Citat:
În prealabil postat de ahilpterodactil
Postul se judeca si se practica in contextul intregii vieti de credinta, corelat cu toate celelalte componente ale vietii crestinului, iar nu izolat si rastalmacit (pseudo)medicalist. Postul e travaliu duhovnicesc si nu e deloc potrivit sa fie prezentat in duhul lumesc si mutilat pe acest calapod.
|
Total de acord. Vad prea des carti scrise de monahi, despre monahi si pentru monahi luate drept referinta de familisti. "Daca asa a procedat Simion Stalpnicul, inseamna ca asa trebuie sa facem si noi!". Ei bine, nu! Mortii cu mortii, vii cu vii! Calugaria si casatoria sunt chemari diferite. Vocatia monahiceasca este una exceptionala: in care oameni, sub impulsul Duhului Sfant, aleg in mod liber sa traiasca inca din viata aceasta precum ingerii.
Constat, intre catolici si ortodocsi, o viziune diametral opusa asupra postului. La catolici exista un minim obligatoriu, care poate fi indeplinit de orice truditor in lume fara mare dificultate: la catolicii de rit apusean trebuie sa nu mananci carne vinerea si sa mananci o singura data, dupa asfintit, doua zile pe an: Miercurea Cenusii si Vinerea Mare. Valabil daca ai intre 14 si 60 de ani. Daca nu indeplinesti acest minim, afara de "binecuvantate pricini", nu te poti impartasi in buna constiinta. Fata de aceasta obligatie grava, dar usor de indeplinit, suntem indemnati sa facem mai mult, dupa puteri. Dar in niciun caz nu e pacat daca nu facem mai mult. Categoriile speciale, precum monahii, fratii, fecioarele consacrate, laicii tertiari etc fac in functie de Regula sau Promisiunea lor. Unii nu mananca niciodata carne (dominicanii, de ex). Treaba lor, nu e pentru toti!
Dimpotriva, la ortodocsi se ia ca referinta un standard foarte inalt, greu sau imposibil de indeplinit de cei care urmeaza calea Martei. Si atunci, fiecare incearca sa se descurce: unii, zicand ca incalcarea postului nu e pacat. Unii, cerand dezlegari peste dezlegari. Altii, cartind pe cei care dau canoanele. Altii, perorand cat de periculos este postul.