Citat:
În prealabil postat de Bucuriepedrum
"Cel care se roagă doar atunci când se roagă, acela nu se roagă deloc."
Având asta în minte, am încercat să mă rog și cu rugăciunea inimii atunci când mergeam, înotam, găteam, aveam alte activităÈi decât a sta în fața icoanei la rugăciune.
Dar simt că nu reușesc să mă adun. Aud frânturi din ceea ce gândesc - oricât de straniu ar părea - iar asta mi se întâmplă doar atunci când încerc să lucrez rugăciunea. La acatiste, la fel, rareori simt că sunt prezentă, că într-adevăr aduc slavă și mulțumire Domnului, în restul timpului e mai mult o bătaie cu cugetul interior care rumegă cele de peste zi, lumești (sau uneori chiar legate de binefacerile primite de la Dumnezeu) în locul a ceea ce citesc.
Situația se repetă la liturghia de duminică, unde mă trezesc de multe ori cântând mecanic, pe pilot automat, răspunsurile.
Voi cum faceți să vă concentrați mai bine? Vă rugați mult ca să ajungeți să vă rugați bine?
|
Mi s-a intamplat si mie si am incercat sa-mi imaginez tablouri cu lucrurile cuprinse in rugaciunile vechi, care ajung "automatizate", insa plecand de la aceste lucruri am incercat si reusit sa adaug in rugaciune niste cuvinte proprii integrate in rugaciune, pe care trebuie sa le urmaresc constient ca nu mai vin de la sine, iar daca ajung si ele la automatisme atunci m-am gandit sa le inlocuiesc cu alte adaosuri integrate.
De pilda: Doamne Iisus Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, pe mine, Demetrius, pacatosul, astazi(tot timpul, din nou...) miluieste-ma(daca merit, daca vrei, ca poti...)! Sau schimb lucul numelui meu.
Am fost multumit de rezultat.
La fel cred ca e si cu respiratia, ca se ajunge la rugaciunea respiratiei, ritmat pe inspiratie si expiratie, care(cu timpul) din constienta devine nu automata, ci "melodioasa", naturala. La asta n-am ajuns.