[Fani71]

Traim, in tarile din Europa occidentala cel putin, in societati care nu mai sunt majoritar crestine. Din crestinism a ramas poate ceva in aer, in cultura, desi se stinge incetul cu incetul si asta. Au ramas, evident, si crestini, dar ei sunt in minoritate si nu fac parte din structura societatii, sunt marginali, in majoritatea acestor state.
In multe scoli, majoritatea elevilor nu sunt crestini. Daca provin din familiii crestine, sunt in majoritate complect secularizati (de multe ori chiar nebotezati). Multi sunt musilmani, pentru ca musulmanii au mai multi copii decat fostii crestini europeni.
Deci, in acest context, ce sens are prezenta crucii pe perete?

Crucea este o marturie a credintei crestine. Insa aceasta marturie daca nu mai este dorita in acest fel de societate, poate fi data altfel.

Sa fim realisti, adica treji la minte: noi crestinii suntem contra curentului. Nu foloseste la nimic sa revendicam sau sa vrem sa impunem un simbol crestin care ne reprezinta in spatiul public, daca el nu corespunde cu ce gandeste societatea in general. Nu vorbesc aici neaparat de majoritate si minoritate, ci de structura societatii, de fibrele ei, de ceea ce o face sa traiasca, ceea ce ii da viata. In mod clar, nu credinta in Dumnezeu, in zilele noastre.

Noi, crestinii, trebuie sa fim 'sarea pamantului', 'drojdia care face sa creasca aluatul'. Noi trebuie sa lucram din interior, cu dragoste, pentru ca situatia sa se schimbe (daca se poate), daca nu, atunci pentru a pastra credinta si a o oferi pentru cine o cauta.

Nu este nici un rau in a accepta locul care ni se da, cu smerenie. Ba chiar ne face bine un pic de smerire, un pic de persecutie chiar.
Insa aici nu este vorba de persecutie, ci hai sa zicem de marginalizare.
Raspunsul crestin la persecutie si la marginalizare nu este revendicarea batoasa, ci smerenia demna si iubitoare de om.