[-Irina-]

În prealabil postat de Demetrius

Orgoliul este o formă exacerbată de egoism; nu s-a raportat la ceilalți, ci(mai grav) mereu la sine și de aceea e ”terorizată” de fratele ei fiindcă-i stă în cale.

Ar fi mai bine, deci, să începi să fii de acord.

Am numerotat din mesajul tău câteva compoziții care dovedesc un mod orgolios de gândire:
1) un clișeu verbal pe care-l aud pentru prima oară; pe cel mai mic, pe mezinul familiei, am mai auzit să fie favorizat, dar tu aici te pui pe tine ca să evidențiezi că pe tine nu te favorizează deși așa s-ar cuveni(dptdv); nici tu nu ai favoriza pe nimeni dintre cei slabi, dar aici o spui ca să stârnești considerație.

2)recunoști că e mult mai capabil când te iei pe tine drept etalon; altfel spus, negreșit că ești capabilă, dar el e muuult mai capabil. Nu spui că e foarte capabil, ci îl compari cu tine, nu pe tine cu el, ci pe el cu tine, tu fiind unitatea de măsură.

3)tu nu te poți descurca singura numai aparent fiindcă la o adică te descurci cu brio, numai că refuzi un statut activ în familie fiindcă primordial nu primești considerația dorită, așa cum(dptdv) ți s-ar cuveni.

4)cele mai simple lucruri nu ți le asumi fiindcă orgoliul tău te terorizează că s-ar putea să râdă ceilalți de tine.
...
7)acest punct dovedește că tu nu ești depresată, ci rănită în amorul tău propriu, în considerația pe care o pretinzi tu referitoare la tine și pentru care ești dispusă să sari la bătaie ca un cocoș.

8)la fel ca la pct 7) nu suporți reproșul și de aceea nu accepți nicio provocare fiindcă teroarea unui reproș e infinit mai mare ca o mulțumire.

Aici le postez pe cele care amintesc de duhovnic, 5) și 6) fiindcă tu îl consideri pe el la fel ca pe oricare dintre oameni, ceea ce arată cam cum te raportezi pe tine la Dumnezeu; nicicum, deoarece tu te raportezi pe tine la tine. Nu mai e loc în inima ta decât pentru tine.
Tu nu vrei să-ți cureți inima la duhovnic, ci cauți să nu cumva să râdă de tine.

Sincer îți spun că mă mâhnești; oare de ce după ce ți-am spus ce e de făcut tu mă întrebi CUM fac sa ies din acest cerc vicios?
E simplu: pe tine nu te interesează rugăciunea fiindcă nu pui preț pe ea, nu consideri că e folositoare și, deci, n-o iei în calcul.

Am folosit ceva timp ca să scriu acest mesaj și mă bucur că am reușit, deși nu cunosc destule lucruri pentru că nu ne-ai spus mai nimic; ar trebui să citesc toate posturile tale ca să văd credința ta mai limpede.

Situația ta e gravă de tot și te sfătuiesc să mergi de îndată, altfel spus, URGENT, la o mănăstire și să ceri un duhovnic care să-ți curețe inima; lui să-i spui tot, absolut tot. Acordă pentru asta un timp nedefinit, dar mergi devreme fiindcă în mănăstire ziua de lucru e scurtă(zi-lumină) dacă va fi nevoie vei innopta acolo. Nu uita să duci niște daruri sau bani.
Altă soluție nu văd.

Doamne ajută!


P.S. Psiholog? Povești.

Am citit tot topic-ul dar aici cred c-as putea sa zic ceva. Deci, parerea mea:

Fata asta incearca sa vada DE CE este in situatia asta.

1) Daca fratele ei ar fi mai slab decat ea (sau, ok, ea ar fi mai puternica decat el), atunci ar intelege de ce-l favorizeaza, dar asa nu vede (*). Eu am urmarit asa ceva intr-o familie cu doi baieti, in care cel mai mic e favorizat, iar cel mai mare chiar sufera. Gandeste-te ca poate, chiar daca asta ar fi din orgoliu, persoana respectiva nu are cum sa-si dea seama de asta, pentru ca nu a vazut niciodata alternativa.

2) Normal ca-l compara cu ea, ca doar din punctul ei de vedere vede problema. Asta se leaga cu (*) dupa cum vad eu situatia. A si zis:

În prealabil postat de Jamaica

Demetrius: Sunt constienta ca vad deformat, dar CUM fac sa ies din acest cerc vicios? Macar pana ma mut.

3) Daca nu ti se da voie, nu ai cum sa te descurci, pentru ca nu esti lasat sa incerci. De unde sa afli tu daca reusesti sau nu, de unde sa treci peste teama de a nu reusi (orgoliu sau nu), daca nu te lasa nimeni sa incerci sa faci asta? Aici trebuie sa recunosti ca ai nevoie, totusi, de experienta: incerci, mai incerci, nu merge, mai incerci o data etc.

4) Pai daca nu ai incercat nici nu ai reusit. Ori, daca-i vezi pe ceilalti ca le reuseste perfect, fara sa fi vazut si momentele in care n-au reusit, care sa te asigure ca nu sunt nici ei perfecti, pentru ca nimeni nu e, atunci nu prea-ti vine sa incerci cu ei uitandu-se la tine. Totusi, trebuie.

