"Moaștele (capul) vrednicului de pomenire Gheron Iosif Isihastul (+1959), Mănăstirea “Sfântul Antonie” (Florence, Arizona), ctitoria ucenicului său, Gheronda Efrem Filotheitul
Gheronda Efrem Filotheitul: Când l-am dezgropat pe Stareț, la trei ani de la adormirea lui, am văzut că moaștele sale aveau culoarea chihlimbarului. Acesta este un semn al sfințeniei. În timpul dezgropării fiecare dintre fiii săi duhovnicești spuneau: „Eu voi lua aceea”. Altul spunea: „Eu voi lua cealaltă”. „Eu nu voi vorbi deloc”, spuneam eu în sinea mea, „ce îmi vor da, aceea voi primi”.
Sinodia Sfantului Iosif Sihastrul de la Schitul Nou Părintele Atanasie a luat mâna lui, zicând:
- Această mână m-a mântuit, cu scatoalcele pe care le-am primit.
Și în timp ce toți luau ca binecuvântare o bucată din Sfintele Moaște, eu stăteam deoparte. Atunci părintele Arsenie a spus:
- Capul să-l dați părintelui Efrem.
- Să fie binecuvântat!, am răspuns eu. Iți mulțumesc mult.
Altul avea de gând să-l ia, căci toți cei din obștea noastră ne aflam acolo.
Astfel, nu am pus voia mea întru nimic și am dobândit capul Sfântului meu Stareț.
La Noul Schit l-am pus în paraclis, alături de chilia mea. La Sfânta Mănăstire Filotheu îl păstram în chilia mea, iar acum, în Arizona, este așezat în paraclisul Sfântului Panteleimon și răspândește bună-mireasmă. De la Noul Schit și până astăzi aceasta se petrece neîncetat. Și lucru minunat este că, cu cât trec anii, cu atât răspândește mai multă mireasmă.
Până în ziua de azi, atunci când merg fie la priveghere, fie ca să slujesc Sfânta Liturghie, fie să fac orice altă slujire, trec mai întâi pe acolo și pun metanie, iau binecuvântarea sa și fac ascultare.
Moaștele sfințitului Stareț Iosif, oriunde s-ar afla, răspândesc mireasmă și săvârșesc minuni cu cei care se închină lor, după credința pe care o are fiecare.
Intotdeauna la praznicul Adormirii Maicii Domnului, seara, facem parastasul Starețului nostru, pe care îl socotim, fără îndoială, un Sfânt contemporan.
Odată, la Mănăstirea Filotheu, când am scos capul Starețului din racla sa pentru a face parastasul, răspândea foarte multă mireasmă, mai ales în partea gurii. Pe când noi ne întrebam de ce oare mai mult din partea gurii izvorăște mireasmă, un călugăr mi-a spus:
– Gheronda, știi de ce răspândește mireasmă mai mult pe gură? Fiindcă rostea neîncetat cu gura Rugăciunea lui Iisus."
