Citat:
În prealabil postat de cezar_ioan
Numai că, oricât de mult construiești cu copilul tău o relație fără nuia, se vor găsi grabnic alții în jurul tău să îi arate că nu se poate: rude, educatoare, învățătoare etc.
|
Depinde.
Daca relatia asta fara nuia, este strict personala in sensul ca in cadrul relatiei dintre tine si el nu este nevoie de nuia (prin binecuvantate sau nu mijloace - alta discutie aici) dar ea nu se poate externaliza la acelasi nivel, adica in relatie cu altii copilul se comporta ca unul care are nevoie de nuia, atunci cred ca si tu ai dreptate (in felul tau) dar si ei au dreptate (in felul lor).
Citat:
|
Eu depun mărturie cu toți cei trei copii ai mei: educația fără nuia este superioară celei cu nuia.
|
Au fost poate o fire docila - si asta se mosteneste pe undeva.
Citat:
|
Creadă ce-o vrea fiecare... Eu însă vă spun că se poate.
|
Nimeni nu-ti cotesta experienta ta personala, dar trebuie sa tii cont ca are si o latura limitat-subiectiva.
Citat:
|
Ar fi multe de zis... Însă nu se poate expune chestiunea doar pe câteva postări pe forum, de vreți să înțelegeți... E treabă complexă, cu multe amănunte, treburi de psihologia relațiilor părinte-copil și, repet, necontenită răbdare și pricepere. Iubire jertfelnică.
|
Ok, sa nu ne pierdem in nesfarsite teorii si detalii generice.
Vorbim la concret, copil varsta 2-4 ani, cand i se interzice ceva incepe sa planga, sa tzipe, iar la paroxism sa se tavaleasca pe jos si chiar sa loveasca parinti, bunici.
Dialogul (negocieri, promisiuni, amenintari) ineficient. Pedepse soft de genul, "iau jucaria", "in camera ta", "la coltz" au ca efect dublarea in intensitate a manifestarii isterice.
Procedura priceputa, rabdatoare, iubitoare si jertfelnica in acest caz?