View Single Post
  #2  
Vechi 24.05.2013, 16:00:21
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.284
Implicit Acatistul Cuviosului Părintelui nostru Paisie Aghioritul

Dupa obisnuitul inceput, se zic:
CONDACELE SI ICOASELE

Condacul 1:

Să-l lăudăm toți credincioșii într-un glas, pe cel trimis de Dumnezeu în aceste vremuri de cernere, spre mângâierea și îndrumarea noastră, pe cel ce s-a nevoit în chip bineplăcut Stăpânului, arzând de dragoste pentru întreaga lume, pe Paisie mult minunatul, care inima și-a pus pentru noi și pentru mântuirea noastră, și să-i cântăm cu mulțumire zicând: Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Icosul 1:

Dumnezeu a rânduit ca să te naști, Părinte, în binecuvântatul pământ al Capadociei, cel ce a odrăslit mulțime nenumărată de sfinți. Cărora și tu te-ai adăugat, întru deplină vrednicie, luminând alături de ei și neobosit povățuindu-ne spre pocăință. Pentru care te și lăudăm, cu întreagă bucurie, așa:
Bucură-te, că te-ai făcut urmaș ales al tuturor sfinților capadocieni;
Bucură-te, că acelora te-ai asemănat întru totul, ca un de-Dumnezeu-purtător;
Bucură-te, floare preafrumoasă și mult înmiresmată, care ai răsărit spre luminarea noastră;
Bucură-te, izvor de har dumnezeiesc, care răcorești lumea întreagă;
Bucură-te, hrană preadulce care saturi sufletele cele înfometate de dreaptă învățătură;
Bucură-te, vasule care ai adunat toate neputințele, scârbele și durerile noastre;
Bucură-te, stâlp de foc, care ești reazem neclintit pentru cei ce vor să câștige mântuirea;
Bucură-te, stea care luminezi pe cerul Bisericii, călăuzindu-ne spre veșnicele lăcașuri;
Bucură-te, că te-ai dovedit a fi o binecuvântare a lui Dumnezeu și un semn al negrăitei Lui milostiviri;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 2-lea:

Ales ai fost din pântecele maicii tale, Cuvioase, ca să te dăruiești lui Dumnezeu cu totul și astfel să ajungi vas ales al Lui, spre mântuirea și povățuirea tuturor celor ce au nădăjduit în tine. Pentru o binecuvântare ca aceasta Îi cântăm cu toții, Celui ce a lucrat prin tine minuni și îndurări mari, cântarea: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Semnul harului lui Dumnezeu ce se odihnea asupra ta, Părinte, a fost botezul pe care l-ai primit din mâinile Sfântului lui Dumnezeu, Arsenie. Că acesta văzând cu duhul darurile tale cele multe, încă din fragedă pruncie te-a binecuvântat spre a-i fi lui urmaș și a-i purta numele. Te fericim, așadar, cu nevrednicie, zicând:
Bucură-te, că te-ai învrednicit a fi botezat de Sfântul Arsenie Capadocianul;
Bucură-te, că el a proorocit cele ce aveau să fie cu tine;
Bucură-te, că s-a bucurat duhul lui văzând așa rod ales ieșind din turma cea păstorită de el;
Bucură-te, că pentru aceasta ți-a purtat de grijă neîncetat, câtă vreme a fost în viața aceasta pământească;
Bucură-te, că nici după ce s-a mutat în cereștile locașuri nu te-a lăsat, ci mai vârtos a mijlocit pentru tine;
Bucură-te, că și tu l-ai cinstit după cuviință, socotindu-l cu evlavie ca fiind Părintele tău în Hristos;
Bucură-te, că te-ai ostenit fără zăbavă spre preaslăvirea lui, adunând mărturii despre viața sa cea minunată;
Bucură-te, că Sfântul lui Dumnezeu te-a binecuvântat să descoperi moaștele lui cele slăvite, care s-au făcut pricină de nenumărate vindecări;
Bucură-te, că trupul lui cel cinstit cu mare dragoste l-ai așezat în obștea întemeiată de tine la Suroti;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 3-lea:

