Frumos topic ai deschis frate! Cu acest prilej am să postez două capitole dragi mie, cuvântări ale părintelui Arsenie Boca:

Impărăţia copiilor
Copiii odihnesc şi refac omul! Ei rezumă gingăşia şi frumuseţea, puritatea şi nevinovăţia, şi credinţa. Chiar ei sunt o refacere a omului. Chiar pe Iisus copiii L-au odihnit. Cei mari Îl amărau mereu...După atâtea şi de la atâţia şi de la toţi, Iisus avea nevoie de odihnă. Deci şezând, ia chemat! Şi de câte ori i-a chemat..., şi le-a zis: „De voieşte cineva să fie întâiul, acesta să fie cel mai de pe urmă la toţi şi sluga tuturor”. (Marcu 9, 35 Biblia din 1914)
Mare înainte lui Dumnezeu nu poate fi decât omul smerit. Oamenii ajung mari prin vitejii, bogăţii, putere, chiar înţelepciune – dar aceasta este trufie, cu ea sperii lumea; şi aşa eşti mare înaintea lumii.
„Lumea”, însă, nu e cuprinsă în scoarţele cărţii cereşti; dar în schimb (lumea) se înscrie acolo cu un pahar de apă dat unui drumeţ în numele dragostei de oameni.

Şi, luând un copilaş în braţe, le-a zis: „Oricine va primi în numele Meu pe unul din aceşti prunci, pe Mine Mă primeşte; şi oricine Mă primeşte pe Mine, Îl primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine” (Marcu 9,37, Biblia din 1914).

Cuvântul ar putea fi lărgit. Dacă mamele ar primi copiii în numele Domnului, ce străvezii ar fi ei în chipul lui Iisus! Abia atunci şi-ar putea da seama mamele pe cine au primit prin copii.
Copiii ajung în braţele lui Dumnezeu, fiindcă sunt cei mai aproape de El. Modul lor de a fi e cel mai iubit de Dumnezeu. Înţelepţii Îl înţeleg pe Dumnezeu ca pe o necesitate în explicarea lumii.

Copiii Îl au ca pe un Tată de pe celălalt tărâm. Iată de ce copiii sunt în Adevăr, pe când înţelepţii în afara Lui. Găseşti ceva şi cu mintea lor, numai dacă ai o inimă curată de copil. Aceasta te duce de-a dreptul în braţele Adevărului.
În ochii copiilor, seninătatea e de culoarea cerului. Nu e Dumnezeu mai real în Împărăţia copiilor decât într-un tratat de mecanică cerească? Dumnezeu şi copiii au înrudirea pe care noi, cei mari, o pierdem. Sfinţii sunt nişte mari copii! Şi ce departe ne ţinem de ei!”.