[Mosh-Neagu]

În loc să respingă cu hotărâre ispita, David se joacă cu ea, intră în jocul ei, şi astfel, începe să se intereseze de identitatea femeii respective. Atunci când intrăm în negociere cu ispita, mereu vom merge mai departe decât am fi dorit la început. Noi îi dăm un deget, şi ea ne ia toată mâna. David trimite apoi nişte oameni să o aducă. Poate decizia de a se culca cu ea fusese deja luată sau poate a vrut doar să o cunoască şi decizia a fost luată mai târziu. Textul nu ne spune că David a violat-o. Fie că a sedus-o, fie că a profitat de poziţia lui de împărat, Bat-Şeba acceptă sa faca adulter cu David. Era foarte dificil pentru o femeie să îl refuze pe împărat. Viaţa ei şi a familiei ei era în joc. David o constrânge pe Bat-Şeba să facă un lucru împotriva conştiinţei ei şi să îşi trădeze soţul. Dacă Bat-Şeba nu ar fi fost căsătorită, atunci fapta era socotită de Lege mai puţin gravă. Dar pentru că Bat-Şeba, era căsătorită, Legea îi condamna la moarte pe amândoi. Oare nu ştia David, oare ce a fost în mintea lui? Mintea omului are capacitate să se lase sedusă de plăcerea păcatului şi să refuze în momentul săvârşirii păcatului să asculte glasul conştiinţei. Pur şi simplu îl scoţi pe Dumnezeu din mintea ta, nu mai vrei să te gândeşti la El şi la poruncile Lui, şi îţi focalizezi atenţia doar asupra plăcerii păcatului. De regulă când cineva procedează aşa nu se gândeşte la consecinţe. Păcatul îţi promite clipe de neuitat, dar neagă ideea unor consecinţe dureroase. Mesajul este: vei trăi nişte clipe de neuitat şi apoi viaţa îşi va relua cursul ei normal. Aceasta este una din cele mari minciuni care există pe acest pământ. Şi are succes în mod special în contextul ispitelor. Dar consecinţele apar întotdeauna, şi întotdeauna sunt mult, mult mai dureroase decât cineva şi-ar fi putut închipui.
Aşa a fost şi în cazul lui David. Bat-Şeba rămâne însărcinată. Situaţia se complică. Bărbatul ei era de mult plecat la război. Versetul 4 este puţin modificat în alte traduceri care propun următoarea variantă: „ea a venit la David şi el s-a culcat cu ea. Ea tocmai se curăţise de necurăţia ei.” Deci înseamnă că ea tocmai îşi încheiase perioada de necurăţie de după menstruaţie. Deci nu avea cum să fi fost însărcinată deja, iar în perioada de necurăţie nu avea voie să întreţină astfel de relatii. Ba mai mult, bărbatul ei era de mult plecat la război. Era evident că în burta ei era copilul lui David şi că ea avea să fie acuzată de adulter. David a comis păcatul în ascuns şi a dorit să rămână ascuns. Iată că nu a fost aşa. Păcatul iese mereu la iveală. Şi atunci când începe să iasă, cel care l-a comis încearcă şi mai mult să îl acopere, şi tot nu reuşeşte, şi încearcă şi mai mult. Şi în această încercare, comite şi alte păcate. Un păcat are tot timpul prieteni. Păcatul urăşte singurătatea, dar iubeşte nebuneşte companie. Un păcat nu va intra niciodată singur în viaţa noastră. El va aduce cu sine o mulţime de alte păcate. David încearcă să iasă din această situaţie chemându-l pe Urie şi încercând să îl facă pe acesta să se culce cu soţia lui. Dar Urie este o persoană credincioasă cu valori bine întemeiate. El este devotat Domnului şi lui David. Răspunsul lui trădează atâta devotament, demnitate şi disciplină: „Chivotul şi Israel şi Iuda locuiesc în corturi, domnul meu Ioab şi slujitorii domnului meu sunt tăbărâţi în câmp, şi eu să intru în casă să mănânc şi să beau şi să mă culc cu nevasta mea? Nu voi face acest lucru!”. David îşi foloseşte din nou autoritatea de împărat şi îl îmbată pe Urie, în speranţa că sub influenţa alcoolului acesta va ceda şi va merge acasă. Dar Urie chiar şi beat rămâne credincios principiilor lui. Ascunderea unui păcat pare o sarcină facilă la început, dar mereu această sarcină devine din ce în ce mai complicată şi implică din ce în ce mai multe compromisuri. Aşa a fost şi în cazul lui David. Situaţia s-a complicat rău de tot în cazul lui. David se putea opri oricând şi să se pocăiască, dar nu era aşa uşor. Odată intrat în joc, nu ieşi aşa uşor. David hotărăşte omorârea lui Urie, însă se gândeşte la o anumită strategie, tocmai ca şi acest păcat să rămână ascuns. Şi în aceste momente, cel rău vine alături de tine