După ce părinții tăi au ajuns în pământul Koniței, Cuvioase, mutându-se în Grecia din pricina prigoanei turcilor celor tirani, ai început a urca cu jertfelnicie pe scara dumnezeiască a desăvârșirii. Că încă din copilărie te-ai dovedit a fi o lumină pentru toți cei din jur, care văzând darurile tale cele alese, slăveau pe Dumnezeu, zicând: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Povățuit de pilda părinților tăi, te-ai nevoit de mic cu râvnă aprinsă spre dragostea lui Hristos, arătând fapte de om desăvârșit. Că urmând mamei tale celei binecuvântate, îndată ai început să postești cu asprime și să te rogi neîncetat, pustnic fiind cu trăirea, însă copil cu vârsta. Minunându-ne noi de bărbăția sufletului tău, îți cântăm cu bucurie, așa:
Bucură-te, că încă tânăr fiind, te-ai lepădat cu totul de poftele trecătoare ale acestei lumi;
Bucură-te, că prin post desăvârșit ți-ai păzit nestricată cununa fecioriei;
Bucură-te, că vârsta nu te-a oprit a te deprinde cu rugăciunea neîncetată în singurătate;
Bucură-te, că în loc să te desfeți cu jocuri copilărești, te desfătai petrecând mereu cu Hristos și cu sfinții Săi;
Bucură-te, că pentru aceasta fugeai de prietenia celor care te îndepărtau de la dragostea ta cea înflăcărată;
Bucură-te, că nu doar în lucrurile din afară te-ai nevoit, ci și sufletul ți l-ai împodobit cu toată virtutea;
Bucură-te, că ai urmat bunătății și smereniei mamei tale celei binecuvântate;
Bucură-te, că ea ți-a fost nesmintită pildă de dragoste și de jertfire deplină de sine;
Bucură-te, că ne uimim cu toții de vitejia cu care ai început a purta lupta cea bună;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 4-lea:

În război fiind chemat pentru a-ți apăra țara de cei fără de Dumnezeu, Părinte, ai strălucit prin vitejia ta cea fără margini. Că întru totul lepădându-te de iubirea de sine, căutai mereu să fii acolo unde era primejdia mai mare, pentru a-i scăpa pe cei ce luptau împreună cu tine. Iar ei văzând aceasta, Îi mulțumeau lui Dumnezeu pentru așa un sprijin, zicând cu toții: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Ai folosit războiul, Cuvioase, ca prilej de sfințire, că neîncetat ai sporit în dragoste mai presus de patimă, punându-ți sufletul pentru prietenii tăi. Și astfel ai câștigat cununi nepieritoare de la Cel ce se face răsplată însutită a toată jertfa, de la Hristos Dumnezeu. Aceasta înțelegând-o și noi, ne grăbim a-ți aduce, spre laudă, unele ca acestea:
Bucură-te, că în luptă ai fost chip minunat de întreagă jertfire de sine;
Bucură-te, că ți-ai disprețuit până la capăt viața aceasta pământească, câștigând-o astfel pe cea cerească;
Bucură-te, că nu ai lepădat chipul evlaviei nici în vâltoarea cea cumplită a primejdiilor;
Bucură-te, că prin mărimea ta de suflet te-ai făcut lumină spre sfințire și celor din jur;
Bucură-te, că ajutai cu timp și fără timp pe toți cei ce se aflau în nevoi și-n necazuri;
Bucură-te, că ai biruit desăvârșit frica cea omenească înarmându-te cu bărbăție de fier;
Bucură-te, că războindu-te împotriva dușmanilor țării, în ascuns luptai și împotriva vrăjmașilor sufletului tău;
Bucură-te, că deși vroiai să mori tu în locul prietenilor tăi, Dumnezeu te-a păzit ca pe un preaiubit al Său;
Bucură-te, că și nouă ne arăți, prin tăria cea minunată a sufletului tău, calea spre desăvârșire;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!
Reply With Quote