[razvan.mn]

IPS Vlasie Mogarzan (Biserica Ortodoxa de Stil Vechi din Romania), la praznicul Invierii Domnului, anul mantuirii 2010(III):

Iubiţilor fii duhovniceşti,
Domnul a înviat cu adevărat şi Invierea lui Iisus Hristos se dovedeşte prin minunile Apostolilor. Mulţi îşi pun întrebarea: pentru ce Hristos nu S-a arătat iudeilor îndată după învierea Sa? Dar aceasta este o întrebare de prisos şi nefolositoare. Dacă Hristos ar fi nădăjduit, că ei prin aceasta s-ar fi întors la credinţă, negreşit El n-ar fi pregetat, după învierea Sa, a Se arăta tuturor. Cum că ei n-ar fi crezut, nici când El li S-ar fi arătat după învierea Sa, o dovedeşte învierea lui Lazăr. Acesta murise de patru zile, deci trecuse în putreziciune. Dar Hristos l-a rechemat la viaţă înaintea ochilor iudeilor, şi iarăşi l-a deşteptat. Însă cu toate acestea, El n-a putut a-i aduce pe evreii cei înrăiţi la credinţă. Dimpotrivă, i-a făcut mai mari vrăjmaşi ai Săi. Căci ei au venit şi voiau pentru aceasta a-L omorî. Dacă ei n-au crezut în El, când a sculat din moarte pe un altul, nu s-ar fi înfuriat ei oare asupra Lui mai tare, când El li S-ar fi arătat iarăşi ca înviat? Aşadar, pentru ca El să-i scape de o tulburare de prisos, nu S-a arătat lor, ci numai ucenicilor Săi. Hristos a înviat şi S-a arătat ucenicilor Săi, dar totuşi şi între aceştia s-a găsit unul, care nu voia să creadă în Învierea Domnului, adică Toma. El dorea chiar ca, înainte de a crede, să pună degetul său pe semnele rănilor şi cu mâna sa să poată pipăi coasta Domnului. Acest ucenic petrecuse cu Domnul vreme de trei ani, mâncase cu Domnul de-a pururea la o masă, văzuse cele mai mari semne şi minuni, auzise pe însuşi Domnul vorbind, dar acum, când el a văzut pe Domnul înviat, nu voia să creadă, până ce mai întâi nu a văzut semnele cuielor şi rana cea pricinuită de suliţă!

Minunile Apostolilor ne conving despre Învierea lui Hristos, mai puternic decât dacă L-am vedea pe Hristos înviat. Când poporul a auzit, ce a zis Petru către slăbănog: „în numele lui Iisus Hristos, scoală-te şi umblă”, au crezut mai multe mii, cum se mărturiseşte în Faptele Apostolilor. Aşadar, această minune a trebuit să-i fi convins despre Înviere mai lămurit şi mai puternic decât însăşi vederea Mântuitorului înviat. De aceea minunile şi semnele Apostolilor sunt dovada cea mai puternică despre Învierea Domnului. De aceea zice El însuşi: „Adevăr, adevăr zic vouă, cel ce crede întru Mine va face aceleaşi lucruri, pe care Eu le fac, ba încă şi mai mari va face” (Ioan. 14, 12). Dacă Hristos nu ar fi înviat, cum oare după răstignirea Lui au putut să se facă în numele Lui încă mai mari minuni, decât acelea pe care le-a făcut El însuşi? Niciodată n-a făcut cineva după moartea sa lucruri mai mari decât în viaţă sa. Însă după moartea lui Hristos, numele Său a lucrat minuni care, după fel şi însuşire şi în tot chipul au fost mai mari, căci niciodată în timpul vieţii Domnului, umbra Sa n-a sculat morţii, dar umbra Apostolilor, prin puterea lui Hristos, a făcut aceasta de mai multe ori. Şi iarăşi minunile după Înviere au fost mai mari, căci la minunile cele de mai înainte era însuşi Poruncitorul, iară după răstignirea Sa, chiar slugile Lui numai cu numele Lui au făcut minuni, încă şi mai mari şi mai înalte. Cu cât a dăinuit şi a crescut în acest timp îndoiala sau tăgada Învierii lui Hristos, cu atât a crescut puterea şi însemnătatea ei de biruinţă asupra firii şi a râului morţii. Cu cât va dăinui şi va creşte încă îndoială sau tăgada Învierii lui Hristos, cu atât se va vădi prin contrast adevărul ei triumfător, de fapt, de viaţă şi de credinţă. Va creşte şi se va întări în convingerea noastră, bazată pe existenţa adevărului Bisericii Ortodoxe că Hristos a Înviat! Cu cât omul şi omenirea întreagă vor cunoaşte mai multe biruinţe, cu atât va fi mai mare între toate biruinţa lui Hristos.

Iubiţilor credincioşi.
În ceea ce priveste legea Noului Testament şi implicit adevărata Ortodoxie, Dumnezeu a reînnoit legământul făcut cu israeliţii, de data aceasta nu printr-un om (Moise), ci prin Fiul Său, Iisus Hristos. Legământul cel nou nu mai este un legământ făcut doar cu evreii, ci cu toate popoarele care vor să primească iertarea păcatelor prin jertfa lui Iisus Hristos. Legământul cel vechi purta sigiliul sângelui unui miel, care trebuia junghiat de Paşti. În Noul Testament, Mielul junghiat a fost Mântuitorul Iisus Hristos, iar sângele care a curs pe cruce este sânge răscumpărător. Învierea lui Hritos a rupt vălul care acoperea omului misterul existenţei post-mortem, a deschis vieţii omeneşti o privire spre zarea veşniciei şi a răpit puterea ei. Viaţa nu este o scânteie efemeră şi enigmatică în haos; este o existenţă de durată cu destin duhovnicesc în eternitatea în care se integrează cu preţ de suflet şi cu rost dumnezeiesc. Fără Învierea lui Hristos, creştinismul s-ar fi înăbuşit în râsul şi în batjocura fariseilor şi cărturarilor, s-ar fi înnecat în teama şi neputinţa Apostolilor terorizaţi de strigătele mulţimii înfuriate: "Răstigneşte-L, răstigneşte-L!" Fără moartea lui Hristos, creştinismul nu avea efect mântuitor, fără Învierea Lui nu avea viaţă veşnică şi nici putere mântuitoare. Fără Înviere nu ar fi fost nici credinţă, nici nădejde, dragoste către Cel înviat. Suferinţa şi biruinţa, durerea şi bucuria, Crucea şi Învierea îşi dau mâna că două făclii asemenea ce se oglindesc în faptele de creştin.
(va urma)