View Single Post
  #3  
Vechi 04.08.2014, 21:45:57
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.751
Implicit

Nu este in intentia mea sa particip la vreun "razboi al convertirilor". Nici in ceea ce priveste numarul lor, care ar fi mai mare intr-o parte ori in alta, fiindca eu cunosc destule cazuri de convertiri atat de la ortodoxie la catolicism cat si invers. Nici in ceea ce priveste motivatiile, care intr-o parte ar fi parelnice, daca nu meschine de-a dreptul, pe cand in altele ar veni direct de la Sfantul Duh.

Ceea ce am vazut, aceea pot spune cu siguranta. Si anume am vazut cum, din 1990 si pana acum 2 ani cand eram la curent cu ultimele date, numarul parohiilor romano-catolice din Bucuresti si imprejurimi a crescut de la 9 la 21.

In toata istoria Bisericii romano-catolice de pana la perioada interbelica inclusiv, indiferent ca vorbim de Transilvania sau de Regat, au predominat, de departe, cei de alte etnii decat cea romana. Romano-catolici erau svabi, unguri, ceangai, bulgari etc, etc. Dar foarte putini romani. Aceasta situatie s-a schimbat foarte recent. Abia in ultimele decenii, pentru prima data in istoria ei, Biserica romano-catolica e majoritar romaneasca. Acest lucru nu poate fi explicat decat prin convertiri recente.

Am mai fost martor cum, in 1990, s-au organizat doua parohii greco-catolice din Bucuresti: cea de la Acvila si cea care, teoretic, era pe Polona (dar practic pe Mihai Bravu, preotul ortodox refuzand vreo 17 ani sa predea biserica de pe Polona proprietarului de drept). Aceste doua parohii greco-catolice reinfiintate corespundeau cu realitatea interbelica: atunci tot doua parohii unite erau in Bucuresti, compuse din ardeleni veniti la munca in noua Capitala a Romaniei Mari. Fenomenul greco-catolicismului la romani regateni era cvasi-necunoscut. Astazi, exista 7 parohii greco-catolice in Bucuresti. Numai o minoritate dintre enoriasii lor mai sunt "ardeleni de susa", in timp ce majoritatea greco-catolicilor bucuresteni (inclusiv eu) nu au nici o legatura cu Ardealul. Pentru prima data in istoria ei de 3 secole, Biserica Greco-Catolica tinde sa devina o Biserica pan-romaneasca. Acest lucru se poate explica intr-un singur mod: prin convertiri de la ortodoxie. Numai in Ramnicu Vâlcea si imprejurimi exista 5 parohii greco-catolice, care au in frunte preoti care au fost ortodocsi, dar s-au convertit impreuna cu buna parte din enoriasii lor. Nimic nu-i leaga de Ardeal. Sunt romani regateni.

Desigur, nu putem vorbi de convertiri in masa. Dumnezeu da fiecaruia lumina convertirii dupa un plan numai de El stiut. Iar timpul Bisericii Catolice este altul decat timpul oamenilor. Totusi, putem vorbi de o tendinta, din moment ce, pentru Bucuresti, "plamanul apusean" a crescut de la 9 la 21, iar "plamanul rasaritean" de la 2 la 7.

Dintre convertirile mai celebre, demne de a fi "studii de caz", amintesc aici doar trei: a Fericitului Vladimir Ghica, a arhimandritului Teodosie Bontas si a arhimandritului Daniil Ciubotariu. Niciunul dintre acestia trei nu a aruncat cu piatra in Biserica Ortodoxa in care crescusera pana atunci. Ei s-au convertit atunci cand, ca si mine, au descoperit ca exista identitate intre Biserica Catolica si Biserica primului mileniu. O celebra declaratie a Fer. Vladimir este (reproduc din memorie) "am devenit catolic pentru fi mai deplin ortodox".
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.com
http://regnabit.wordpress.com
Reply With Quote