[Igor_Paslusnik]

I.11.d) A patra erezie a lui Augustin: predestinarea şi harul creat

Augustin a învăţat că Dumnezeu a predeterminat pe unii oameni la condamnare, a căror voinţă El nu le permite să se întoarcă spre El, şi pe alţii la mântuire a căror voinţe El le permite să se întoarcă la El. Pentru Augustin, alegerea este absolută şi gratuită şi voinţă arbitrară a lui Dumnezeu este impermeabilă la meritele prevăzute şi de acţiuni bune sau de căinţă. În ceea ce priveşte percepţia să de predestinare, spune Augustin, am vorbit astfel despre cei care sunt predestinaţi la Împărăţia lui Dumnezeu, al căror număr este atât de sigur, încât nimeni nu poate fi adăugat sau scăzut din această. Cei care fac parte din acest foarte sigur şi binecuvântat număr, sunt cei neprihăniţi şi judecaţi după deservirea lor. Pentru că ei se află în păcatul originar, pe care le-au moştenit de generaţii şi aşa pleacă de aici cu datoria moştenită. (On Rebuke and Grace, Augustine, XIII, PL 39:940 and 42:942.)
Deşi Augustin insistă că el este avocat al voinţei libere, ce fel de voinţă liberă apară el, atunci când omul, potrivit învăţăturilor lui, nu este în stare de a alege între bine şi rău pentru veşnicie? El spune că predestinarea la viaţă veşnică este în întregime dată de harul gratuit al lui Dumnezeu, şi întreabă: "care va fi atât de nebun şi de blasfemiator că să spună că Dumnezeu nu poate schimbă testamentele rele ale oamenilor, oricare, ori de câte ori şi oriunde El alege, şi le da direct ceea ce este bun? (Enchiridion, Nicene Fathers, 1st Ser., Vol. 3, Ch. 98, Augustine - Predestination to Eternal Life is Wholly of Gods Free Grace, Oakwood, WA., Logos Press.) Şi dacă ar trebui să aleagă binele, această se datorează harului copleşitor şi irezistibil. Augustin încearcă să interpreteze Scriptură atunci când defineşte cuvintele Sf. Ap. Pavel, nu este nici de la cel care voieşte, nici de la cel ce aleargă, ci de la Dumnezeu care miluieşte. spunând că nu a fost voinţă omului, ci numai voia lui Dumnezeu, înseamnă tocmai că întregul proces este creditat la Dumnezeu, care pregăteşte voinţă şi ajută astfel pregătirea de dinainte la orice om. (Enchiridion, Augustine, 32, 248.)
În conformitate cu acest lucru afirmat de Augustin, nu se exercită cu adevărat voinţă liberă, făcând mântuirea numai lucrarea lui Dumnezeu. Nu avem nicio funcţie sau capacitate în decizie. Augustin da exemplul de gemenii lui Isaac şi Rebeca, zicând: "Astfel, ambii gemeni (Iacov şi Esau) s-au născut copii ai mâniei, nu din cauza oricărei lucrări de-a lor, ci pentru că au fost legaţi cu lanţurile de care erau condamnaţi prin păcatul originar, care a venit prin Adam. Dar a zis: voi avea milă de cine voi să am milă şi a iubit pe Iacov cu harului Sau nemeritat, şi a urat pe Esau, dându-l judecăţii Lui, bine meritată. (Enchiridion, Nicene Fathers, Cap. 98.) Augustin de Hiponia a scris: Dumnezeu a cunoscut mai dinainte pe credincioşi; dar El i-a ales că aceştia ar putea fi aşa, nu pentru că erau deja. El nu a prevăzut că noi înşine să fim sfinţi şi fără prihană, dar El a ales şi ne-a predestinat să putea fi aşa. (On the Predestination of the Saints, Augustine, XVII, 34, PL 44:985.) El şi-a menţinut teoriile până la moartea să, spre sfârşitul vieţii, reiterează că cei aleşi nu poate cădea, nu păstraţi nu prin propria lor putere, ci numai prin harul irezistibil al lui Dumnezeu. Darul lui Dumnezeu este acordat lor şi ei nu vor cădea în ispita. Şi mai spune nici un sfânt nu eşuează să persevereze în sfinţenie până la sfârşit. (On the Gift of Perseverance, Augustine, PL 44:902.)
Teoria lui Augustin de predeterminare şi harul coercitiv, nu pot fi reconciliate cu adevăratul liber arbitru, fiindcă pentru Augustin, suveranitatea supremă şi de neînţeles a lui Dumnezeu nu conferă cu alegerile umane. Cei aleşi sunt impuşi de Dumnezeu cu un har irezistibil. Acesta este Dumnezeu, prin urmare, care face un om a persevera în bine, care-l face bine; dar cei care cad şi pier nu au fost niciodată în numărul predestinat.(On Rebuke and Grace, XII, PL 36:938.) Astfel, în conformitate cu Augustin, dacă vrei să fii un catolic, nu îndrăzni să crezi, să spui, sau să înveţi, că cei pe care Domnul i-a predestinat pentru botez pot fi smulşi de predestinare, sau să moară aceia, înainte de cele pentru care au fost realizaţi în ele, care Cel Atotputernic a predestinat lor.(Enchiridion, Nicene Fathers, Book 3, Augustine, addressed to Vincentius Victor, 1st Ser., Vol. V, Chapter 13, His Seventh Error, Logos Press.)
El a postulat că toţi creştinii au harul de ajuns, prin care libertatea este restabilită. Toţi creştinii primesc harul să coopereze cu Dumnezeu, şi a alege între bine şi rău. Cu toate acestea, doar membrii aleşi ai Bisericii trebuie să fie salvaţi în conformitate cu decretul etern şi ascuns a lui Dumnezeu. Astfel, Augustin a spus că tot harul este anticipat (anticipativ) şi de cooperare. Dar, harul de ajuns, harul de cooperare, sau chiar har anticipat este insuficient pentru a fi ales. Augustin a fost primul care a putut să împartă credincioşii în cei care au posedat comun harul suficient, iar cei care sunt predestinaţi să aibe glorie şi învredniciţi, mai binecuvântaţi cu harul eficace, care a fost impus asupra lor. El a continuat apoi să spună că harul de perseverenţă, care este şi harul eficace , irezistibil, este harul mântuirii Mai mult decât atât, nimeni nu s-ar fi salvat dacă Dumnezeu nu a adus ajutor la infirmitatea voinţei umane, astfel încât ar putea fi motivată neschimbat şi invincibil de harul divin. Chiar dacă voinţă celor aleşi poate fi slabă şi incapabilă de bine, Dumnezeu previne dezertarea lor. (On Rebuke and Grace, Augustine, PL 38:940.)