[ioanna]

Silviu Lupascu:
METANOIA FLORILOR DE LOTUS (Iudaism, Crestinism, Budism, Islam)
Rev.Ianus nr.7-8

În multe dintre cărţile sacre sau dintre cărţile redactate în proximitatea sacrului, o relaţie complexă, misterioasă, profund umană, de solidaritate, comuniune, comprehensiune sau iubire nelumească, se stabileşte între mîntuitori şi curtezane, între profeţi, sfinţi sau mistici şi prostituate. Dialogul dintre mîntuitori şi curtezane este întotdeauna un dialog între nivelul suprem al existenţei omeneşti şi un nivel inferior al existenţei omeneşti. Principiul masculin-salvator reprezintă centrul de putere al dialogului, deoarece deţine şi propovăduieşte adevărul religios în raport cu care principiul feminin se situează pe o poziţie inferioară, definită prin cădere în păcat şi, adeseori, prin pierderea speranţei de salvare. Întîlnirea salvatoare devine posibilă deoarece mîntuitorii, profeţii, sfinţii, misticii, sînt învestiţi cu atribute teocratice care le îngăduie să aducă darul salvării chiar şi în mîinile semenilor care păreau excluşi de la banchetul salvării.

Mîntuitorii au menirea de a înţelege şi răscumpăra neantul suferinţei şi răutăţii omeneşti, printr-un efort excruciant, care întemeiază sau resemnifică spaţiul religios din jurul lor, iar curtezanele sînt inseminate cu otrava suferinţei şi răutăţii omeneşti, îşi deschid trupurile pentru a primi ferocitatea, deznădejdea, temerile sau traumele adamilor exilaţi între pămînt şi cer. Mîntuitorii iau asupra lor păcatele lumii şi dăruiesc reîntoarcerea la izvoarele pure ale vieţii omeneşti şi ale iubirii de Dumnezeu, curtezanele iau asupra lor energiile negative ale violenţei sexuale şi dăruiesc alinări trecătoare, tandreţe mincinoasă şi afecţiune falsa.

Nivelul suprem al înfruntării suferinţei şi răutăţii omeneşti în planul religiei, sacralităţii, coexistă astfel cu nivelul inferior, lubric, al pierderii de sine în tentativa de a anihila suferinţa individuală şi răul individual prin mecanica iluzorie, profană, a orgasmului. Deşi proporţiile diferă sensibil, ambele eforturi au drept numitor comun confruntarea cu suferinţa şi răutatea omenească, iar drept finalitate aneantizarea sentimentului atroce al vieţii şi a tragediei de a fi viu. De aceea, curtezanele vor fi întotdeauna de partea celor care înţeleg adevărul şi mesajul mîntuitorilor, de partea celor care îşi dăruiesc necondiţionat sufletul credinţei în mîntuitori. Exigenţele acestei credinţe impun însă convertirea la preceptele Legii religioase şi abandonarea homeopatiei sexuale, preschimbarea apetitului pentru luxură în fervoare religioasă şi stricteţe de ordin moral, deoarece mîntuirea săvîrşită de mîntuitori este exhaustivă, absoarbe în sine şi reduce la tăcere rudimentele profane ale rezistenţei împotriva răului pămîntesc.

Apostolul Ioan a fixat imaginea paradigmatică a acestei întîlniri: „Iisus i-a zis: Maria! Întorcîndu-se, aceea i-a zis evreieşte: Rabuni! (adică, Învăţătorule!)“ (cf. Ioan, 20, 16). Intensitatea sufletească a acestui schimb de cuvinte mărturiseşte situarea existenţei omeneşti între iubirea teocratică întrupată în Mîntuitor şi pasiunea ţapispăşitoare a unei curtezane care s-a lepădat de sine şi a primit „vestea cea bună“, după ce a parcurs calvarul suferinţei şi deznădejdii, după ce a preschimbat răutatea lumească acumulată în vasul incandescent al propriului său trup, în aurul dorinţei de salvare. Dincolo de realitatea iluzorie a păcatelor, convertirea la realitatea reală a adevărului creştin a fost cu putinţă prin alungarea celor „şapte demoni“ (cf. Luca, 8, 2) ai dezordinii senzuale sau insanităţii sexuale.

