Cuvântul jihad provoacă frică multor occidentali, care pun semnul egalității între acest concept și terorism. Totuși, trebuie menționat că interpretarea jihadului ca „război sfânt” nu este o caracteristică definitorie doar religiei islamice. Din perspectivă istorică, după cum s-a arătat deja, „războiul sfânt” a fost caracteristic perioadei medievale a creștinismului pentru legitimarea cruciadelor împotriva „păgânilor”otomani. Este posibil ca, în prezent, jihadul să reflecte, printre altele, și frustrarea musulmanilor față de pericolul pierderii identității culturale și a independenței politico-economice, din cauza incapacității de a se apăra împotriva competiției agresive a Occidentului într-o lume a globalizării[38]. Faptul negativ din perspectiva dreptului internațional umanitar, este acela că practicile teroriste dau o puternică lovitură acestui domeniu deoarece teroriștii nu respectă nici o regulă umanitară. _intele lor sunt alese în așa fel încât să producă teroare și să aibă un impact cât mai mare asupra opiniei publice.
CONCLUZII
La începuturile lor ambele religii, erau animate de simțul privilegiului și misiunii divine pe care le aveau de îndeplinit. Deși din punct de vedere istoric este de dată mai recentă, Islamul a reușit ca până la sfârșitul Evului Mediu, să depășească substanțial Creștinismul în ceea ce privește punerea în practică a aspirațiilor expansioniste. Religia creștină în pofida țelurilor și pretențiilor sale de salvatoare a lumii, a rămas în principal europeană, iar cruciadele care au reprezentat așa numitele „războaie sfinte” ale creștinătății, au avut drept scop doar apărarea sau recucerirea unor foste teritorii creștine. Cu toate acestea vărsările de sânge pricinuite de creștini nu au fost mai puțin grave decât cele care au însoțit violențele comise de musulmani.
Cele două religii care stau la baza culturilor și civilizațiilor cu același nume, au caracteristici comune fiind animate la origini de simțul misiunii pe care-l aveau de îndeplinit. Până la sfârșitul evului mediu, musulmanii i-au depășit în acțiuni expansioniste pe creștini. În pofida aspirațiilor salvatoare ale lumii, religia creștină a rămas în principal europeană, iar cruciadele, „războaiele sfinte” ale creștinătății, au avut drept scop doar apărarea sau recucerirea unor foste teritorii creștine[39].
Deși situația este asemănătoare în ceea ce privește vinovăția adepților lor, cele două crezuri religioase se diferențiază:„războiul sfânt în numele lui Allah va fi întotdeauna o faptă exemplară pentru un musulman în vreme ce violența exercitată în numele evangheliei creștine este condamnată de conștiința credincioșilor”[40].
Se vorbește în prezent despre existența unui „război cultural”. Acest tip de război, departe de a reprezenta ceea ce Samuel P. Huntington definea ca fiind un război al civilizațiilor, este în fapt o confruntare pe piața culturală, sub forma războiului economic, dar cu unele aspecte oarecum diferite de politica producției culturale. Aceasta vizează dominanța culturală, adică punerea în opoziție și crearea unor ierarhii și unor suporturi care să justifice alte acțiuni. Este vorba, de fapt, de constituirea unui suport pentru interesele care se confruntă, iar conceptul de „valoare” și cel de „sistem de valori”[41] sunt cât se poate de potrivite pentru astfel de diversiuni. Acest tip de război este folosit din ce în ce mai mult ca expresie a conflictului etnic sau religios, a intoleranței etnice sau religioase, a extremismului și fundamentalismului.
