Citat:
În prealabil postat de windorin
Ravna noastra de a ierta grabnic si viclenia diavolului ne pot crea probleme. Adica putem crede ca am iertat, fara a ne mai cerceta inima si fara a vedea cu adevarat daca am iertat.
Iertam cu adevarat sau doar tacem si ocolim "problema" ?!
Iertam atunci cand stam fata in fata cu cel/cea care ne-a gresit.. si inima noastra nu simte nici o miscare de mahnire, manie, ura sau tristete. Insasi antipatia este un semn al neiertarii, ascunse in inima noastra.
Iertarea este starea in fata "problemei" si privirea acesteia cu dragoste.
Credeti ca ati iertat deplin ? Intalniti-va cat mai des cu cei pe care i-ati iertat ! Atunci inima va da seama de iertarea sustinuta de minte.
|
Teoretic este posibil ce spui.Am experimentat aceasta.Am inima plină de dragoste pentru ei dar,ori de câte ori încerc să mă apropii de ei mă alungă iar.Sunt doar un om obișnuit cu limite și cu scăpări.
De când îi ocolesc mi-am găsit liniște și nu mă mai tulbur.Politica lor este"cine este vinovat să plătească",nu iartă și nu uită nimic.Blestemă,urăsc și așteaptă să vadă căzând capete și se bucură când se întâmplă așa.
Tot ce pot face este să mă rog pentru ei și să mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat această încercare a puterii de a ierta.