View Single Post
  #7  
Vechi 17.08.2020, 23:30:52
Iorest Iorest is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 04.08.2016
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.129
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Demetrius Vezi mesajul
N-am mai auzit pana acum de spovedania "in rate", sau partiala, sau... precum " quenzina"(ca salariile).
Eu credeam ca pacatele spovedite sunt dezlegate(de sufletul marturisitor), dar sunt sterse abia prin impartasirea cu trupul si sangele lui Hristos. In plus, daca spovada se face (de obicei) sambata, atunci nu mai este nevoie de dezlegare a doua zi(duminica) pentru impartasire,insa daca mai trece o zi fara impartasire, atunci este iarasi necesara dezlegarea la impartasire pentru aceeasi spovada.
Din ce zici tu, mai multe spovezi adunandu-se, iese o incurcatura ca "nodul gordian", de nedezlegat.
Mă refeream la persoane care au oprire de la împărtășanie pe ani de zile, sau pe luni de zile, iar până se atinge acea ispășire se pot spovedi tot la două săptămâni, sau la o lună, nu trebuie să aștepte doar posturile mari ca să se spovedească, că până atunci pot cădea iar.

Și pe colegul care a inițiat subiectul l-a oprit de la împărtășanie, dacă vine peste 2 luni cu aceleași păcate, iarăși îl oprește până peste încă 2 luni și o ține tot așa din oprire în oprire, dar dacă se spovedește mai des din lună-n lună poate nu mai cade.

Timpul de oprire de la împărtășanie curge din nou și din nou de la data ultimului păcat opritor, dacă pici pe la jumătatea unei perioade de oprire, iarăși se reia tot termenul de atunci încolo și practic ai un infinit în față până la Împărtășanie.

E imposibil ca în două săptămâni, sau o lună să nu se adune o situație negativă sau un impas ori o ispită.

În afara Tainei Pocăinței, viața sufletească a omului se stinge încet încet, atenția pe curățirea sufletului scade și omul e furat de ce are de rezolvat în lume.

În plus există lucruri pe care poate ai uitat să le spui la o spovedanie, sau ai uitat de ele pt că erau cu ani în urmă și dacă ți le aduci aminte poți merge iar ca să fii sigur că le-ai șters și pe acelea, chiar dacă nu știi sigur că sunt păcate.

Nu scrie nicăieri că doar în timpul posturilor mari trebuie să ne spovedim, tocmai că nu ajunge doar în timpul posturilor mari la ce ispite sunt acum.

Citat:
În prealabil postat de Demetrius Vezi mesajul
Daca cineva are nevoie urgenta de spovada va cauta pe oricine dispus sa-l "asculte", dar duhovnicul nu este un cos de gunoi in care noi sa aruncam... orice. Asa am crezut si eu pana duhovnicul mi-a zis: "Nu crezi ca si eu trebuie sa ma pregatesc si sa ma curat pentru a primi cu sufletul curat spovada ta?"
Nu e ca și cum cineva l-ar deranja pe duhovnic acasă, din timpul lui cu familia, ci când e la Biserică trebuie să găsească o fereastră, nu poate acum, trebuie să poată peste două sau trei săptămâni, câtă vreme are un program clar de lucru în care episcopia îi impune să fie la Biserică.

Spovedaniile ulterioare pot fi scurte 10-15 minute, pt că nu mai e așa de mult de spus, deci un om care se spovedește des, nu înseamnă că răpește mult din timpul duhovnicului.
În schimb unul care nu s-a spovedit niciodată în viața lui poate are nevoie de 3-5 ore să spovedească tot începând din copilărie.

Nu orice preot întâlnit în cale e pe aceeași undă de comunicare cu tine ca și cel pe care l-ai ales duhovnic, dacă te spovedești la oricine dispus, te poți trezi și cu o tratare neglijentă, nepăsătoare, chiar prea dură pt că preotul nu te știe.

Citat:
În prealabil postat de Demetrius Vezi mesajul
Abia atunci am inteles ca si el are un duhovnic, ca si el e om, iar eu am pretentia ca el sa vidanjeze sufletul meu oricand vreau eu. Asta nu-i corect; poate la manastire se gasesc calugari gata oricand pentru asa ceva.
Corect și aceasta, am observat și eu că unele mănăstiri sunt mai dedicate mirenilor, deși călugării nu au obligațiile directe față de mirenii locatari pe o stradă, pe care le au parohiile care au înregistrate pe seama lor 1.000 de familii, 2.000 de famili.

Mănăstirea nu are arondat pe seama ei o mie de familii, care locuiesc într-un cartier pt că majoritatea mănăstirilor nu sunt în orașe.

