Lumea nu a inebunit,merge spre ceea ce trebuie sa mearga iar tragedia clipelor din trecut te va saluta de peste drum cand,mirat,vei trece pe langa ea surazandu-i ca unei vechi dar parca uitate cunostiinte.Cand te culci copil curat in casa parinteasca,fermecat de cantecul ielelor de la asfintit,nici nu observi cum de sub podeaua parinteasca incep sa apara radacinile raului,prin crapaturi pe care ai uitat sa le repari,fermecat de iluzia timpului ce pare sa nu treaca.Si incet incet din radacini cresc ramuri care se incolacesc si-ti schimba lumea si tie iti place cum creste copacul si iti atarni visele in ramurile lui fara sa vezi ca mugurii le sunt ofiliti din nastere.Si cantecul de leagan al mamei se pierde undeva departe si tu te vinzi pe-un bild de tabla stralucita si nu vrei sa vezi cum copacul te absoarbe incet incet in scoarta lui,hranindu-te cu seva florilor raului lumii.Si nu iti mai aduci aminte de cei din poarta parinteasca de unde ai plecat si mintea-ti fuge dupa amagirile dulci ale unui suras lasciv al pierzaniei.

Cum vezi tu lumea cum iti moare-n brate si nu vezi tu cum noi murim in-singuratate?Cum de nu vezi ce ti-se strecoara-n casa si cum iti-schimba surasul in ranjet cu un sarut de Iuda?Oare vrea sa te stranga-n brate,ca pe un frate regasit sau ii lucesc ochii dupa ca sa-ti inghita ceea ce il mai tine din drumul lui spre inaltimile de-o clipa si adancul de-o eternitate..Cel ce este mai mare peste toti nu vrea niciodata frati ci doar supusi iar gandul lui ii zboara ii a-si acoperi goliciunea cu mantia lumii far'de chip si suflet.Spune tu frate,cum de te doare durerea lumii si taci si iti plecicapul cand sufletul iti este schimbat fara sa vezi,in aceea dimineata cand te-ai trezit din copil batran si obosit?Oare cine iti fura lumina din tine si ce imbratisare-i aceea cand scanteia vietii ti-o ucide?Cum mai dormim noi si nu vedem cum zidurile devin tot mai straine,cumvechiul cant se pierde,cum chipul luminat al sfantului de sarutarea lumanarii parca se stinge trist?Si trecoamenii pe langa chemarea binecuvantatei vesnicii dintr-o uitata icoana de lemn care se schimba intr-un frumos tablou,si nu vei mai via-n Hristos stand in picioare,sprijinit de sfinti,ci obosit de tine si de tacerea golului din tine te vei aseza cuminte pe o banca,in tainica bisericuta devenita impunator muzeu.Este bine frate,este totul bine,fratele te asteapta acasa in lumea lui straina precumcei doi ciobani pe ciobanasul mioritic si unde iti sunt cainii frate si ce va fi cu turma ta cand pofta de arginti a omorat pastorii..

De ce dormi frate,cum de nu auzi cum se apropie lupii,de ce nu vezi cum iti cumpara sufletul cu-o prefacura imbratisare?Oare tu ai fost cel plecat sau ai avut tu pe tine lanturile la ce-a pus omul,coroana pezte coroana in falnica-i nebunie,peste glasul adevaratei rugaciuni?Nu ai fost tu oare liber in smerita bucurie a batranilor tai parinti ce au invins pustiul vietii,de ce vrei frate sa iti schimbi haina de nunta cu strai de-nmormantare,si surasul de copil cu-n ranjet
plin de paloare,si curata ta traire cu un spasmodic extaz?Cum te nu vezi tu frate cum se apropie lupii...