View Single Post
  #1  
Vechi 28.10.2013, 03:08:37
Daniel_Ortodox Daniel_Ortodox is offline
Banned
 
Data înregistrării: 02.01.2013
Locație: pămîntul omenirii căzute
Religia: Ortodox
Mesaje: 428
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru Daniel_Ortodox
Implicit Carte pentru iudei

Doamne ajută.


Vă recomand, iudeilor, cartea:



Ca un semnal de alarmă pentru iudei, vine un iudeu în întâmpinarea voastră.
Hristos Mesia Dumnezeu în Sfânta Treime, o să judece nu doar evreii, dar întreg pământul.


Părintele Bernstein spune:

Convertirea noastră la Ortodoxie a fost la început o experiență dulce-amară. Biserica Ortodoxă are un cult extraordinar, o doctrină adevărată, o succesiune apostolică, tot ce am căutat - mai puțin un lucru: membri primitori și devotați.

Hristos le-a zis ucenicilor Săi: ”După roadele lor îi veți cunoaște” (Matei 7, 16) și „Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii de alții” ( Ioan 13, 15). Dar în toate bisericile pe care le-am vizitat am descoperit că majoritatea oamenilor considerau că bisericile lor sunt mai degrabă cluburi etnice grecești, rusești, arabe decât Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Din acest motiv ei arată puțină dragoste față de cei dinafară. Ne lipsea mult râvna și ospitalitatea prietenilor noștri evangheliști.

Cunoscând frustrarea noastră, preotul nostru ne-a spus cu gingășie: „Ortodoxia este Biserica cea autentică, dar care are oamenii nepotriviți”. Oricât de amuzantă ar fi fost această afirmație, ne-a ajutat să înțelegem că adevărul Ortodoxiei nu se prinde în mod necesar de cei botezați. (Pr. James A. Bernstein – Uimit de Hristos. Călătoria mea de la iudaism la Ortodoxie)

________________________________

Pe părintele Bernstein l-au ajutat cercetările făcute cu râvnă și acrivie în căutarea adevăratei Biserici, inteligența ascuțită și onestă. Când a intrat în bisericile ortodoxe era deja destul puternic și adânc încredințat de adevărul Ortodoxiei ca să facă față „oamenilor nepotriviți” pe care i-a aflat acolo, lipsei de atenție din partea comunităților. Dar astfel de oameni, cu asemenea capacitate intelectuală și un asemenea bagaj patristic sunt puțini; cei mai mulți sunt oameni simpli, cu sufletele epuizate de mercantilismul și cinismul lumii, care intră în biserici pentru a găsi tocmai familia și iubirea pe care nu le au și nu le pot avea niciodată în lume...

Ca mulți alți „întorși”, cunosc și eu gustul amar dat de felul în care te primesc ortodocșii. De fapt, cum nu te primesc... N-a fost greu să aflu un preot care să mă spovedească sau să-mi răspundă la întrebări catehetice. Dar mi-a fost imposibil să găsesc o comunitate ortodoxă care să practice iubirea lui Hristos, în care să lucească, cât de vag, lumina cuvântului apostolic: „Nimeni să nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui” (1 Cor. 10, 24). Chiar și în mănăstiri, călugării la care am găsit dragoste erau cel mai adesea socotiți nebuni sau ciudați, suspectați de relații nefirești cu mirenii sau vânători de publicitate duhovnicească.

Criteriul etnic al comuniunii pe care l-a găsit părintele Bernstein în bisericile ortodoxe din America este unul dintre înlocuitorii dragostei frățești evanghelice, poruncită de Hristos și dăruită în Numele Lui de Duhul Sfânt celor care o caută și o doresc ca arvună, ca o împărtășire din viața Împărăției Cerurilor. Cum s-a ajuns la dispariția dragostei frățești hristice și înlocuirea ei cu alte criterii de comuniune? Datorită inversării perspectivei produsă de dorința de a supraviețui. Biserica, dragostea frățească, sunt legate organic de gândirea martirică: esența și scopul acestei vieți este de a recăpăta, prin ascultare până la moarte, asemănarea cu Dumnezeu. Aceasta e datoria pe care sluga nu o poate plăti. Iar soluția divină a fost transformarea slugii în fiu prin harul înfierii. Hristos pentru acesta S-a întrupat și S-a jertfit, pentru ca noi să primim puterea de a ne face fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1, 12), nu pentru a supraviețui istoriei printr-un efort comun, pe baza înrudirii noastre trupești. Ci de a transforma istoria într-o evanghelie pe baza înrudirii noastre prin Sângele și Duhul lui Hristos.

