[ioanna]

Cu mult inainte de explozia paradelor, petrecerilor, marsurilor pentru diversitate si alte forme kitchoase de reprezentare a identitatii, prezentate drept „evenimente culturale”, l-am cunoscut pe Stavru a lui Panait Istrati:
“A, cata nedreptate e in viata ! Unui om schilod de un picior sau de o mana, nimeni nu-i arunca dispretul lui, toata lumea îl priveste cu mila;; dar fiecare se da; înapoi, nimeni nu simte mila înaintea unui schilod al sufletului! Şi totuşi acestuia îi lipseşte însuşi pivotul vieţii. El îmi lipsea mie.”

ACCEPT-ul vede BO drept un cuib al zelotistilor fundamentalisti, uitand ca si noi suntem oameni. Aparenta lipsa de compasiune a unora, e in fond o forma de protejare a lor, pentru ca stiu ca mila afisata i-ar ucide. Stavru se regaseste in fiecare coltisor al istoriei LGBT si decat sa vada ca iti este mila, mai bine nu mergi la evenimentul organizat de ei.

Cred ca mai firesc ar fi fost ca proiectile de filme, lansarile de carte, expozitii de arta contemporana cu tematica LGBT sa aiba loc intr-un mediu adecvat. Nu s-a revoltat nimeni cand in cadrul TIFF-ului au fost si filme pe aceasta tematica sau nu e nimeni indignat daca intr-un muzeu de arta sunt si exponate ce trimit spre LGBT... insa un eveniment special pe aceasta tema, dincolo de aspectul cultural, este si o forma de promovare a unor valori si militare pentru anumite drepturi in cadrul simpozioanelor organizate, aspect pe care conducerea Muzeului Taranului Roman nu-l poate neglija, deci trebuie sa-si asume alegerea si consecintele- reactile.