In toamna asta am auzit o predica a unui preot al Oastei Domnului drag sufletului meu.Apoi dupa vreo trei saptamani aud tot o predica cu aceeasi tema,a altui preot
in care se vorbeste de viata si jertfa lui Maximilian Kolbe .
Se intampla in august 1941 in lagarul de la Auschwitz. Legile lagărului erau foarte dure si prevedeau ca în momentul în care un detinut evadează si nu este găsit în 48 de ore, alti detinuti din lotul său erau condamnati la moarte prin înfometare. La sfîrsitul lunii iulie evadează un detinut din blocul 14, bloc în care se afla si preotul Maximilian Kolbe. Deoarece nu a fost descoperit în termenul fixat, brigada este tinută în picioare pe platou o zi întreagă, apoi sunt desemnati cei sortiti mortii, prin decimare
(fiecare al zecelea deÈinut trebuia să moară). Între acesti detinuti se afla unul care, de teamă, a început să-si strige copii care se aflau acasă pe nume. Deodată din rândul celor rămasi apare un preot slab, cu chipul străveziu care se oferă să moară în locul lui.
"Domnule Comandant, vă rog să-mi permiteti să raportezâ"
"Ce vrei? "
"Vă rog să-mi permiteti să merg eu în locul numărului N."
Era o cerere nemaiauzită, printre detinuti, de neînchipuit, imposibilă, pentru un om care considera că în fata mortii se uită totul, dar nu si propria existentă. Comandantul întreabă:
"Cine esti? "
"Sunt un preot catolic "
"Sunt de acord "
În locul preotului catolic, detinutul care care fusese crutat se reîntoarece în rândurile brigăzii si va supravietui celui de al doilea război mondial. Va da mărturie despre modelul de credintă al preotului catolic Maximilian Kolbe.
Moartea în lagărul mortii
Împreună cu cei nouă care erau trimisi la moarte, Maximilian Kolbe, se îndrepta spre celula în care au fost dezbrăcati si azvârliti pe podeaua rece. Celula nu avea ferestre si nici aerisire. â"Unul dintre paznici va povesti mai târziu cum după câteva ore, din mormântul celor îngropati de vii a început să se audă murmur de rugăciuni si cântări în cinstea Maicii Domnului".
Kolbe ii conducea pe prizonieri în rugăciune catre Fecioara Maria. De fiecare dată când gardienii îl verificau, stătea în picioare sau îngenunchea în mijlocul celulei si privea calm la cei care intrau. După două săptămâni de deshidratare si de foame, doar Kolbe a rămas în viată. "Gărzile au vrut ca buncărul să fie golit, asa că i-au dat lui Kolbe o injectie letală cu formol. Kolbe se spune că si-a ridicat mâna stângă si a asteptat calm injectia mortală. A murit pe 14 august. Rămăsitele sale au fost incinerate la data de 15 august, ziua sărbătorii Adormirii Maicii Domnului.
Preotul care a predicat, a spus, ca Maximilian Kolbe ar fi spus catre Franciszek Gajowniczek (caci acesta era numele celui salvat):
"Eu azi mor ptr tine,dar fa in asa fel ca moartea mea sa nu fie in zadar!"
Eu cred ca un om ,asa cu o "viata de imprumut", cum a fost Franciszek Gajowniczek,
cred ca oricat de multa pocainta ar face ,ar simti ca e putina,oricata cautare a Intelepciunii ar face i s-ar parea putina,oricata milostenie ar face i s-ar parea putina,oricat ar ajuta pe altii i s-ar parea putin.O mare ,o teribila influenta are o intamplare dinasta cand destinul, tie schimbat intr-o secunda, omul asta care a facut asta, devine ptr tine mai important ca un frate,modelul lui ramane ptr totdeauna in inima ta.
Situatii ca asta pot scoate oameni din necredinta. Iar cei care sunt atei, isi pot pune intrebari, oare de ce Maximilian Kolbe a facut asta, si a primit moartea cu sufletul impacat si in rugaciune ptr altul.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Maximilian_Kolbe
https://en.wikipedia.org/wiki/Franciszek_Gajowniczek