Comprehensiunea dintre învăţători şi prostituate este amintită de mai multe ori în cuprinsul tradiţiei rabbinice. Prostituatele îi admiră în mod necondiţionat pe rabbini, deoarece sînt bărbaţi neprihăniţi şi sfinţi, care nu participă la sortilegiile impure, plăcute-dureroase, ale jocului erotic, iar rabbinii, cu fatalismul deţinătorilor de sapienţă biblică, în măsură să lumineze tainele vieţii omeneşti, le consideră pe prostituate victime ale căderii lumii în păcat, ale alcătuirii cetăţii, vag inocentizate prin asimilarea vinului suferinţei.

În Talmud Bavli, Pessahim , Rabbi Iohanan afirmă că Dumnezeu laudă în fiecare zi pe bărbatul celibatar care locuieşte într-un mare oraş şi nu păcătuieşte, deşi prostituatele se oferă clienţilor în pieţele publice. Cum Rabbi Safra era celibatar şi locuia într-un mare oraş, chipul i se luminează de bucurie la auzul acestei apoftegme, dar Rabba îi declară neconcesiv că acest elogiu nu este adresat unor oameni ca el, ci unor oameni ca Rabbi Hanina şi Rabbi Ochaiya. Aceştia se îndeletniceau cu cizmăria şi locuiau într-un oraş din Palestina, pe o stradă controlată de prostituate, pentru care manufacturau încălţări. Atunci cînd veneau în prăvălie, ca să încerce sandalele sau pantofii, prostituatele îi priveau pe rabbini, dar ei nu ridicau ochii către feţele lor. Prostituatele aveau o stimă atît de mare pentru cei doi rabbini, încît nu făceau jurăminte decît pe viaţa sfinţilor rabbini ai Palestinei 1.

Despre Rabbi Eleazar ben Dordia, Talmud Bavli, ‘Avoda Zara, 17a, aminteşte că „nu era prostituată pe lume cu care să nu se fi culcat“. Într-o zi, însă, el a aflat că exista o astfel de femeie, la care nu intrase încă, într-un port îndepărtat. Rabbi Eleazar ia de acasă o pungă cu dinari pentru serviciile prostituatei şi traversează şapte rîuri în căutarea ei. Într-un moment de apogeu al trîntei erotice, prostituata îi spune că niciodată „căinţa lui Eleazar ben Dordia nu va fi acceptată“. Rabbinul imploră munţii şi dealurile, cerurile şi pămîntul, soarele şi luna, stelele şi planetele, să se roage pentru el, dar toate vocile creaţiei îi răspund că trebuie să se roage pentru ele însele. Atunci Rabbi Eleazar înţelege că nu poate conta decît pe el însuşi, îşi aşază capul între genunchi şi suspină cu atît de multă durere, încît îşi dă sufletul. Un glas celest anunţă că „Rabbi Eleazar ben Dordia este aşteptat în viaţa lumii ce va să vină“, iar Rabbi meditează asupra misterului care face ca un om să se străduiască ani la rînd pentru a obţine veşnicia, în vreme ce un alt om o obţine într-o singură clipă: „Nu numai că păcătoşii care se căiesc sînt bine primiţi, dar ei sînt numiţi şi învăţători.“ 2 În urma nesupunerii faţă de autorităţile romane, Rabbi Meir ajunge în situaţia de a se ascunde de urmăritorii săi într-o casă cu prostituate.

Talmud Bavli, ‘Avoda Zara , 18 b, conţine tradiţia în conformitate cu care profetul Ilie i se arată, sub aspectul unei prostituate care îl prinde în braţe. Oamenii care îl urmăreau pe rabbin se îndepărtează de această scenă de desfrîu aparent, cu certitudinea că bărbatul în cauză nu putea să fie Rabbi Meir, a cărui elevaţie spirituală era incompatibilă cu acea postură, pe care ei o judecau drept obscenă 3