să te ajute, să îţi pună la dispoziţie toate resursele necesare comiterii unui nou păcat. În acest context, resursa cheie este Ioab. Iată cum păstrarea lui Ioab în funcţie se întoarce în cele din urmă împotriva lui David. David ştie sigur că Ioab nu-l va refuza. Ioab chiar se bucura, crede că împăratul se va încărca cu un păcat ca al său. Acest lucru îi va asigura păstrarea funcţiei pentru totdeauna. Ioab nu are nici o ezitare. Putea să îl refuze pe David sau să îi explice că Urie era unul dintre vitejii oştirii. Pe Ioab nici măcar nu îl interesează motivul. Poate îl ştia deja, poate nu. Ioab este bucuros că David devine corupt aşa cum era şi el. David îl implică şi pe Ioab în păcatul lui, şi îl omoară pe Urie prin sabia fiilor lui Amon. A fost vorba de crimă cu premeditare. Iată unde a ajuns David. Bineînţeles că el nu se întristează la auzul morţii lui Urie şi a celorlalţi soldaţi. El se bucură că păcatul lui va rămâne ascuns. David a plâns chiar la moartea lui Saul. Acum însă nu are lacrimi pentru slujitorii lui viteji şi credincioşi care luptau pentru el. David este întunecat şi împietrit de păcat. Păcatul odată intrat îţi strică mintea şi te împietreşte şi te târăşte fără milă spre comiterea unor păcate chiar mai mari. Cap. 11 ne prezintă tăvălugul păcatului dacă vreţi. Şi de unde a începutul totul. De la lene şi neveghere. Apoi, joaca cu ispita, apoi adulter, apoi minciună şi crimă, şi implicarea şi altor persoane în comiterea păcatului. Împietrirea inimii lui David mă sperie. Şi pentru mine această împietrire este oglindită în faptul că David a pus în mâna lui Urie condamnarea acestuia la moarte. El l-a trimis pe însuşi Urie cu scrisoarea morţii către Ioab. Ce sinistru! David, nu era inima ta o inimă după inima lui Dumnezeu? Ce s-a întâmplat cu ea?
Sunt foarte interesante ultimele cuvinte din cap. 11: „Fapta lui David nu a plăcut Domnului.”
Era evident că nu plăcuse Domnului, dar totuşi, autorul insistă pe acest aspect. Este prima dată când autorul face un comentariu negativ la adresa lui David. Putem înţelege că faptele sale dinainte au plăcut Domnului, sau că, dacă unele au fost greşite, nu au fost atât de grave.
În cap. 12, autorul ne prezintă confruntarea şi pocăinţa lui David, dar Domnului. Domnul doreşte să-l ierte pe David şi ia iniţiativa nu să-l omoare, ci să-l cheme la pocăinţă. Ce mare este harul lui Dumnezeu! După tot ce a primit David de la Domnul, fapta sa era impardonabilă şi vrednică de moarte, cu toate acestea, prima iniţiativă a Domnului nu este nimicirea lui David, ci chemarea sa la pocăinţă. Într-adevăr, îndurările Domnului sunt fără margini! Natan este vasul prin care Domnul îl cheamă pe David la pocăinţă. Nu era uşor să confrunţi un rege. Acesta se putea mânia şi te putea omorî într-o clipită. Nu a fost uşor pentru Natan să facă acest lucru, însă acesta a dat dovadă de curaj şi încredere în Dumnezeu. El a dovedit şi multă înţelepciune. Inspirat de Domnul şi-a ales cuvintele cu grijă şi a folosit o metodă foarte eficientă de confruntare. El i-a spus lui David povestea unui om bogat care a nedreptăţit un om sărac. Nu este la întâmplare faptul că povestea era despre o mieluşea. David fusese păstor şi cunoştea foarte bine ataşamentul faţă de un miel. David nu ştia că povestea i se adresează lui. Natan este foarte inspirat, el ştia că omul în general vede mai bine păcatele din viaţa altora decât din viaţa lui. Şi mai ştia că unii oamenii îşi recunosc foarte uşor propriile păcate în ceilalţi, însă nu le recunosc la ei înşişi. David condamnă păcatul omului bogat. Dar Natan îi spune: „Omul acela eşti tu!”. David reacţionează faţă de omul bogat: se mânie, afirmă că ce a făcut el este vrednic de moarte, oferă posibilitatea iertării şi salvării vieţii lui, dar aplică pedeapsa Legii: „să dea patru mieluşele înapoi!”. Reacţia dreaptă a lui David ca judecător îl ajută să înţeleagă reacţia Marelui Judecător şi legitimitatea ei, în ceea ce priveşte păcatul lui David faţă de Urie. David înţelege cât de mult s-a mâniat Dumnezeu, că el este vrednic de moarte, că i se oferă iertarea, dar că vor rămâne pedepse şi consecinţe extrem de dureroase. Şi într-adevăr, tocmai acesta este mesajul Domnului prin gura lui Natan.