[Decebal]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Din cele scrise de Apostolul Pavel rezulta ca acele fapte bune sunt pregatite de Dumnezeu dinainte,nu sunt nici creatia si nici meritul omului,ele sunt roada Duhului Sfant in om,nu din el singur izvoarasc,iar credinta care le precede este la randul ei un dar de la Dumnezeu.Este o lucrare a harului de la primul pana la ultimul act care nu exclude omul,ci il transforma,doar ca nu ii da lui,omului,meritul principal,ci lui Dumnezeu.Darul inseamna ceva gratuit iar harul nu poate fi echivalat intr-un act uman de aceiasi valoare.Sau se poate?

Or fi ele faptele pregătite dinainte însă nu sunt chiar fără intervenţia omului. Este evident că nu poate fi vorba numai despre o lucrare a harului de la primul până la ultimul capăt şi asta pentru că, aşa cum sublinia Stăniloae şi teologia ortodoxă în general, omul creştin este transformat de har şi aflat sub mânarea sau imboldul sau impulsul Duhului iar această transformare conştientă a duhului dă omului conştiinţa şi puterea să decidă şi să aleagă ce face în acord cu harul şi legea lui Dumnezeu; de aceea teologia ortodoxă vorbeşte despre sinergia dintre har şi credincios sau dintre har şi libertatea creştină pentru că prin mântuirea libertăţii umane care este făcută prin Iisus Hristos, prin zdrobirea morţii care se infiltrase în inima omului şi o ducea în rătăcire şi în robie şi în moarte, omul devine prin har el însuşi dezlegat pentru libertatea înspre care şi în proiectul căreia Dumnezeu l-a zidit, l-a făcut suflet viu, iar mai apoi i-a dat prin Iisus Hristos Viaţă, pentru că Noul Adam S-a făcut duh dătător de Viaţă prin jertfă şi prin înviere, iar apoi prin trimiterea Duhului în interiorul fiinţei umane (a nu se lua în sens universal, ca şi cum Hristos ar fi trimis Duhul în interiorul tuturor oamenilor; vorbesc despre acea fiinţă umană care a devenit în Duh). De aceea se spune că omul este conlucrător la propria mântuire, sau la dezvoltarea propriei stări de mântuire, neatribuindu-i-se nicidecum rolul principal sau exclusiv, prin credinţa şi gnoza lucrătoare prin iubire şi cunoaştere a adevărului. Faptele credinţei şi cunoaşterii mântuitoare nu sunt deci doar roada Duhului Sfânt, ci sunt şi roada libertăţii dezlegate sau tot mai dezlegate de robia morţii şi a stricăciunii, de robia lipsei de libertate autentică, duhovnicească în care a fost înlănţuită persoana umană, precum şi roada conştiinţei umane în care, prin Duhul noului legământ, legea iubirii sau legea lui Hristos (şi dimpreună cu aceasta, deşi nu în întregime, şi legea anterior dată) a fost înscrisă în inima omului (Ieremia 31). Faptele credinţei şi gnozei mântuitoare sunt deci şi merite ale omului sau roade ale propriei sale conştiinţe şi libertăţi, iar nu doar roadele Duhului lui Dumnezeu.