Am auzit la Trinitas TV o vorba spusa de preotul cel mai indragit din Campina (al carui nume imi scapa acum): "Cand nu mai poti vorbi cu fiul tau despre Dumnzeu, vorbeste cu Dumnezeu despre fiul tau!"

Acum 10 ani, cand eram la inceputul experientei de consilier, am fost solicitat de o familie, destul de instarita (si preocupata sa isi sporeasca buna stare), sa ii ajut in legatura cu fiul, care era .... satanist.
Nu aveam cunostinte despre asa ceva, dar m-am dus sa vad ce bazaconie mai e si asta.
Cand l-am cunoscut, influentat si de spusele parintilor, prima impresie a fost ca baiatul, un adolescent de 14-15 ani, e indracit. Mi s-a ridicat si parul si pulsul cand i-am vazut privirea, mimica, iar cand i-am auzit vocea am crezut ca e cazul s-o sterg urgent.
Dar am ramas, am schimbat cu parintii cateva vorbe de fata cu baiatul, apoi, sesizind ca nu dau navala demonii peste mine, mi-am luat inima-n dinti si l-am rugat pe baiat sa facem o plimbare pe afara, prin cartier.
Ne-am plimbat, i-am vorbit despre mine, am scos de pe maneca o serie de glume din bagajul meu de cartier, am fumat cateva tigari impreuna, a mai inceput sa povesteasca si el una-alta si... la un moment dat mi-a spus sec care era problema.
Nu pot sa spun detalii, ci precizez concluzia: copilul era bolnav, sufleteste, extrem de speriat si incurcat, epuizat de griji, iar cauza de fond era lipsa de afectiune si de atentie a parintilor. In mintea lui insingurata el socotise ca gasise, in sfarsit, o solutie, o cale, direct proportionala cu egoismul parintilor axati pe afirmare sociala, de a le capta atentia. Astepta ca ei sa se schimbe putin, sa se dezvolte la nivelul noului standard - de parinti ai unui adolescent viu, in plina dinamica -, sa isi aduca aminte ca e si fiul lor prezent pe acolo, ca are o viata de adolescent pe care nu o poate (con)duce bine de unul singur.
Era modul lui de a cere ajutor. Prin revolta. Impinsa la extrem.

P.S. Multumesc, Scotland, pentru meditatia pe tema parabolei Fiului Ratacitor!