𝐒𝐓𝐑𝐈𝐆𝐀𝐓𝐔𝐋 𝐋𝐔𝐈 𝐇𝐑𝐈𝐒𝐓𝐎𝐒 𝐏𝐄 𝐂𝐑𝐔𝐂𝐄 ! +
Eli, Eli, lama sabahtani - Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit" (Matei 27, 46) este strigatul lui Hristos pe cruce. Pare de neinteles ca Hristos, Fiul lui Dumnezeu sa rosteasca aceste cuvinte, sa aiba parte de experienta parasirii de catre Dumnezeu.
Ne-am fi asteptat ca Hristos, Cel care nu a gresit nimanui cu nimic, Cel care a fost lipsit de pacat, sa nu fie lipsit niciodata de prezenta lui Dumnezeu. Devine si mai tainic strigatul Sau, daca tinem seama ca El insusi era si Dumnezeu, ca stia ca va invia.
Ca sa intelegem cum se cuvine acest strigat, se cuvine sa facem cateva precizari:
In primul rand trebuie sa afirmam ca Hristos a fost si Om, nu doar Dumnezeu. Ca Om a trait realmente ce traieste tot omul. A trait real starea noastra omeneasca pana la capat. Parintele Nicolae Steinhardt afirma ca aceste cuvinte sunt proba absoluta a validitatii rastignirii. Strigatul de pe cruce dovedeste integritatea si seriozitatea jertfei, o impiedica a fi o farsa. La fel am fi facut si noi. Am fi strigat in fata durerii. Iar atat de autentic si de serios a strigat Domnul, incat mai tarziu tuturora nu le venea sa creada ca a inviat. Strigatul Domnului e dovada ca pe cruce nu s-au desfasurat simboluri, ci s-a petrecut o suferinta reala. Probabil ca daca L-am fi auzit rostind aceste cuvinte, am fi fost ispititi sa rostim precum iudeii: "Pe altii i-a mantuit, iar pe Sine nu poate sa se mantuiasca!" (Matei 27, 42).
Chiar daca avem parte de acest strigat, Hristos pe cruce n-a incetat sa fie si Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur sustine ca Mantuitorul a rostit cuvintele profetice Eli, Eli, lama sabahtani? dupa ce s-a luat intunericul, pentru a intelege iudeii ca nu murise pe cruce, ca El Insusi facuse intuneric pe pamant. Ori daca ar fi incetat sa mai fie si Dumnezeu, nu ar fi putut aduce intunericul. Parintele Nicolae Steinhardt spune ca in rostirea cuvintelor "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit"?, natura omeneasca pare sa fi predominat, dupa cum a predominat cea dumnezeiasca pe muntele Taborului la Schimbarea Sa la Fata.
In al doilea rand prin aceste cuvinte Domnul doreste sa ne atraga atentia ca in viata noastra vom avea parte de stari de parasire din partea lui Dumnezeu. Si dupa cum Domnul nu S-a dat jos de pe cruce ci a primit moartea, tot astfel nici noi nu trebuie sa dam inapoi. Harul vine si pleaca, spun Sfintii Parinti. Harul se retrage ca omul sa inseteze mai mult dupa Dumnezeu. Persoana care a cunoscut viata traita prin har, nu mai poate afla odihna in nimic din cele prezente in aceasta lume, doreste din nou harul. Iar cand l-a dobandit dupa retragere, are parte de o netulburata pace.
Indiferent de durata si intensitatea parasirii, Dumnezeu nu ne abandoneaza niciodata pe deplin. Din acest motiv, aceasta parasire dumnezeiasca poate fi numita mai degraba ascundere sau micsorare a harului, decat lepadare sau parasire si are drept scop mantuirea si nu nimicirea omului.
Adrian Cocoșila
𝑨𝒅𝒎𝒊𝒏 𝒔𝒊𝒕𝒆 𝒄𝒓𝒆𝒔𝒕𝒊𝒏𝒐𝒓𝒕𝒐𝒅𝒐𝒙.𝒓𝒐 )
(𝐀𝐫𝐭𝐢𝐜𝐨𝐥 𝐩𝐫𝐞𝐥𝐮𝐚𝐭 𝐝𝐞 𝐩𝐞 :𝐰𝐰𝐰.𝐜𝐫𝐞𝐬𝐭𝐢𝐧𝐨𝐫𝐭𝐨𝐝𝐨𝐱.𝐫𝐨
