Toata (vorba ta) anecdotica asta care lauda postul negru, ii ridica in slavi meritele etc.
Nu pricep deloc de ce trebe popularizat si gonflat un lucru care nu are nici o legatura cu lumea/lumescul. Si mai ales nu vad folosul de a rupe din contextul vietii de credinta un element pentru a-l umple de extaze.

Exceptind randuielile bine socotite ale celor care duc o viata ascetica veritabila sub ascultare, eu inteleg din palavrageala indelungata pe acest subiect ca e vorba despre o tulburare a instinctelor (alimentar, aici, dar nu e exclus sa fie si altele sub perdeaua nutritiei) savant si teologic (vai! din pacate) rationalizata. Adica, mai pe romaneste, unii care au probleme cu instinctele isi apara cu viclesug sau de-a dreptul inconstient problema, incercind sa ii faca si pe altii sa creada ca necazul lor e demn de lauda si de urmat.
Din acest motiv ma si opun desfasurarii pledoariei pro si pastrez constant, de mai multi ani, o pozitie critica. Postul se judeca si se practica in contextul intregii vieti de credinta, corelat cu toate celelalte componente ale vietii crestinului, iar nu izolat si rastalmacit (pseudo)medicalist. Postul e travaliu duhovnicesc si nu e deloc potrivit sa fie prezentat in duhul lumesc si mutilat pe acest calapod.