View Single Post
  #30  
Vechi 28.03.2014, 18:25:25
AlinB AlinB is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.01.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 20.084
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Korina Vezi mesajul
Ce este desigur foarte rau este ca am si eu patima lui. Nu, nu sunt alcoolica, desi daca as fi fost baiat poate as fi fost, cine stie? Asa ca eu mi-am gasit refugiul in mancare si mai ales dulciuri. Spre deosebire de el, eu sunt constienta ca am o problema, sunt constienta ca imi fac rau si totusi nu gasesc mereu resursele sa ma abtin sau sa ma schimb.
Acum doi ani am avut o perioada de cateva luni in care am renuntat complet la zahar si faina alba si am inceput sa mananc sanatos. Cred ca m-am si mandrit insa groaznic, ca spre deosebire de bunicul meu (de care mi-e foarte dor) eu pot si o sa transmit un altfel de mesaj copiiilor mei. Si iata ca la sfarsitul anului trecut am cazut iar rau de tot si acum desi suntem in post, ma aflu in plin "dezmat".
Am citit mult despre dependenta de alcool, despre violenta in familie si despre patima mea si desi la inceput mi se parea ca problema mea este ilara (mai ales ca oamenii zambeau amuzati cand le spuneam ca eu am o problema ca dulciurile), se pare ca este mult mai grav decat credeam si inrudita direct cu patima tatalui si a bunicului meu. Studii recente (le-am citit in presa la inceputul anului) au reconfirmat ceea ce citisem cu ceva timp in urma scris de Bitten Jonsson in "Zucker, nein danke!" (din pacate nu a fost tradusa in engleza sau romana): dependenta de alcool si tutun bate in creier aceleasi tipare pe care le bat si dependenta de droguri, de jocuri de noroc si de... zahar!!! Sunt activati mereu aceeasi centri din creier la toti acesti stimuli. Si vestea si mai proasta este ca un dependent (indiferent de ce substanta) transmite ereditar slabiciunea aceasta si urmasii lui vor cadea mai usor in plasele unor dependente decat alti oameni.
M-am rugat pentru tata, dar foarte probabil nu m-am rugat destul. M-am rugat pentru mine, dar in mod sigur nu m-am smerit destul. De dragul lui Hristos si a scumpei lui Mame, care precis sunt indurerati cand ma vad, de dragul copiiilor mei care au nevoie de o mama sanatoasa, o sa incerc din nou sa scap de patima mea.
Tata nu o sa ia niciodata initiativa sa se schimbe atata timp cat nu constientizeaza ca are o problema. Pe el il pot ajuta doar rugaciunile.
Sper ca viitorul tau si al copiiilor tai sa fie mai frumos dar ma indoiesc ca sotul tau se va lasa de baut cat timp afirma ca nu e alcoolic.
Toti oamenii sunt succeptibili la diverse dependente, nu degeaba se spune ca fiecare om are patima sa, ba de fapt unii au chiar mai multe dar daca nu sunt atat de evidente sau traieste intr-o stare de negare (care nu e specifica doar alcoolicilor), spune ca nu are.

Este posibil, binenteles, sa existe oameni care genetic sa aiba anumite particularitati neurologice care sa ii faca mult mai expusi la nevoia de placere.

Sunt oameni cu o rezistenta limitata la stres si care au nevoie sa compenseze urgent printr-o doza de placere.

Dar este posibil ca viata sa-i faca de asa natura (expunerea prematura la stres excesiv, lipsa recompenselor la efort) sau chiar dependentele precedente sa "batatoreasca" anumite mecanisme neurologice generice, ale dependentei, care mai tarziu se "axeaza" eventual pe niste patimi anume.

Si nu e un caz rar, cred ca putini sunt cei care nu au aceasta problema intr-o forma sau alta.

Cati oameni de exemplu nu sunt obezi sau spun ca nu pot tine postul?
Si dau vina pe gene, hormoni, varsta, munca, starea de sanatate (nu atat de grava cum se lauda) si mai stiu si eu - cand de fapt isi cauta fericirea in farfurie.

Nefericirea estea cea care creaza dependente vicioase si noi de multe ori credem ca nefericirea e legata doar de lipsuri, dar nefericirea e de multe ori legata si de faptul ca acel om nu are pentru ce sa lupte in viata, nu este cu adevarat atasat de nimic valoros, chiar in ciuda unor crezuri formale care le afiseaza.

Poftele alimentare ascund neimpliniri, incosecvente, goluri de care de prea putine ori suntem constienti incat sa ne straduim sa le umplem.

A lupta doar cu pofta in sine, fara a incerca sa-i cauti cauzele, fara a incerca sa umpli golurile mai intai, este o munca de Sisif si nu are castigatori decat pentru scurt timp si in aparenta.

Dar nefericirea se vindeca greu, chiar si cu un prezent promitator, oamenii de multe ori prefera sa traiasca in trecut, printre cei care i-au traumatizat, cu frica, cu ura, ratand de multe ori prezentul si incercand sa obtina o fericire "chimica", printr-o relatie saraca dar aparent satisfacataoare, cu patimile lor.

Incearca sa vezi care sunt acele momente care te imping spre a consuma dulciuri, situatiile de viata in care aceste pofte cresc, gandurile din acele momente, etc. ca sa ajungi la cauze, pe langa ceea ce se poate mai usor vedea din prisma trecutului.

Chiar daca dulciurile pot fi de post (desi doar zaharul nu e suficient de satisfacator, satisfactii asemanatoare se obtin si prin consumul de grasimi, din dulciuri, carne, lactate, etc.) patima evident nu este, si desi poti manca de post, daca nu reusesti sa tai si poftele care pot fi chiar implinite cu alimente "de post", nu postesti cu adevarat.

Nu te lasa descurajata, postul tau poate incepe foarte bine si de azi, asa cum spune si cuvantul Sf. Ioan Gura de Aur, care se citeste chiar in noaptea Invierii, dupa pilda lucratorilor din Sf. Scriptura, si cei din ceasul intai si cei din ceasul al noulea, aceeasi plata vor primi.
Important este sa vina la lucru, pentru ca trebuie sa luam aminte si la pilda fecioarelor, daca vor ajunge prea tarziu, intarziind din cauza neglijentei si lipsei de intelepciune, vor ramane pe afara.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau.
Reply With Quote