Hîm... complicat și tare amuzant... Păi, mai întâi tre să-i scoată cineva găurile negre din cap.... Apoi să-i zicem bancu românesc cu ciobanu, ăla cu oile negre dar și alea albe......
P.S. Tocmai am citit (repejor, că e scrisă de o feministă enervantă) cartea despre viața cuplului H., unde aflai consternanta veste că S.H. și-a înșelat acum câțiva ani soția cu o infirmieră... Nu că soția nu avea dealtfel o măreață poveste de iubire autentică (ne asigură ea) cu un prieten de familie... Cu un consolator, deh...
Te apucă greața. Oamenii ăștia ne dau nouă lecții despre Dumnezeu și Creație... Citiți cartea pentru a lua un pic pulsul atmosferei vieții lor și apoi cugetați dacă S.H. merită atenție pentru altceva decât pentru extravaganța condiției lui și pentru jongleriile matematico-fizice. Din păcate, cum se întâmplă mai mereu în lume(sc), și-a făcut o popularitate imensă în baza ciudățeniilor vieții lui.
Excentricitatea a umplut mereu, în ochii minții nepricepute, gaura neagră a lipsei de semnificativ. Nu pot face ceva semnificativ? Atunci pot fi excentric. Lumea nu distinge diferența și, oricum, atrag mai ușor atenția celor superficiali. Așa încât le pot da garanții până și în privința lui Dumnezeu! Profet, nu alta...
La Oxford și Cambridge excentricitatea e parte din aerul locului.
Totuși, una e să te plimbi cu bicla pe acoperișul casei regale când lansezi teorii revoluționare despre atom (cazul lui Bohr, parcă, deși poate fi alt fizician), alta să fii excentric în marginea unor teorii mai vechi...
Englezisme.
Nimic mioritic, parol!
|