--------------------------------------------------------------------------------
[1] Președinte Asociația Română de Drept Umanitar – Filiala Prahova
[2] Jean Marie Henckaerts et Louise Doswald Beck, Droit international humanitaire coutumier,Editura Bruylant, 2006, p.38
[3] Munib Younan, I tis time to lead and heal with and courage, February 9, 2006,
www.alhewar.com
[4] Vasile Breban, Dicționar al limbii române, Editura științifică și enciclopedică, București, 1980,p.130
[5] Philip K. Hitti, Istoria arabilor,Editura ALL, București, 2008, p. 403
[6] V.W.B. Stevenson,The Crusardes in the East, Cambrige, 1907, p.17
[7] M.Canard, La guerre sainte dans le monde islamique et dans le monde chretien,Revue
Africaine (Alger),1936, p.25.
[8] Dinastia abbasidă – sfârșitul secolului VII și începutul secolului IX d.Hr.
[9] Viorel Panaite, Pace și război în islam. Tările române și dreptul otoman al popoarelor (secolele XV – XVII), Editura B.I.C. ALL, București, 1997, p.3
[10] James Turner Johnson, Jihad and Just War, First Thing, Nr.124, june-july,2002, p.38
[11] A. Morabia, Gihad dans l _Histoire_, capitolul II din prima parte a lucrării este intitulat Du Prophete avertisseur au Prophete arme: naissance du gihad, pp.61-105, apud Viorel Panaite op.cit., p.85
[12] Irving, Mahomet, p.87 apud Ibidem
[13] Sourdel, Islamul clasic, p.207, apud Ibidem *Teoretic, în islam nu există război nereligios.
[14] Philip K. Hitti, op.cit., p.89
[15] Ibidem
[16] Emilian Vasilescu, Istoria religiilor, Editura Didactica și Pedagogică R.A., București, 1998,p.165
[17] Sommer Parvin, Dar-al-Islam, p.8 și Barbara Aswad, Social and Ecological Aspects in the Formation of Islam, în Peoples and Cultures of the Middle East, New York, 1970, p. 68
[18] Philip k. Hitti, op.cit., p.17
[19] Coran, Sura VIII,420
[20] Elena Cozma, Istoria religiilor, Editura POLIROM, București, 2000,p. 121
[21] Viorel Panaite, op.cit., p.4
[22] Ozel, Islam Hukuku, p.250, apud Viorel Panaite, op.cit., p.5
[23] Morabia, Gihad, p. 564, Ibidem
[24] Cristian Barna, Jihad în Europa, Editura Top Form,București, 2008, p.47
[25] Ibidem, p.71
[26] Jean Flori, Războiul Sfânt, Jihad, cruciadă. Violență și religie în creștinism și islam, Editura Cartier, București, 2003,p.18
[27] Ibidem
[28] Gilles Kepel, understading the Modern Jihad. The War for Muslim Minds:Islam and the
Occident, Belknap Publishing, Cambridge,2004, p.76
[29] Oliver Roy,Globalized Islam:The Search for a New Ummah,Columbia University Press, New York,2004, p.120
[30] General de divizie ( r ) dr Gheorghe Arădăvoaice, Col. Valentin Stancu, Războaiele de azi și de mâine, agresiuni neconvenționale, Editura Militară, 1999,p.301
[31] Constantin Gheorghe Balaban, Securitatea și dreptul internațional. Provocări la începutul secolului XXI, Editura C.H.Beek, București, 2006, p.221
[32] Coran, Capitolul Celei Incercate, Sura, 60: 8
[33] A la Maududi, Sayyeed Abdul: Jihad în islam,
www.islamistwatch.org
[34] Barna Cristian, Jihad în Europa, Editura TOP FORM, București, 2008, p.37
[35] Ladan Boroumand, Terror, Islam,and Democracy,
www.journalofdemocracy.org
[36] Francis Fukuyama: A Year of Living Dangerously, Remember Theo van Gogh, and Shudder forthe Future, November 2,
www.opinionjournal.com
[37] Barna Cristian, op,cit., p.38-39
[38] Barna Cristian , op.cit., p.44
[39] Bernard Levis, Culturi în conflit,Editura Integral,București,2002, p.93
[40] Ibidem