Subiect: Mi-e frica!
View Single Post
  #6  
Vechi 22.07.2013, 16:53:21
-Irina- -Irina- is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 03.06.2013
Religia: Ortodox
Mesaje: 9
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Mariatwix Vezi mesajul
Nu stiu daca postez in sectiunea potrivita, daca nu, rog sa-mi fie iertat...
Va scriu in speranta ca voi gasi la voi sfaturi si ajutor, desi poate merit sa fiu certata si-mi asum cu capul plecat mustrarile voastre.
Sunt o pacatoasa. Si nu spun asta cu falsa modestie, ci cu rusine. Am facut pacate grele de-a lungul vietii mele, pe care acum le regret si ma tem pentru ele. Am fost mereu sfasiata intre dorinta de a ma apropia de Biserica si cea de a pacatui. De multe ori am cazut. Rau. Apoi eram chinuita de regrete si fugeam spre Biserica, dar o faceam ca un hot, mergeam la un preot sau altul sa ma spovedesc, niciodata la acelasi, apoi cadeam iar. Apoi m-am indepartat cu totul de Dumnezeu, am fost revoltata cand imi doream sa am un copil si pierdeam sarcinile, am ramas departe. Domnul mi-a dat copilul, dar eu n-am stiut sa-i multumesc. Am ramas in prostia mea. Pana anul trecut cand totul a inceput sa se dea peste cap. Nimic nu-mi mai mergea, mi se intamplau tot felul de fleacuri care ma speriau, am ramas fara serviciu, mi se blocau usi (pe care altii le deschideau imediat), eram la un pas de accidente tragice (dar, probabil, Maica Domnului ma ocrotea, inca, desi nu meritam si nu am patit nimic grav, nici eu nici ai mei)... Atunci m-am trezit. Nu din prima, dar am inceput sa ma rog, cu cuvintele mele. Si sa postesc, dupa puterea mea.
Apoi, intr-o zi oarecare, din senin, am simtit nevoia sa citesc Acatistul Sfantului Nicolae (era o perioada grea in familie, cu certuri permanente, stiam de la cununie ca Sfantul Nicolae ocroteste familia, pur si simplu mi-a venit gandul asta). De atunci am continuat sa citesc rugaciuni, acasa. Apoi s-a imbolnavit tata, pe care l-am pierdut la scurt timp. Dn primul moment am simtit ca trebuie sa ma rog. Si am facut-o, chiar si noaptea cand ma trezeam, ma trezeam cu o rugaciune in gand. Cat a fost in spital si am fost cu el in Bucuresti, am mers zi de zi, chiar si de doua ori, la moastele Sfantului Nectarie. M-am rugat pentru o minune, apoi m-am rugat ca Sfantul Nectarie, Sfanta Fecioara si Bunul Dumnezeu sa-i faca drumul lin. Inca ma mai rog.
In momentul acesta, am in suflet durere si teama. De aceea va scriu. Ma tem pentru mine si ai mei, pentru ca simt ca merit sa fiu pedepsita. Ma tem ca nu merit iertarea. Si ma tem sa merg la Biserica, desi imi doresc asta mai mult ca orice. Intr-un fel abia astept postul Adormirii Maicii Domnului pentru ca simt nevoia sa ma "purific", sa ma curat macar putin de toata rautatea si pacatele mele. Dar mi-e teama sa merg sa ma spovedesc, desi stiu ca am nevoie de asta. Evident, nu am un duhovnic. Stau la tara in momentul asta, in satul meu sunt doua Biserici. Ma tot gandesc, la care dintre ele sa merg, cum sa-i spun preotului tot ce am facut eu, cum ma va privi, daca nu cumva ma va da afara din Biserica... Mi-e teama si-s chinuita si indraznesc sa va cer ajutorul si sfaturile. Va rog sa-mi spuneti, ce sa fac, cum sa-mi gasesc curajul de a ma apropia de preot...
Va rog, nu va suparati pentru ce am scris si ajutati-ma! Multumesc...
Uite: pe mine, inainte sa am habar ce-i aia o carte de rugaciuni si cu atat mai putin ca exista cele inainte de spovedanie despre care am scris, m-a salvat de ispita asta incapatanarea. Pacatul oricum l-am facut. Nu dispare daca trece timpul. Am variantele sa raman cu el, sa-l las acum si sa-l revad la judecata, sau sa-l dau afara la Spovedanie. Aleg si ma tin de alegere, oricat de frica mi-ar fi si orice ganduri mi-ar trimite diavolul. Scriu pacatele pe foaie. Oricat de copilareasca ar suna incapatanarea in unele momente (si necuratul are argumente care mai de care mai logice), eu pun un picior in fata celuilalt si intru in Biserica si merg la preot. Cand te-ai hotarat sa mergi, fixeaza-ti obiectivul BISERICA si nu te uita nici in stanga nici in dreapta. In momentul acela, atat te intereseaza: sa parcurgi distanta dintre tine si Biserica si sa discuti cu parintele. Se ignora orice iti trece prin minte, orice gand, orice amanare, orice planificare a discursului, ORICE. Atata timp cat esti imbracata (daca nu ai fusta, nu amani ca sa-ti cumperi, ca nu te da nimeni afara in situatia asta pt c-ai venit in pantaloni probabil, desi in fusta se merge) si spalata e perfect.
Daca tremuri mergi dupa slujba sau ia pe cineva care sa nu te lase sa pleci cu tine. Sau roaga pe cineva sa vorbeasca cu parintele inainte ca sa aiba timp.

Daca am gresit cu ceva rog sa fiu corectata. Pe forum n-am mai scris pentru ca am observat ca devin dependenta de asa ceva foarte usor.
Reply With Quote