[cristiboss56]

Un rege al Persiei, voind să-şi aleagă un sfetnic bun, a chemat la palat într-o zi cinci dintre cetăţenii cei mai de vază din oraş şi le-a zis:
- Iată, am cinci inele strălucitoare pe degetele mele; ele vor fi plata sincerităţii voastre. Spuneţi-mi fără linguşire: ce credeţi voi despre puterea şi mărirea mea?
Primii patru, uluiţi de frumuseţea diamantelor de pe inele şi voind să le aibă, răspunseră regelui cu multe laude, pe care nu se cuvenea să le spună decât lui Dumnezeu.
Regele părea mulţumit şi dădu pe rând câte un inel celor patru care îl lăudaseră.
Pentru că al cincilea, tăcea, regele l-a îndemnat să-şi spună părerea.
- Eu cred, zise acesta, altfel decât cred cei care au vorbit înaintea mea. Eu cred, o rege, că toată puterea o ai de la Dumnezeu, şi că ţi-a fost dată pentru binele poporului ce-l stăpâneşti şi odată va trebui să dai socoteală de felul în care ai întrebuinţat-o.
- Şi eu cred tot aşa, zise regele cu mulţumire. Dar ţie nu-ţi dau inelul ci încrederea şi prietenia mea. Vei sta mereu lângă mine, ca sfetnic al meu, căci în tine am găsit omul şi prietenul sincer pe care-l căutam.
A doua zi cei patru veniră foarte grăbiţi să spună că inelele cu diamante, pe care le primiseră, sunt false.
Iar regele le zise:
- Ce, credeţi că eu nu ştiu că diamantele sunt false? Eu le-am comandat astfel. V-am plătit cinstit. Voi mi-aţi dat laude false, eu v-am dăruit inele false. V-am plătit cu aceeaşi măsură, de ce vă mai plângeţi?!