- Acum, frate Constantine, esti frate la manastire. De maine te duci sus in munte, la Piciorul-Crucii, la stana manastirii, si ramai acolo pana voi trimite eu vorba sa vii in obste aici, cu calugarii.

Trecura de atunci cinsprezece ani. Si iata ca abia acum trimitea Batranul vorba sa vina in obste.

Au incercat parintii sa-l induplece pe Batran sa renunte. Nu i-au spus ca gandul de a-l alege pe Cleopa e un gand nastrusnic, dar au gasit destule argumente cuminti: Cleopa nu stie carte; Cleopa nu stie sa vorbeasca cu lumea; Cleopa nu se va descurca cu reparatiile; Cleopa nu are experienta duhovniceasca pentru ca a stat la stana… Meritam un staret ca Cleopa; o sa fie sfarsitul manastirii!

- Eu zic sa fie Cleopa, starui Batranul in hotararea sa.

- Dar Prea Cuviosiile Voastre puteti alege altul. Eu mi-am spus numai o parere, fiindca m-ati intrebat.

- Acum nu mai sunt staret, nu mai poruncesc. Stiu ca va ganditi la Ioil, ucenicul meu, dar nu va fi Ioil [protos. Ioil Gheorghiu, n.n.] acum, Ioil va fi dupa ce va pleca Cleopa.

Asta suna a profetie, dar nimeni nu se ridica la inaltimea momentului. Lucrurile erau prea limpezi. Batranul isi pierduse cumpana mintii.

Parintele Visarion, caruia ii incoltise un gand, propuse obstii sa se retraga sa chibzuiasca ce e de facut.

- Parintilor, le zise el cand ramasera singuri, nu e bine sa-l mahnim pe Batran. A fost tatal nostru o viata intreaga. Sa-l lasam sa moara linistit. Sa-l alegem pe Cleopa, cum vrea el, si om avea noi grija de manastire. Doar avem un Consiliu. Cleopa sa fie asa, de forma.

S-au intors si i-au spus Batranului ca l-au ales pe Cleopa. Batranul le-a multumit, zambind siret si satisfacut.

A doua zi dupa Liturghie, imbracati de sarbatoare, cu camifalci, cu mantii, sprijinindu-se in bastoane de fag, pornira toti sa-si aduca staretul de la Piciorul-Crucii.

Urcau tacuti, rumegand ingrijorati intamplarea, ca pe o mare incercare prin care are de trecut manastirea.

Cleopa ii vazu cel dintai.

- Parinte Antonie, striga el, vine obstea la deal.

- Fac rugaciuni pentru ploaie, hotari Antonie cand ii vazu urcand si se repezi sa randuiasca lucrurile la stana.

Obstea s-a apropiat tacuta, solemna, ca la o inmormantare. Il priveau ciudat pe Cleopa, care statea in fata lor, in costumul lui de fiu risipitor, zdrentuit si murdar.

Parintele Visarion a iesit inainte, s-a gandit putin, apoi a facut o inchinaciune pana la pamant, apoi s-a razgandit si a facut metanie pe iarba, in fata lui Cleopa, care privea nedumerit.

- Parinte Cleopa, spuse Visarion, ridicandu-se. Batranul s-a retras din staretie si Obstea te-a ales pe Sfintia Ta staret. Am venit sa te luam la vale.

Si atunci toti, ca la o comanda, se lasara pe iarba, facand metanie ca la staret dupa obicei, dar Cleopa a cazut o data cu ei in genunchi si a spus:

- Nu mă ridic de la pământ până nu vă schimbaţi hotărârea. Eu nu sunt vrednic de stareţ.

Părintele Visarion a luat din nou cuvântul şi a vorbit cam aspru şi cam de-a dreptul:

- Ştim. Ştim noi totul, Părinte. Dar e ascultare de la Bătrânul. El te vrea. Noi ne-am hotărât să ascultăm, ca să nu-l mâhnim. Cine ştie câte zile mai are, şi e păcat să-l supărăm tocmai acum. Primeşte, de ascultare. De mănăstire o să avem noi grijă. Lasă asta. Să-i facem o bucurie Bătrânului!