Toate Sfintele Taine mijlocesc acest transfer de la rudenia trupească păcătoasă, la înrudirea curată și sfântă cea dintru Hristos: „Mama Mea și frații Mei sunt aceia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l îndeplinesc” (Luca 8, 21). Evanghelia nu este un manual de supraviețuire istorică, ci unul de viață veșnică, de viețuire după chipul lui Dumnezeu. Nu este o călăuză prin istorie, ci spre Împărăția Cerurilor. Și nici Biserica nu e o asociere etnică sau culturală care se folosește de religie, de Hristos, pentru a se străbate furtunile istoriei. Hristos nu a venit ca să ne ofere cea mai bună variantă de viață lumească, ci să ne răstignească și să ne învieze cu sine.

Imaginați-vă un creștin ortodox rus din America ce merge la Liturghie, se spovedește și se împărtășește ca să rămână rus! Pare o nebunie, dar e boala care macină azi Ortodoxia, luându-i aproape toate puterile. Cum e rusul sau grecul din America, așa e și românul în țara sa. Căci America a venit peste noi și mulți dintre cei care mai suntem în Biserică, suntem pentru a ne apăra identitatea. Așa cum mulți sunt pentru a-și apăra și spori prosperitatea sau succesul în carieră. Așa cum mulți sunt pentru a cerși ceva pentru viața lor de aici. Nu e atinsă nici o cirtă din Predanie: dogmatic și liturgic Ortodoxia noastră e intactă. E o săgeată măiastră în arcul ființei noastre, doar că astăzi e îndreptată în jos, nu în sus; e folosită nu pentru a ridica inima în cer, ci pentru a o înfige mai adânc în pământ. Nu suntem ortodocși pentru a ne mântui de sine, de păcat și de lumea lor, ci de ceea ce ne împiedică să fim noi înșine, să facem păcatele noastre preferate și să trăim bine în lumea lor. Ortodoxia noastră este intactă, dar din păcate o folosim ca să ne mântuiască de dumnezeu și de împărăția lui.

Noi, ortodocșii, suntem cei mai vinovați dintre pământeni. Din cauza noastră Biserica e ascunsă și greu de găsit. Ca și comunitate suntem obrocul sub care e ascunsă Lumina. Ne strălucește învățătura, ne strălucesc icoanele, ne strălucesc slujbele, numai fețele și purtările nu. Dogmele, icoanele, teologia puțini le înțeleg, dar dragostea o pricepe toată lumea, fără nici o pregătire teologică. Prin dragostea hristică dintre frați trebuia propovăduită Biserica, nu doar prin frazeologia inevitabil elitistă a dogmelor pe care puțini sunt cei ce o pricep, cum e și cazul părintelui Bernstein, sau a majorității convertiților la Ortodoxie din aceste vremuri. Și Peter Gillquist, și Matthew Gallatin și Eugene Rose și Francis Schaffer etc. au fost intelectuali profunzi și râvnitori. Toți au venit la Ortodoxie pe filon filozofic, istoric și dogmatic. Toți au trăit o criză a sensului vieții. Majoritatea au fost adevărate eminențe cenușii. Dar restul, poporul care datorită civilizației de consum nu mai este nici simplu și nu mai are nici inteligența nativă a inimii? Toți au fost sufletește abuzați și distruși, nu au nici resurse intelectuale și nici de voință pentru a călca pe urmele celor enumerați. Ei vor veni în Ortodoxie numai pe calea iubirii frățești evanghelice, pe calea afectului, așa cum vine orice om distrus. Poporul nu trăiește o criză a sensului vieții, ci o criză a vieții. Viața lor e lipsită deodată de căldura și de lumina dragostei. Aceasta e criza lor. Fără dragoste, Biserica nu le spune nimic.

Oare câți dintre creștinii ortodocși de azi realizează dimensiunea misionară a dragostei frățești? Oare câți dintre noi ne simțim răspunderea pe care o avem față de cei din afara Ortodoxiei, răspunderea de a le mărturisi prin dragostea frățească ADEVĂRUL? Oare cîți dintre noi simțim că am transformat biserica într-o comunitate de slugi netrebnice, veniți la slujbă pentru a mai câștiga ceva pentru ei de la Stăpân, și nu de fii ai lui Dumnezeu veniți să învețe de la Tatăl lor iertarea și iubirea?
Iată ce ne spune Hristos: Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viață (Ioan 5, 24). Și iată completarea apostolică: „Noi știm că am trecut de la moarte la viață pentru că iubim pe frați; cine nu iubește pe fratele său rămâne în moarte” (1 Ioan 3, 14).
Oare n-ar trebui ca oamenii din afara Ortodoxiei, privindu-ne, să ne întrebe: Cum ați ajuns la această dragoste? Și, ca răspuns la această întrebare, să le dăm Predania? Deocamdată, cu puține excepții, lucrurile stau invers. Le dăm Predania și cu dragostea trebuie să se descurce singuri. Și aproape săptămânal vorbesc la telefon cu câte un tânăr întors la Credință, epuizat sufletește de seceta de dragoste frățească din bisericile noastre.

Hristos a spus că jugul Lui este ușor. Dar lipsa dragostei frățești îl face nespus de greu. Pentru că tocmai ea trebuia să-L facă așa cum a spus Domnul...
Reply With Quote