Postez un articol al preotului
Dan Badulescu
Cine nu a auzit vreodata acest repros venit din partea celor laici, profani, secularizati si liber cugetatori, fie ei filosofi, oameni de stiinta si cultura, sau oameni simpli din popor.
Si cind fac acestia reprosul de mai sus, si cui? Atunci cind sint constrinsi sa primeasca anumite afirmatii dogmatice si invataturi bisericesti, ce nu le pot primi si li se par potrivnice cugetului lor si al lumii in care traiesc si ai carei fii se simt a fi. „Crede si nu cerceta” se combina atunci cu „eu nu sint dogmatic”, „nu pot avea prejudecati”, „nu sint obtuz” (in sens de ingust, desi unghiul acela are cea mai mare deschidere…), „nu vreau sa am ochelari de cal”, „minte ingusta”, si cele asemenea acestora.
Ce anume vor acestia? Ei cer o libertate neingradita de cercetare si nu accepta acei „ochelari de cal” ai dogmelor. Este evident ca oamenii au uitat de ce s-au inventat ochelarii de cal: tocmai pentru ca acesta sa vada numai mersul inainte, fiind condus de vizitiul sau, si sa nu fie tulburat sau chiar speriat de cele ce le-ar fi putut vedea in laturi. Calul este condus cu pinteni, friu si ochelari de cal, supus fiind stapinului sau. Calul salbatic nu le are si nu le cunoaste pe acestea, putind fugi de colo-colo unde il trag pornirile. El va trebui prins si domesticit, dresat pentru a sluji stapinului sau, omul. Tot asa si mintea noastra, in starea noastra naturala, salbaticita, patimasa si pacatoasa, are nevoie de aceste mijloace, „friu, pinteni si ochelari de cal” pentru a se supune Stapinului, adica lui Dumnezeu, cel ce o conduce la pasunea cea duhovniceasca, adica in Imparatia Cerurilor.
Neavind dogmele dumnezeiesti, adica acele hotare, sau „ochelari de cal”, mintea se tulbura usor si se sperie, parasind drumul cel bun si ratacind in prapastie.
Asemenea se intimpla si cu cercetarea: ea trebuie facuta cu smerenie, frica si masura. Si atunci, cum vom face? Crede si nu cerceta, asa cum, chipurile, ne invata Biserica cea oprimanta? In antiteza respectiva, asa cum a fost ea prezentata de catre liber-cugetatori si ateii umanisti, s-ar parea ca Biserica crede dar nu cerceteaza – deci numai credinta (mai mult sau mai putin oarba), in vreme ce stiinta cerceteaza si nu crede (si cu atit mai putin nadajduieste), ci are dovezi si certitudini solide. Deci avem despartirea religiei de stiinta si a credintei de cercetare. Vom vedea ca aceasta este o noua lucrare a celui ce desparte, diavolul, si ca lucrurile nu au stat asa nici in trecut, cind religia si stiinta erau unite, ca si credinta si cercetarea, dar nici in zilele noastre. Biserica este si ea domeniul cercetarii, dar este o cercetare mult diferita de cea stiintifica. Dar intrucit nu exista si nu poate exista un om lipsit de vreo credinta, si oamenii de stiinta „cred” ceva, cred in ceva, dar acel „ceva” este diferit de adevarul revelat, iar credinta (pentru ei) este eretica. Prejudecati, idei preconcepute, vor exista cu duiumul si in tabara stiintifica, oricit ar nega ei acest lucru evident.
Potrivnicii nostri spun ca „crede si nu cerceta” s-ar gasi in Scriptura. Desigur ca daca ii punem sa ne arate locul respectiv nu vor putea sa-l gaseasca nicaieri, deoarece formularea ca atare nu exista acolo, ci a fost invatata nu la biserica ci provine de la cursurile marxiste de combatere a religiei. Totusi, gasim in Scriptura pasaje cu acest indemn, dar dat in alt duh decit cel invocat de atei si liber cugetatori masoni:
„Cele mai grele de tine nu le cerca si cele mai tari decit tine nu le cerceta. Cele ce ti s-au poruncit tie, acestea cugeta, pentru ca nu-ti sint de treaba tie cele ascunse. Intru prisoseala lucrurilor tale nu iscodi, pentru ca mai mult decit intelegerea omului s-au aratat tie. Caci pre multi au inselat gindul lor, si in socoteala rea au lunecat cugetele lor.” (Intelepciunea lui Isus Sirah, III, 20-23)
„Eu nu cred ca trebuie socotiti printre cei credinciosi aceia care indraznesc sa discute ceva dintre acestea, pentru faptul ca nu asculta de cuvintele: «Cele mai grele de tine nu le cerca si Cele mai tari decit tine nu le cerceta».” (Fer. Teodoret al Cirului)
Omenirii nu i-a convenit astfel, si deci face invers: cerceteaza si nu crede, asa cum ne invata ateii materialisti si liber cugetatori. Dar noi, cei credinciosi, „cari pre heruvimi cu taina inchipuim”, sa nu facem nici una nici alta.
Caci Biserica si Sfintii ei au cercetat cu masura, si asa ne indeamna si pe noi.