Darul liniștii e prețuit nu doar de creștinii îmbunătățiți, care îl cunosc din variate experiențe trăite și/sau auzite din mărturisirile altora, ci și de psihologi - cu mențiunea că aceștia îl cunosc sau îl ghicesc/întrezăresc de obicei prin cunoașterea "negativului" său: majoritatea tulburărilor sufletești sunt hrănite de solul otrăvit al
neliniștii.
În limbajul psiho(pato)logic sunt numeroși termeni care descriu ceva din universul neliniștii: anxietate, angoasă, tensiune, agitație etc.
Freud, mai întâi, a încercat în cultura și civilizația noastră considerată "modernă" să dea de cap (teoretic și practic) neliniștii sau, cel puțin, să îi reducă o parte din efectele alienante, dezumanizante.
În replică, reușind chiar să îl "castreze" pe Freud, o urmașă de-a lui (pe nume Karen Horney) a deschis perspective nebănuite asupra anxietății prin atragerea atenției asupra unor factori culturali și a unor modalități (nevrotice?) de protejare a Eului împotriva anxietății.
Intenționez să expun în curînd câteva aserțiuni ale psihanalistei americane pe tema "Trebuinței nevrotice de afecțiune", deoarece opera ei mi se pare că face referire la multe dintre realitățile sufletești pe care le trăim noi astăzi.
Cu acest prilej voi încerca să schițez un posibil răspuns la întrebarea cum poate fi psihologia (și psihanaliza) o slujitoare a omului credincios și un sprijin pentru aprofundarea vieții de credință, cel puțin pentru acela care nu a reușit deocamdată (din păcate) să se folosească din plin de remediile/darurile unei vieți duhovnicești.
*
Pe de altă parte, dintre numeroșii autori creștini care au scris pe tema liniștii și liniștirii, voi reaminti câteva pagini din minunata lucrare "Sfânta Scriptură în Tradiția Bisericii" - autor Pr. John Breck. (
https://orthodoxwiki.org/John_Breck)
E vorba de capitolul dedicat dobândirii virtuții liniștii, prin rugăciune.