Eu nu ma rog cu copiii. Am incercat, nu merge.
Ba mai mult, nu sta atent, ma intrerupe cu intrebari aiurea .. Pana la urma imi induce o stare de nervozitate.
Chiar si el prefera sa spuna rugaciunile singur.
In plus, copiii mei se mai incaiera in fata icoanelor ca fiecare vrea sa fie "primul" care se inchina. In exces de zel, cel mic ia cate o icoana si fuge tipand (ca sa nu ajunga cel mare sa o sarute inaintea lui).. In asa harmalaie nu-mi doresc in nici un caz rugaciune comuna. Vreau timpul meu.
Ma regasesc in postarea lui Lore.. Abia reusesc sa adorm copiii si cand ma pun la rugaciune simt in ceafa vreunul care s-a dat jos din pat si-a venit tiptil dupa mami. Pana ii adorm sunt zile in care adorm eu inaintea lor...(copiii mei adorm dupa 10 seara, chiar de-i pun la 7 in pat). Uneori ma trezesc "fresh" la 12 noaptea, dar nu intotdeauna..
Citat:
În prealabil postat de glykys
Voi va rugati impreuna in familie - sot, sotie, copii - sau fiecare separat isi face rugaciunea, independent de celalalt? Cum vedeti acest aspect?
Va invit la un dialog constructiv, in care sa facem schimb de experiente si sa vedem ce solutii putem gasi.
Pentru inceput, voi spune ca ideea infiintarii acestui topic mi-a fost data de un raspuns al parintelui Teofil Paraian:
- Ce trebuie să-i ofere un părinte copilului său, pentru ca acesta să fie crescut în frica de Dumnezeu?
- Exemple. Exemple bune, exemple de religiozitate. În viața de familie, în general, sunt niște lipsuri, în sensul că cei mai mulți cred că viața religioasă este o chestiune particulară. Or în viața de familie nu există nimic particular. Nici gândurile ai putea să zici că nu-s particulare. Totul trebuie să fie împreună, al tuturor, așa încât în familie trebuie pusă în valoare și credința religioasă. „Unirea credinței și împărtășirea Sfântului Duh cerând, pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.”sunt cuvinte care se spun la Liturghie și la Cununie. De ce și la Cununie? Pentru că sunt importante pentru cei care se cunună și pentru că și viața creștină trebuie să fie un fel de Liturghie. Nu se poate socoti că omul își îndeplinește datoria atunci când, pentru a se ruga, se separă de celălalt, ci trebuie să se roage împreună (dacă nu se poate totdeauna, cel puțin din când în când, dar cât se poate mai des) și să le dea și copiilor exemple de rugăciune împreună.
Ca sa impartasesc cate ceva din experienta mea in acest sens, realizez ca au contat destul de mult rugaciunile pe care le faceam impreuna cu bunica mea, de mic copil, vineri seara (bine, vorba vine, ca eu mai mult o asistam decat ma rugam) si tin minte foarte bine ca se ruga cu voce tare pentru toti ai casei, chiar daca ei erau in camera alaturata si se uitau la TV sau dormeau. Dar in rest, fiecare se roaga singur, pentru ceilalti, dar independent de ceilalti, ca sa zic asa. Bine, eu sunt multumita ca se roaga si asa si nu cred ca am simtit nevoia sa se roage si ai mei cu mine in casa, desi comuniune si intelegere exista.
La voi cum este?
|