[cristiboss56]

Cel rău, cel ce ispiteşte, cel ce pune la cale toate fărădelegile, este diavolul. Diavolul nu-i o metaforă, nu-i o ficţiune, nu-i un concept, ci diavolul este o persoană, o persoană care stă la capătul răului.
Domnul Iisus Hristos, în Evanghelia de la Ioan, are o dispută cu iudeii, cu iudeii păcătoşi, spunându-le lucrul următor: “Voi sunteţi din tatăl vostru, diavolul, şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi n-a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii”. El este cel rău, rău din cale afară, răul absolut, însăşi întruchiparea răului.
Se ştie că la început diavolul a fost înger. Toate lucrările lui Dumnezeu au fost foarte bune. Dumnezeu i-a creat pe îngeri. Din păcate, o parte dintre ei, datorită libertăţii, au căzut, mândrindu-se, şi dorind să fie mai presus decât Dumnezeu.
Proorocul Isaia, relatând căderea îngerilor, zice aşa: “Cum ai căzut tu din ceruri, stea strălucitoare, fecior al dimineţii! Cum ai fost aruncat la pământ, tu, biruitor de neamuri! Tu care ziceai în cugetul tău: ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aşeza jilţul meu! În muntele cel sfânt voi pune sălaşul meu, în fundurile laturei celei de miazănoapte. Suindu-mă deasupra norilor şi asemenea cu Cel Preaînalt voi fi. Şi acum tu te pogori în iad, în cele mai de jos ale adâncului”.
Dacă citim cu atenţie Cartea Apocalipsei, vom vedea că o treime din îngerii cei luminaţi au căzut. Au căzut sub comanda lui Lucifer. Şi de atunci îşi fac lucrarea lor cea rea.
Noi îi cerem lui Dumnezeu să ne izbăvească de cel rău; de cel care este, de fapt, foarte rău. Mai mulţi scriitori moderni, meditând asupra lui şi asupra lucrării dezastruoase pe care o face, subliniază faptul că cea mai mare năstruşnicie pe care a pus-o la cale diavolul nu este de a-i convinge pe oameni că nu există Dumnezeu, ci că de a-i convinge că nu există diavol, ca să poată lucra clandestin, subversiv, nevăzut. Dar lucrează cu toată puterea.
Sfântul Petru, în prima Epistolă, ne atenţionează: “Fiţi treji, privegheaţi, potrivnicul vostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu căutând pe cine să înghită. Căruia staţi-i împotrivă, tari în credinţă, ştiind că aceleaşi suferinţe îndură şi fraţii voştri din lume”.
Este teribilă bătălia între bine şi rău, între om şi diavol. Sfântul apostol Pavel, în Epistola către Efeseni, zice aşa: “Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în văzduhuri. Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare. Staţi deci tari având mijlocul vostru încins cu adevărul, şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii, încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii. În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia duhului – care este cuvântul lui Dumnezeu. Faceţi în toată vremea în duhul tot felul de rugăciuni şi cereri, şi întru toate acestea priveghind cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii”. Aşa ne învaţă Sfântul Apostol Pavel să ne luptăm împotriva duhurilor răutăţii. Îi cerem lui Dumnezeu să ne mântuiască de cel rău, să ne izbăvească de diavol şi de lucrarea lui demonică. Sigur că avem nevoie în această luptă de o strategie anume.
Sfântul Ignatie Briancianinov zice că este foarte greu a te lupta cu diavolul pe terenul lui. În Cartea Facerii, ni se spune că diavolul a luat chip de şarpe şi se târa pe pământ; cu alte cuvinte locul unde îi place lui să ispitească, să lucreze, să rănească, este jos. Şarpele se piteşte printre bălării, printre spini. Nu-i place locul curat, nu-i place locul înalt. Lui îi place la întuneric, printre hăţişuri; când ne complacem jos, când ne târâm; când ispitele ne covârşesc, când suntem pe terenul lui de joc, cu siguranţă că vom fi biruiţi.
Ce trebuie făcut? Trebuie să te urci la înălţime! Să te salţi sus, pentru că acolo diavolul nu te poate răni. Locul în care el se târăşte îl putem intui foarte bine. E vorba de lăcaşurile de petreceri, de crâşme, de discoteci, de cluburi, locuri în care domneşte promiscuitatea, în care el se târăşte şi ne târâm şi noi împreună cu el, şi ne răneşte. Se foloseşte cel rău de ispitele lui, stăpâneşte o întreagă lume astăzi, prin ban şi prin sex.
Iată de ce Îl rugăm pe Dumnezeu „să ne mântuiască de cel rău”, să ne scape de ispitele lui, să ne ajute să ne înălţăm, să ducem o viaţă elevată din punct de vedere spiritual, ca să nu fim răniţi, ca să nu fim ucişi de cel ce umblă răcnind ca un leu.
Mitropolit Andrei Andreicut