărată? Opozitia dintre ele se dovedea absolut flagrantă. Ce era în realitate „dascălul dascălilor“? Mag sau sfânt? Dumnezeu sau diavol? Trebuia să găsesc un reper pe seama căruia să mă orientez, un criteriu în baza căruia să pot distinge.

Peste putin timp ne-am ridicat cu totii să plecăm. Atunci Babaji a trecut prin fata mea fără ca măcar să-mi dau seama, desi mă străduisem din răsputeri să ajung în situatia de a-1 privi de aproape. Când m-am dezmeticit, i-am mai putut vedea doar spatele. îmi înlăntuise efectiv mintea, neîngăduindu-mi să-1 privesc în momentul în care a trecut pe lângă mine.

Plimbându-mă prin ashram, m-am întâlnit cu prietena mea N. Era surprinsă si nelinistită. Mi-a spus că H., cealaltă prietenă a noastră, căzuse la pat bolnavă; desi se afla în perioada ciclului menstrual, totusi pierdea o cantitate nefiresc de mare de sânge si nu se putea misca. N. a adăugat că toate femeile dormeau sub camera lui Babaji, si a făcut chiar câteva comentarii indecente legate de acest fapt. Ne-am despărtit apoi pentru scurtă vreme.

Camera în care locuia Babaji era izolată de restul clădirii, avea intrare separată si era ornată pe fatada exterioară cu tot felul de plăcute multicolore strălucitoare. Pentru gusturile mele, avea un aer foarte tigănesc. La intrare m-a oprit un european: „Aici nu poti intra“, mi-a spus el, furnizându-mi nesfârsite explicatii. Omul se simtea extrem de stânjenit, si pe deasupra mai si amortise. Oferea într-adevăr o priveliste ilară. Tinea în mână o trestie, purta o scufie caraghioasă si avea drept scut o împletitură de papură. I se încredintase sarcina de a păzi intrarea lui Babaji. Se simtea prost si căuta să se justifice.

Mi-a fost milă de el. Am zăbovit putin alături de el si mi-a spus povestea lui. îl cunostea de câtiva ani pe guru. Voia să promoveze în cadrul firmei la care lucra, astfel încât venise să-1 roage pe Babaji să-si folosească puterile sale în acest scop. „Bineînteles, i-as fi putut trimite o simplă scrisoare, dar am preferat să vin eu însumi“, spunea el. Oare de aceea i se distribuise acest rol rizibil? înadins îl batjocoreau? Sau îl obisnuiau astfel cu supunerea totală si îsi impuneau în acest mod stăpânirea asupra lui?...

Am dormit peste noapte într-o cameră mare, împreună cu alte zece persoane. Eram de vârste apropiate si păream a avea cu totii cam acelasi mod de viată si de gândire.

Unul dintre ei mi-a spus că îsi câstiga pâinea învătându-i în America pe oameni să respire. Le preda adică exercitii yoghine de respiratie. Iată că putea fi si aceasta o meserie! „încet-încet au să ne învete si cum să păsim“, m-am gândit.

Dimineata m-am trezit la răsăritul soarelui si am urcat pe un deal în afara ashramului, unde am întâlnit-o si pe N., care mi-a spus că ne aflam deja în întârziere si că trebuia să ajungem la slujba de dimineată înaintea lui Babaji. Când am sosit, ne-au făcut într-adevăr observatie pentru întârziere; nu era un lucru permis: dovedea o lipsă de respect fată de persoana gurului.

De data aceasta Babaji îsi primea discipolii chiar în antreul său. Am intrat si noi acolo. Era destul de strâmt. M-am asezat mai în spate si urmăream totul cu interes si nedumerire. Cineva mi-a făcut observatie cu voce tare, căci exact în locul unde sedeam exista un mic templu cu fotografii si picturi de animale antropomorfe si oameni zoomorfi, de fapt zei. Fără intentie, îi jignisem asezându-mă în interiorul templului.

Am avut apoi acelasi sentiment privindu-1 pe Babaji, această creatură atât de stranie. Pe de o parte, constituia o priveliste cu adevărat înspăimântătoare. Pe de alta, era doar un tânăr grăsan. Nu-1 slăbeam din ochi, încercând să deslusesc vreun element mai edificator asupra lui. Si acest element a survenit... Cred că în general copiii mici, având sufletul mai curat, dovedesc un instinct mai bun decât cei mari. Detectează cu usurintă sentimentele ascunse, tocmai pentru că percep lumea în special prin intermediul inimii. Creierul nu-i deturnează prin diverse rationamente care pot să nu aibă nici un fel de fundament real.