5) si 6) Pai, pt. ca si ei i se pare aiurea situatia, vede ca ar trebui sa se descurce mai bine pana acum si sa nu aiba teama asta, fie ea si provenita dintr-un orgoliu poate nedepasit la timp (daca vezi ca e nevoie de mai multe incercari ca sa reusesti ceva bine si mai ales daca are cine sa te indrume ca sa sari peste teama sau orgoliu, dupa caz, atunci nu mai pornesti niciodata cu ideea ca tu poti orice=orgoliu. Nici nu mai eviti sa faci ceva daca nu este laudat, ca vezi ca trebuie oricum si nu e cazul sa astepti laude. Dar asta cere experienta, pe care ea nu o are.). Deci, normal, daca intrebi pe cineva ceva care ti se pare ridicol, normal ca te astepti sa te trimita la plimbare si nu prea-ti vine sa intrebi. Apoi, nici ea nu vede clar problema, din ce inteleg, cum sa creada ca poate sa i-o explice altcuiva, daca i se mai si pare ridicol?

7) si 8) Se poate si ce-ai zis tu (fara sa-si dea seama), dar se poate si sa fi atins o limita. Daca nu te apreciaza nimeni niciodata si nu se bucura familia ta cu tine niciodata (hai, elimina toate episoadele astea din memorie + momentele in care poate te-au ajutat sa-ti revii si zi-mi cum te simti.) cand reusesti ceva (ceva mic, intai), exista un moment in care cedezi: asta nu e orgoliu, cred ca e nevoia normala de a nu fi tot timpul in tensiune, de a nu te simti respins in continuu. Pai ce si cum sa faci, daca tu oricum tremuri?

Vorbesc si din experienta proprie si din ce am vazut la altii si chiar nu cred ca sursa problemei e orgoliul, decat in masura in care trebuie sa realizezi ca nu are cum sa fie doar vina lor si ca, pana la urma, tu raspunzi de ceea ce faci cu viata ta. Uite, incearca sa faci lucruri marunte, de tipul celor mentionate aici:

În prealabil postat de Jamaica

M-au protejat nu neg si ma protejeaza si acum dar intr-o maniera bolnavicioasa - igonra problemele , fac totul in locul meu chiar fortat pt ca eu aparent nu ma pot descurca singura, iar trendul e "las-o ca e mica si proasta" , si chiar am ajuns sa nu pot face cele mai banale taskuri de una singura, si sunt terorizata de gandul la esec.

cand ceilalti nu sunt prin preajma. Atunci n-o sa mai ai de ce sa te temi (ca nu te vad ei daca gresesti si poate vei putea sa decizi de ce nu incerci: daca iti inspira ei anxietatea ca un gen de reflex conditionat (?) sau din orgoliu. Pur si simplu, incearca ceva pe cont propriu. Ideea mea nu e sa te ascunzi de ei, ci sa faci ceva fara ca ei sa incerce sa te ajute. Poate sunt bine intentionati, dar nu-si dau seama de imaginea pe care si-au format-o despre tine si atunci ei chiar cred ca te ajuta. Numai sa nu dai in mandrie. Daca ai posibilitatea, discuta ideea asta cu duhovnicul inainte sa incerci, ca poate n-ajungem in situatia in care se chinuie 10 intelepti sa scoata piatra aruncata de mine. Ducandu-te cu o solutie, poate iti va fi si tie mai usor sa vorbesti: nu te duci sa zici ceva ce poate doar ti se pare tie, ci cu observatia obiectiva ca tu nu prea faci nimic (ca nu te lasa, ca ti-e teama sa incerci) si poate asa se rezolva. Pt. ca daca teoria mea cu lipsa de experienta pe care altii o dobandesc treptat e adevarata, poate asta e un punct de plecare. Bine, poate gresesc, dar cred ca daca discuti cu duhovnicul posibilitatea asta si te fortezi macar o data sa treci peste teroarea cu privire la esec, se poate sa mearga mai usor de acolo si ai tai sa te lase sa te descurci si tu. Dar, inca o data, mai intai cu rugaciune catre Dumnezeu si Maica Domnului sau Sfinti la care poate ai evlavie si la duhovnic, pentru eventualitatea in care gresesc eu.

Altceva nu vad, sincera sa fiu, si nu vreau sa presupun mai mult decat am facut-o deja.

În prealabil postat de Demetrius

Oare te-a deranjat ce am scris? Încă dinainte ți-am spus ce s-ar putea întâmpla:
În final eu n-am nici un folos dacă am dreptate; ”eniuei”(vorba ta) ar fi spre bucuria ta dacă eu greșesc, dar concret nu e nici atunci(din păcate).

Mi-e teama ca solutia ta sa nu dupa la rezolvarea aparenta ca se va apuca sa se descurce singura si va reusi, considerand ca din orgoliu nu a facut-o pana atunci, dar fara sa treaca prin adevarata problema pe care poate niciunul din noi nu o vede. Uite: s-ar putea ca eu sa nu lucrez la o tema. Cauze posibile: lene, orgoliu (nu-i de mine), parintii care-mi stau in spate si din cauza carora nici nu pot sa vad foaia limpede, cu atat mai putin sa rezolv problema, (4)lipsa de experienta (pana atunci nu am lucrat, din diverse motive, dar acum vreau sa ma apuc si constat ca-mi lipsesc armele: "fundatia" nu exista si nu am pe ce sa construiesc), oboseala, (6)nu-mi place materia sau nu inteleg (nu pricep desi dar fac tot ce pot), vreun motiv medical si poate si altele. Dar nu doar lenea si orgoliul, desi poate daca le consider pe astea cauze si (4) nu e valabil rezolv oricum problema, ocolind (6) prin faptul ca vad aplicarea directa a unei formule si iese. Dar scopul meu era sa inmultesc talantii si ocolind (6) poate i-am ratat (nu am stat sa vad ce-mi place de fapt si pentru ce domeniu m-a inzestrat Dumnezeu si n-am facut nimic: am gresit drumul, considerand ca nu mergea din lene/orgoliu).