Sfântul Constantin cel Mare (306-337) a fost fiul lui Constanțiu Chlor și al cinstitei Elena. După moartea tatălul său a luat stăpânirea împărăției, cu învoirea întregii oștiri, însă auzind Maxențiu acest lucru a pornit război împotriva sa. Acesta, știind că oștirea sa este mai slabă decât cea a lui Maxențiu, s-a rugat lui Dumnezeu și ca răspuns la rugăciunile lui a văzut ziua, în amiaza mare, o cruce luminoasă strălucind pe cer, pe care scria cu slove alcătuite din stele: „Prin acest semn vei învinge!” Deci, punând el pe steaguri semnul crucii și monograma lui Hristos, l-a biruit pe Maxențiu la Pons Milvius în anul 312. Fericitul Constantin a dat în anul 313 o hotărâre prin care acorda libertate deplină creștinilor în întreg Imperiu Roman. Mai târziu, împăratul Constantin a mutat capitala imperiului de la Roma pe malul Bosforului, la Constantinopol. Tot în timpul său s-a ținut și Sinodul I Ecumenic, la Niceea, în anul 325, în cadrul căruia a fost condamnată erezia lui Arie. Sfântul Constantin a fost ajutat în viața sa de evlavia mamei sale Elena, care, mergând la Ierusalim, a descoperit locul Golgotei, al Sfântului Mormânt și lemnul Sfintei Cruci. Părticele moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena se găsesc și la Catedrala Patriarhală din București.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|