[glykys]

Imi aduc aminte de o povestioara cu talc: un tanar era foarte dornic sa devina un om intelept si a aflat ca undeva exista un om care detinea toate secretele lumii si care il putea invata si pe el cum sa devina intelept. Ajunge el acolo, dorind sa ii fie ucenic, si acesta il primeste, spunandu-i ca invatatura lui va dura sapte ani. Tanarul era foarte nedumerit. El se astepta sa i se tina lectii de filosofie, in schimb, batranul ii spusese ca nu trebuie decat sa il asculte si sa nu comenteze nimic. De fiecare data, il punea sa aduca apa, sa deretice prin casa. Tanarul le facea pe toate, crezand ca, in acest fel, batranul ii va dezvalui si lui secretul. Din cand in cand se mai ducea la el, rugandu-l sa invete sa fie intelept, dar batranul il trimitea la cratita. Asa se scursera sapte ani, timp in care batranul nu ii adresase nici un cuvant. La sfarsitul lor, tanarul, care nu mai era asa tanar, isi zisese: acum, in sfarsit, o sa imi spuna ce voiam sa aud cand am venit aici. Spre marea lui surpindere, batranul i-a raspuns: acum esti cu adevarat un intelept, caci ai dobandit virtutea rabdarii.

Sandule, ai casa ta? Ai titlu de proprietate? Numai proprietarul unei case are dreptul de a primi pe cineva in casa lui. De exemplu, daca tu stai cu parintii, in casa lor, si vrei sa aduci un coleg in gazda, ai nevoie de aprobarea lor. Daca nu vor ei, nu se poate.
De multe ori, in incercarea de a fi buni, dorim sa facem asa, multe fapte bune si indraznete, uitand ca, de fapt, nu avem caderea de a le face.