Va multumesc pentru raspunsuri!Personal cred ca astfel de situatii ar trebui discutate deschis si cu sinceritate intre membrii comunitatii ortodoxe si mai ales de catre prelati.Si nu doar discutate,ci si luate masuri.Asa ar fi cel mai normal,corect,transparent si crestinesc.In plus,ar fi o lectie prin care BOR ar arata ca nu doar spune niste lucruri,ci le si face.
Bineinteles ca peste tot sunt oameni si oameni,nimeni nu este perfect,iar sfinti cu atat mai rar vom gasi,insa nu asta este ideea.Vorbim de niste lucruri extrem de grave,care,repet...distrug oameni.
Personal mai putin ma intereseaza ce masina are preotul nu stiu care sau ce bani a dat ca sa obtina parohia (uneori li se si impune mai mult sau mai putin fatis,deci multi nu prea au incotro daca nu vor doar sa priveasca la diploma de teolog)...desigur,nu este firesc,nu este corect,insa cu adevarat imi pasa cand aud de oameni care au vocatie si in anumite manastiri se lovesc de o atitudine si niste anomalii care ori ii pun pe goana ori ii pun pe butuci,atat psihic,cat si fizic.Sau de persoane care ajung in sanul manastirilor nu din motive vocationale,ci datorita faptului ca au suferit puternice traume,dezamagiri si nu se mai pot regasi in lume,iar atunci aleg calea manastirii.Staretul sau stareta,preotul duhovnic ar fi normal sa nu ii tunda in monahism daca aceasta este motivatia,iar daca mai vorbim si despre cineva care intra cu probleme psihice,mai ales ca si canoanele interzic...e grav.Si e si mai grav ca rudele sa vina sa explice,sa iti ceara ajutorul,iar tu sa te faci ca ploua.Si in mod sistematic sa induci sentimente de autoculpabilizare persoanei care si asa este labila emotional si gandul cum ca,daca paraseste manastirea va ajunge in iad.
Laura ma intreba daca prietena despre care am vorbit doreste sa ramana in manastire.Da,doreste,dar discutam despre un om care deja a intrat acolo cu o depresie diagnosticata de medici,cu care se lupta de ani de zile,dar si alte probleme,iar in prezent se afla in pragul unei psihoze,daca deja boala nu s-a instalat: are halucinatii,idei delirante,trece de la o stare emotionala la alta in cateva secunde,dar si altele.Si fizic sanatatea ei este pe butuci.Traieste cu groaza ca daca pleaca de acolo va ajunge in iad si spune din ce in ce mai des ca se va sinucide daca este luata de acolo.Cam ce discernamant mai poate avea o astfel de persoana?Familia nu vrea sa o ia pe sus,insa in momentul de fata ar avea nevoie de ajutorul staretei si al preotului duhovnic al manastirii,pentru ca ei sunt singurii de care ea asculta orbeste in prezent.Ei vor doar sa mearga cu ea sa fie investigata din toate punctele de vedere.Si in loc sa gaseasca o cale de dialog,sprijin,intelegere,li se spune ca nu este nevoie de medici sau psihologi,ca ei au duhovnici si ca se roaga.
Bineinteles ca daca s-ar dovedi ca fata este sanatoasa dpdv psihic,mi se pare si mie normal ca parintii,chiar daca le vine greu,sa accepte alegerea ei,dar macar sa i se dea sansa sa fie investigata si ajutata daca este cazul,iar eu personal,din cele ce mi s-au spus,cred ca are nevoie urgenta de ajutor si ca pe zi ce trece lucrurile se agraveaza.
In fine,asta este o mica parte din poveste,sunt multe altele pe care nu le voi spune,pentru ca scopul meu nu este de a denigra viata monahala,ci doar sa inteleg de ce nimeni nu ia vreo masura.
As vrea sa pot sa o ajut si pe ea si pe parintii care sunt disperati,insa efectiv ma depaseste situatia,nu stiu ce sa le spun,mai mult de cateva lucruri pe care le-am aflat si eu la randul meu,insa oricum este ca o lama cu doua taisuri,pentru ca si pe sus daca ar fi luata pentru a fi investigata,exista riscul Doamne fereste,sa se omoare,dupa cum tot ameninta sau sa dispara si sa nu mai fie de gasit,iar pe de alta parte,ramanand in starea aceasta patogena,iarasi nu poate sa ii fie decat din ce in ce mai rau...
