[Florinvs]

– Cum aţi putea să-l caracterizaţi?

– Era un om foarte serios, aspru, uneori chiar dur, dar numai în faţa răului. Sancţiona absolut totul, nu ierta niciodată nimic, dar avea grijă să nu nenorocească oamenii. Îi sancţiona mai mult cu vorbe, ridica tonul la ei sau le adresa replici dure în faţa altor oameni, dar nu le făcea rău. El nu băga oameni în puşcărie. Ba chiar au fost mulţi scăpaţi de puşcărie de doamna Tănase. O căutau mereu mame care se plângeau: “Mi-au rămas copiii pe drumuri”, îi spuneau ele. “Hai, du-te, fii fără grijă”, le încuraja doamna Tănase şi îi scotea aşa, parcă îi trăgea de păr, pe toţi. Eu am făcut multe revelioane împreună cu domnul şi doamna Tănase. Eram invitat întotdeauna la revelion pentru că eram un fel de conducător al revelionului, majordomul, dirijam programul orchestrei, spuneam ce să cânte. Le aduceam pe Ştefania Rareş, pe Mioara Velicu, pentru că Tănase iubea mult muzica moldovenească. Îl preţuia mult şi pe Adrian Păunescu. De câte ori venea la Vaslui, mergeam la pivniţele Huşului sau la subsolul Casei de Cultură Huşi. Acolo se făceau degustări absolut profesioniste de vin. Erau multe personalităţi acolo, era şi inginerul Neamţu, care ne-a prezentat odată vreo douăzeci de feluri de vinuri. A vorbit şi despre Busuioaca de Bohotin (lumea trebuie să ştie că Busuioaca de Bohotin e un vin care, în stare originală, nu se găseşte pe toate drumurile pentru că din Busuioaca de Bohotin adevărată mai mult de trei-patru sute de litri pe an nu se fac. Oficial, se vinde în toată ţara, dar n-are nimic de-a face cu Busuioaca de Bohotin adevărată): “Acesta este un vin unicat în România, este adus de mine din părţile Cotnarului, unde nu se mai cultivă. Îl am pe o suprafaţă mică pentru că această vie nu poate subzista decât într-un anumit pământ, care are anumite caracteristici în compoziţia sa şi se face numai pe suprafeţe care au un unghi de 18-20 de grade expunere spre soare. Dacă într-o anumită perioadă din vară via are destul soare şi condiţiile necesare, strugurii se fac, dacă nu, nu”. Inginerul Neamţu a adăugat la sfârşit: “Din vinul ăsta consumă tovarăşa Elena Ceauşescu. Noi îi trimitem de sărbători, iar ea îl iubeşte. Anul ăsta am făcut doar trei sute de litri”. Păunescu l-a tras deoparte şi i-a cerut două sute de litri. Neamţu i-a dat, însă nu chiar atât de mult cât i-a cerut pentru că ar fi rămas fără pic de Busuioacă. Atunci, Păunescu a plecat şi cu 40 de cămăşi de la Fabrica de Confecţii Vaslui, de la directorul Boris Ciocoiu. Era iubit Păunescu de toată lumea, iar Gheorghe Tănase îl susţinea.

“N-am timp să mor, tovarăşu’ Stoian”

– Pe doamna Maria Tănase aţi cunoscut-o?

– Sigur, era o femeie cu un suflet atât de bun şi atât de blândă. Toţi vasluienii trebuie să ştie că era o femeie absolut admirabilă, civilizată şi omenoasă. A făcut foarte mult bine aici, nu pentru că ar fi avut motive speciale, ci pentru că aşa era sufletul ei. Înfiinţase un club care se numea Femina, unde chema deseori artişti. A lucrat foarte mult cu Stela Popescu, pe care o îndrăgea. Chema artişti, oameni de ştiinţă şi profesori, pentru a se întâlni cu femeile care făceau parte din club. Eu am colaborat îndeaproape cu ea pentru că, în exclusivitate, eu făceam partea artistică. Fiecare întâlnire importantă a clubului Femina se încheia cu momente artistice de excepţie, în care neapărat trebuiau să fie două-trei capete de afiş, doi-trei artişti importanţi. Doamna Tănase, care se îndrăgostise de modul în care îi prezentam pe artişti şi de discuţiile pe care purtam cu ei, îmi cerea să-i descos: “Doamnele i-au văzut pe artiştii ăştia la televizor, dar vor să ştie ceva din viaţa lor”. Pe atunci nu era construită Casa de Cultură. Spectacolele aveau loc unde este acum Poliţia Judeţeană, la etajul 1, în sala mare de festivităţi, sau la fostul cinematograf “I.C. Frimu”.

– Puteţi localiza unde locuia Gheorghe Tănase în Vaslui?

– În casa aceea mare, prima, cum se merge în vale, după magazinele de lângă Hotelul Racova, mi se pare că i se spunea „Casa Albă”. Acolo mă duceam când mă chema doamna Tănase ca să facem programul următoarelor manifestări, să concepem invitaţii sau unele materiale. De multe ori, venea domnul Tănase la masă şi mă găsea acolo, cu doamna de vorbă. “Iar plănuiţi ceva? Iar vă gândiţi la un spectacol”, ne întreba.

– Aţi fost în intimitatea familiei Tănase. Pe Nicu Tănase, fiul lui Gheorghe şi al Mariei Tănase, îl vedeaţi des?

– Da, a crescut sub ochii mei. Nicuşor a fost un copil înfiat, nu era copilul lor. Nu era foarte bun la învăţătură, dar era foarte cocoloşit de cadrele didactice. L-am avut în nişte spectacole alături de colegii lui de la Liceul «Mihail Kogălniceanu». Făceam repetiţie cu ei într-o sală de clasă şi, o dată, când le-am dat o pauză, am spus mai mult în glumă: Băieţi, dacă vreţi să aprindeţi o ţigară, puteţi s-o faceţi. Fumaţi, că eu nu vă spun nimic! Băieţii au început să fumeze, dar a intrat deodată în clasă directoarea liceului sau diriginta lor, nu ştiu ce era, doamna Alexandru. “Ce se întâmplă aici? E şcoală sau balamuc? De ce fumaţi? Tovarăşe Stoian, îi lăsaţi să fumeze?”, a început ea să ţipe. Era tare agitată, dar când şi-a aruncat ochii şi l-a văzut şi pe Nicuşor cu ţigara în gură, s-a potolit şi a spus: “A, lăsaţi băieţii să fumeze!” A fost un episod simpatic. Doamna Maria Tănase îl iubea foarte mult pe Nicuşor. Ea, care era o mamă atât de bună pentru toată lumea din oraş şi din judeţ, vă imaginaţi cum era cu unicul său fiu… Avea o voce atât de blândă, era atât de minunată femeia asta! Păi, la înmormântarea ei, la Bucureşti, cred că a mers jumătate din Vaslui! Au mers autobuze, maşini una după alta. A fost enorm de multă lume din Vaslui, atât de mult o iubeau oamenii.