În prealabil postat de HoratiuM

1. La prima idee:
Mai întâi, Scriptura nu este manual de utilizare. Dacă ceva nu scrie literal în ea, nu înseamnă că nu poate fi dedus din ea. Exemplu: în Biblie nu scrie că Dumnezeu este Infinit Actual Absolut. Cu toate acestea, teologia Îi atribuie o atare "definiţie" pentru că toate conceptele despre Dumnezeu trimit către aceasta.
Al doilea, te înşeli: în Scriptură există pasaje în care este vorba alegoric sau literal despre corectarea, pedepsirea, certarea sau sancţionarea în orice fel a perverşilor, a celor necinstiţi sau răi. Putem începe cu păcatul lui Adam, continua cu cel al lui Onan, apoi cu Sodoma şi Gomora, cu poporul lui Israel care e purtat 40 de ani prin pustie şi care trece prin câteva măceluri şi pedepse datorită păcatelor, apoi putem menţiona popoarele pe care evreii le-au exterminat în drumul lor către Ţara Sfântă, Legea iudaică din Levitic şi Deuteronom, pedepsirea regelui David pentru păcatul său cu Bat-Şeba şi Urie, putem menţiona cetatea Ninive care este iertată numai după pocăinţa ei şi, nu în ultimul rând, un singur verset din Pildele lui Solomon, ales din multe posibile pe acest subiect:

"Loveşte pe batjocoritor, şi prostul se va face înţelept; mustră pe omul priceput, şi va înţelege ştiinţa." [Proverbe, 19:25, ediţia Cornilescu] - Recomand, prin urmare, mai multă atenţie cu referinţele şi cu universalizările. Vă faceţi de râs, din câte am văzut, cam cu fiecare replică de pe forum.

În prealabil postat de HoratiuM

2. La a doua idee: având în vedere referinţele pe care le-am dat, cred că atitudinea lui Ţuţea tinde către infinitul bun. Nu ştiu, însă, care este efectul pedagogiei sale pe deplin. Oricum, atitudinea lui faţă de unii sau alţii este menită să atragă măcar atenţia şi să ridice un mare semn de întrebare. Pedagogia lui urmăreşte, bineînţeles, ca semnul de întrebare să îl ridice faţă de sine însuşi chiar acela care îi citeşte textul. Anumite specii de oameni, însă, nu suportă mustrarea sau asperităţile polemice ori pedagogice şi singurele semne de întrebare pe care le pot ridica sunt doar cele îndreptate împotriva altora. Aceasta, de regulă, pentru că nu şi-au dobândit deocamdată măsura propriei lucidităţi şi trăiesc încă de pe urma digestiei clişeelor ("religia este înapoiere şi patologie psihică; ştiinţa este progres şi normalitate" etc.). Fără să îşi pună problema fundamentelor raţiunii de care se folosesc pentru a-şi respinge chiar miezul umanităţii lor - conştiinţa. Dar, mă rog, acestea sunt "subtilităţi" cu care nu aş dori să vă mai plictisesc, aşa cum am avut experienţa aceasta acum câteva luni de zile.