Dintre sărbătorile duminicale mobile ale anului liturgic, ultima în calendarul apusean este Sărbătoarea lui Cristos Regele. Prin enciclica
Quas Primas redactată în anul 1925, papa Pius al XI-lea, ca răspuns la secularizarea tot mai pronunțată și la apostazia generalizată vizibilă deja de pe atunci în viața celor mai multe state, altădată creștine, instituie "Sollemnitas Domini nostri Iesu Christi universorum Regis". Ea ne amintește, în fiecare an, că Isus, regele indivizilor este totodată regele societăților, deoarece religia nu este numai o chestiune personală, dar și o chestiune socială.
Regele Universului, deși putea să Se întrupeze în oricare palat, S-a născut într-o hrubă (peșteră e prea mult spus, fiindcă ne duce cu gândul la peșteri superbe, precum Scărișoara), în ieslea animalelor, cu suflul lor pe post de încălzitor neonatologic. Asta nu înseamnă că a fost mai puțin Rege. Un Rege autentic, din osul domnesc al lui David. La această mlădiță a lui Iesei, hăituită de cei ai lui, au venit să se prosterneze regi păgâni din colțuri îndepărtate ale lumii. Potrivit Sfintei Tradiții, ei erau în număr de trei. I-au adus daruri: unul tămânie, unul aur, unul smirnă, preînchipuind cele trei atribute ale Lui, acelea de Preot, Rege și Profet. Să-i aducem aur Regelui nostru, aurul pe care El îl dorește cel mai mult: acela al vieților noastre. Să Îl lăudăm și să spunem:
Christus regnat ! Christus vincit ! Christus imperat !"