Citat:
În prealabil postat de N.Priceputu
În cazul ăsta, propun ca biciul să I-l rezervăm Lui, căci e (va fi) Judecător.
Ucenicii, însă, au avut câteva încercări de a răspunde cu asprime („Doamne, voiești să pogorâm foc din cer peste aceștia care n-au voit să ne primească, precum a făcut Ilie?”, respectiv sabia pe care a scos-o Petru). Ce le-a răspuns Domnul: „Nu știți ai cărui Duh sunteți?” și „Bagă sabia în teacă...”
|
Iar eu, pacatosul, nu am cunostinta de vreun indemn al Domnului, adresat noua, spre asprime. Si nici la Sfintii Parinti nu am gasit. Nici, inca, la sfintitii parinti pe care i-am aflat prin Mila Domnului nu am capatat indemnare spre bici. Nici la crestinii din parohia mea, care imi sunt exemple de purtare crestineasca - evlavie, blandeta, supusenie, cuget drept si lin.
Am in schimb la inima Fericirile. (De care, vai, nu sunt vrednic, nu sunt...)
Certarea fratelui, spre indreptare, eu am priceput (oare pana la capat?) ca se cuvine a fi cu blandete, cu nesfarsita grija (nu o fac totdeauna, vai mie, nu o fac...), cu duhul smerit si cu inima infranta.
Daca nu sunt in rugaciune, ca rob "de serviciu" al Domnului, atunci cum voi face?
Prin puterile mele, iaca stiu: prost de tot, foarte prost. Si tot prost o fac si cu rugaciune, adeseori, iar asta numai pentru ca zic rugaciunea din buze, din cap, nu si din inima cu plans sincer. Nu m-a cucerit cu totul pocainta, vai mie!
Una peste alta, tot la mandrie versus smerenie ajungem. Si tot asa.... mereu si iar mereu... Dumnezeu sa ne miluiasca! AMIN+