Asadar, cam pe la jumătatea rândului se afla o pereche de australieni. Aveau un copilas de patru ani. Brusc, Babaji a cerut să-i fie adus copilul. îndată ce l-au apropiat de guru, micutul a început să plângă, să zbiere si să se agite, încercând să fugă cât mai departe de el. Plansetele lui îmi sfâsiau inima. Părintii săi sedeau fără să schiteze vreun gest de împotrivire. Gurul 1-a luat în brate, si-a introdus degetul mare în gura copilului iar degetul arătător i 1-a pus între sprâncene, si micutul a adormit instantaneu. Nu-mi puteam da seama dacă era vorba de somn sau de hipnoză, dar cert este că micutul a rămas în această stare pe aproape tot parcursul slujbei.

Frica si refuzul copilului m-au impresionat. Mi-am amintit din Evanghelie cu câtă bucurie si încredere îl îmbrătisau copiii pe Hristos.

Câtiva discipoli s-au apropiat iarăsi de noi, adresându-ne acelasi insistent îndemn de a merge să ne închinăm lui Babaji... Ne-am eschivat din nou, atât eu cât si prietena mea. Cealaltă prietenă a noastră era imobilizată la pat. Hemoragia sa abundentă era o „purificare“, o veritabilă „binecuvântare“ a gurului! Aceasta fusese explicatia dată de yoghinii ashramului...

S-au perindat cu totii prin fata lui Babaji, exceptie făcând doar noi, după care ne-am împrăstiat. în scurt timp ne-au reperat prin multime si ne-au pus în vedere să părăsim ashramul. Nu agreaseră comportamentul nostru, întrucât refuzasem de fiecare dată să ne închinăm lui Babaji! Usurată si chiar fericită, prietena mea a plecat imediat să-si pregătească bagajele.

Eu am căzut pe gânduri. Era oare bine să plec înainte de a trage o concluzie fermă si definitivă? Doar pentru aceasta venisem în India. Merita să mă întorc cu aceleasi dileme si frământări?

Am cerut să-1 văd pe guru. S-au dus să-1 întrebe, si peste câteva minute s-au întors să mă conducă la el. în timp ce păseam în antreul său, mi-am făcut cruce si am cerut ajutorul lui Dumnezeu. Nu stiu ce-mi făcuse Babaji de la distantă, însă creierul meu deja nu mai functiona normal. Parcă mintea mă părăsea într-un anume fel... M-am pomenit înaintând spre el. Când am ajuns la doi metri în fata lui, m-am uitat după vreun scaun, socotind că urma să stăm de vorbă.

M-a privit cu o aversiune sălbatică. Si-a unit picioarele si si-a întors capul într-altă parte, ca si când n-ar fi vrut să mă vadă, ca si când se temea de mine, ca si când îi era totodată scârbă de mine, si a zbierat cu putere:

- Get out (Iesi afară)!

Mă pierdusem complet. L-am privit cu uimire.

- Get out (Iesi afară)! a urlat încă si mai tare.

- Only one question (O singură întrebare)..., i-am spus.

- No questions here (Nici un fel de întrebări)! Get out (Iesi afară)!

M-am întors si am plecat debusolat. Eram plin de nedumerire. Ce comportament era acesta?

Iesind afară, m-am întâlnit cu prietenele mele.

- Noi plecăm oricum, tu ce faci, vii?

„Hai să plec si, dacă voi simti nevoia, am să revin“, m-am gândit si am pornit cu ele la drum.

Prietenele mele erau feministe. Cu crestinismul aveau mai degrabă relatii inamicale, manifestând însă o oarecare atitudine pozitivă fată de yoga si magie. De aceea mi-a atras cu atât mai mult atentia constatarea si mărturisirea uneia dintre ele:

- Frate, ce era cu omul ăsta? „Cazi si închină-te mie!“... în timp ce religia noastră este delicată, plină de blândete... Omul ăsta are ceva sălbatic în el.

Am privit-o uimit. îsi depăsise prejudecătile ideologice.