Călugării pot închide oricând vor ușa mănăstirii în afară de Duminici și de sărbătorile mari, ei închid, ei deschid, mediul călugăresc e închis și rezervat obștii.

Mireanul nu e obligat să călătorească sute de km pt consiliere duhovnicească, dacă se presupune că o parohie îl deservește conform scriptelor și regulilor bisericești.


Citat:
În prealabil postat de Demetrius Vezi mesajul
Am invatat in ultimii ani sa acord multe circumstante preotilor si ierarhilor si sa nu am nicio pretentie de la ei, fiindca daca eu as fi in locul lor poate ar trebui sa tin cont de lucruri pe care nu le stiu acum si nu stiu cum as face fata chiar daca as stii ce e de facut.
In plus, am observat ca e mai bine si mai folositor sa observ la ei lucruri pentru care sa-i admir si sa-i laud, iar pe celelalte(pe cat posibil) sa nu le bag in seama.
Canoanele și regulamentele bisericești le stabilesc obligații , nu noi, preoții când dau examen pt o parohie au în materie regulile morale după care trebuie să se comporte și rânduielile de tipic, deci se presupune că le cunosc și au jurat să le respecte.

Pe noi ne ajută cunoașterea regulilor și canoanelor ca să știm, ce cere Biserica de la noi, ce cere Biserica de la preot, raportat la relația cu mireanul (purtare de grijă cu inimă de tată, respect, discreție).
Ce marjă de acțiune, de participație la viața duhovnicească i se permite în Biserică mireanului conform canoanelor și când i se încalcă de către preot acea libertate permisă de Sfinții Părinți.

Canoanele și regulamentele bisericești ne ajută să identificăm o relație abuzivă sau cu depășirea fișei postului din partea preotului, față de noi.


Citat:
În prealabil postat de Demetrius Vezi mesajul
Am avut si eu (nu o data) situatii in care, din punct de vedere social(ca sa nu zic parohial), aveam posibilitatea sa ma consider "victima" unei desconsiderari si daca actionam in virtutea idolului ranit(orgoliul) atunci ad-hoc as fi creat eu un fapt/eveniment social; de ce? cu ce scop? Ca sa ma inchin idolului? Poate ca situatia(situatiile) a aparut ca sa me testeze pe mine cum (re)actionez. Am preferat sa reactionez ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic si nu s-a intamplat nimic; orgoliul meu l-am trimis la ascultare.
Dacă e o încercare, duhovnicul îți spune în final că te-a încercat nu te lasă în suspans.

Cu tine s-a comportat frumos preotul, a discutat pe îndelete după slujbă, nu te-a luat pe sus cu ”de ce ai mai venit dacă nu ți-am dat eu voie păcătosule de față cu alții”, nu te-a ținut o oră în picioare, priveliște altora în fața altarului.

Citat:
În prealabil postat de Demetrius Vezi mesajul
Nu vreau sa te necajesc, dar mie mi se pare curat (neo)protestant exemplul teologului, n-am sa-i dau numele ca-i jenant si spurcat de-a dreptul, nu numele, ci exemplul, nu e deloc ortodox. Eu l-as caterisi chiar si numai pentru atat. Asta demonstreaza cata credinta este in el si la ce se gandeste el cand vorbeste despre oamenii care nu se spovedesc, socotindu-i adulteri; ii umileste in public fara sa-i mai spovedeasca. Cat despre colegi, e clar ca nu e in comuniune cu ei.
Omul e un simplu teolog fără funcție clericală, nu se pot caterisi teologii care sunt doar absolvenți ai unei facultăți de teologie.

Nu-i socotește adulteri pe cei care nu se spovedesc, accentul era pe altceva pus, femeia aceea era în ispite așa de mari încât amânarea spovedaniei peste două luni o putea abandona în pericolul de păcat, iar preotului i se cam fâlfâia de starea spirituală a omului în afara posturilor, pt că n-avea chef să stea în scaunul spovedaniei mai mult.

Citat:
În prealabil postat de Demetrius Vezi mesajul
Replica ta e mai adecvata(desi ironica), insa despre preoti am vorbit mai sus.
Dacă ai vrut preoție la oraș, pentru că e mai bine plătită decât la sat, pt că ai aproape spital, școală pt copii, instituții de cultură și transport în comun bine pus la punct, racord la utilități, atunci fă crucea preotului de mir și stai în scaunul spovedaniei în fiecare lună fiindcă ai și mai mulți enoriași.

Lumea nu-ți cere să stai zilnic la spovedit, ci să găsești câteva ferestre pe lună și în afara posturilor.

Și asta o fi greu dacă e în fișa postului ?
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2.

Last edited by Iorest; 17.08.2020 at 23:50:47.
Reply With Quote