Citat:
În prealabil postat de Miha-anca
Trebuie sa fii dintr-un anume aluat facut, ca sa fii ruda cuSfintii. Nu, noi suntem oameni obisnuiti si nu trebuie sa neautoflagelam. Dar de ce sa apelam la extreme, cand stim ale cui sunt extremele!
|
A, stai: adica sfintii trebuie sa se autoflageleze?
Nu prea este spiruitualitate ortodoxa asta... Mai mult catolica (una dintre).
Citat:
În prealabil postat de Miha-anca
Neintelegerea dintre noi doua consta in faptul, ca tu accepti placerea pe drumul spre mantuire, iar eu nu. aceasta e diferenta , nu alta.
Dupa mine, cat timp ne traim viata - foarte bine ca facem acest lucru - nu suntem inca pe drumul mantuirii, care dupa parerea mea, incepe atunci cand lucram intens si constiincios la indepartarea de pacate. Nu le poti amesteca, caci ce darami pe o parte,aduni pe alta parte. Si inca ceva: nu cred ca lui Dumnezeu ii plac jumatati de masura. Ne amagim crezand ca putem sa ne mantuim cu minimum de efort personal.
In cuvintele lui Costel, iubirea nu este iubirea dintre soti, caci aceasta este neutra. El te iubeste, tu il iubesti; v-ati primit deja rasplata. Iubire e cea la care nu primesti rasplata: iubirea de aproapele, de dusman.
|
Cred ca totusi in gandirea ta exista o confuzie. Confunzi pacatul cu placerea.
Sigur ca trebuie sa luptam impotriva pacatului!! Am dat eu sa se inteleaga altceva? Citeste ce i-am scris Annei ca raspuns, vorbeam si eu de ispite si pacate prezente pretutindeni. Exista multe feluri de pacate. Si nu am vorbit de jumatati de masura. Am vorbit de transformarea vietii lumesti intr-o viata in deplina comuniune cu Dumnezeu, intr-o viata de tip euharistic (adica de multumire, de slava, de jertfa). Asta nu se face cu jumatati de masura si automultumire de sine si complacere in pacate. Sigur ca nu! Cum ii spuneam si Annei, este si asta o cale grea (poate mai grea decat cea monastica), dar este in principiu calea mirenilor.
Adevarata iubire, si cea dintre soti, se pare ca este cea gratuita, in care nu astepti rasplata.
Tu de fapt ce propui pentru un om care nu este calugar si este casatorit, ca sa ajunga la sfintenie? Caci toti suntel chemati la sfintenie. 'Fiti sfinti, cum Tatal meu este sfant'. 'Rugati-va neincetat' Numai pentru calugari sunt spuse astea? Numai rugandu-ne precum calugarii vom ajunge sa ne rugam neincetat? Sau transformandu-ne, incetul cu incetul, viata asazis obisnuita in rugaciune? (vezi parabola cu cel care lucreaza in fata unui rege) Ce sa faca un om casatorit? Sa ia numai durerea si necazurile si cu ele sa lucreze pentru sfintenie? Si deci, daca Dumnezeu ii da in viata bucurii, sa le refuze, ca sa aunga la sfintenie?
In rezumat, dupa tine, placerea si bucuria sunt piedici in calea sfinteniei? sau chiar a mantuirii?? Caci spui: "Neintelegerea dintre noi doua consta in faptul, ca tu accepti placerea pe drumul spre mantuire, iar eu nu."
Ne-am cam departat de la topic...