Păi nu e corect, băieții neînsurați au avantajul competitiv al....vârstei !
După o anumită vârstă (cred că pragul psihologic e pe la 30 de ani), femeile sunt etichetate în categoria 'acțiuni nerentabile' pe piața bursieră a măritișului (conform judecății discriminatoare că 'dacă n-a luat-o nimeni până la vârsta asta asta, sigur are vreun defect major'). În schimb (și aici subliniez partea cu...nu e corect!!! :-) bărbații trecuți de 30 de ani sunt incluși în categoria 'acțiuni profitabile', le crește valoarea la bursă , conform teoriei că 'dacă nu s-au însurat până la vârsta asta înseamnă că au trăit bine, au avut parte de femei/bani/carieră/etc,etc suficient de mult încât să nu simtă nevoia de însurătoare' . Nu aruncați cu pietre, am expus doar mentalitatea populară. În plus, multe femei tinere preferă bărbații mai maturi, însă reciproca (femei mature, preferate de bărbați tineri) nu e valabilă.
Așa că nu prea mi se pare întemeiată suferința bărbatului neînsurat, înrudit cu femeia nemăritată prin prisma celibatului, însă diferențiat de ea prin percepția lumii (burlac râvnit versus săraca fată bătrână).
PS: 23 de ani, single :) Nu sufăr (deocamdată) deloc din cauza nemăritișului, ca să-l numesc așa.... ba chiar mă bucură. Am văzut prea multe căsnicii ratate, prea multe cupluri nefericite, prea multă singurătate în doi, ca să-mi doresc ceva ce pare frumos doar privit din exterior, conceptul de mariaj fericit mi se pare deja utopie. Dac-o vrea Dumnezeu să fie, va fi, dacă nu, c`est la vie :).
__________________
Sunt o oaie rătăcită, în căutarea lui Dumnezeu...
|