Auzind că e vorba de poruncă, Cleopa se ridică drept şi zise cu seriozitate:

- Dacă e din ascultare faţă de Bătrânul, primesc. Dar să nu mă lăsaţi, Părinţilor, fără ajutor.

Antonie, uimit şi surprins, spuse vorbă neghioabă, pentru sine, dar o grăi destul de tare:

- Şi nu e nici măcar diacon!

L-au coborât în mănăstire, l-au îndrumat să se spele, i-au adus schimburi, dulamă şi rasă nouă de la magazie, i-au dat bocanci cu care nici nu putea umbla ca lumea, şi apoi l-au dus în biserică pentru ceremonia de instalare. Aşa era datina.

A venit şi Bătrânul la biserică. Secretarul a citit fără entuziasm hotărârea de alegere, iar Bătrânul i-a dat cârja stăreţească fără nici un cuvânt, căci nu ţinuse cuvântări niciodată. Apoi toţi se mişcară, dând să se retragă, când noul ales ridică mâna, cerând ascultare.

- Stareţul nostru ştie să vorbească! zise unul în râs. Într-adevăr le dovedi că ştie să vorbească.

Două ceasuri le vorbi din Sfinţii Părinţi, le arătă cum înţelege să-i povăţuiască pe calea mântuirii, analiză păcatele “groase” şi pe cele “subţiri” ale minţii şi ale imaginaţiei, le dădu sfaturi, cită din memorie pagini după pagini ,,ca după carte”, din Sfântul Isaac Sirul, din Efrem Sirul, din Ioan Damaschin, din Scărarul, din Maxim Mărturisitorul, din manuscrisele paisiene şi din teologia modernă, le spuse cum înţelege să reconstruiască acareturile arse şi cum va duce mai departe rânduiala Bătrânului, şi toţi înţeleseră că se află în faţa adevăratului urmaş al Bătrânului.

La sfârşit, se rânduiră toţi şi-i sărutară mâna – cel dintâi Bătrânul – iar prin faţa Bătrânului trecură umiliţi, cu respect şi veneraţie.

Taina era simplă. Dintre toţi, singur Bătrânul ştia că în cei cincisprezece ani cât fusese la oi, lui Cleopa nu-i lipsiseră din traistă cărţile, împrumutate în taină, fie de la Neamţu, fie de la Secu, mănăstirile vecine de care se apropia anume cu turmele prin pădure, mănăstiri cu biblioteci mari, din care în cincisprezece ani îşi făcuse o adevărată cultură teologică. Mai târziu, a putut sta alături de mari teologi şi cărturari, care l-au iubit şi ascultat.

Spusese Bătrânul odată: Fiţi cu dragoste şi respect faţă de tot omul, că nu ştiţi niciodată cine vă stă în faţă. Dar toţi şi-au amintit cuvântul şi l-au crezut abia acum.

Ava Cleopa a refăcut mănăstirea, a întemeiat obşti vestite în alte părţi [1], iar în locul lui la Sihăstria a venit Ioil, aşa cum profeţise Bătrânul, care între timp se mutase la Domnul.

In anii din urmă, Ava Cleopa s-a retras din nou la metanie la, Sihăstria, într-o chilie simplă, ascultător la rândul său faţă de un stareţ tânăr, ucenic de-al lui, aşa cum fusese şi el ucenic al lui Ioanichie. Rânduielile lumii se schimbă ca anotimpurile, iar înţelepciunea reîntinereşte cu fiecare generaţie.

Ava Cleopa nu se va mândri dacă aceste amintiri vor ajunge până la dânsul. Citindu-le, va spune cu încredinţare că e doar un călugăr obişnuit, că mai postitor decât dânsul e Chiril, mai învăţat e Petroniu, mai smerit e Paisie, mai folositor pentru obşte e Caliopie, mai lepădat de avere e Valerian, mai iubitor de singurătate e Calinic.”

Părintele Cleopa a fost câţiva ani stareţ la mănăstirea Slatina, apoi s-a retras la metanie, la Sihăstria.

(din: Mitropolit Antonie Plamadeala, Traditie si libertate in spiritualitatea ortodoxa, Editura Sophia, 2010)