View Single Post
  #37  
Vechi 20.07.2015, 22:19:07
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Thumbs up

Este cu neputință să ne aflăm întotdeauna în aceeași stare, ci se cuvine să așteptăm război dinafară sau dinlăuntrul nostru. Numai să nu dăm pricină prin semeață cugetare și trufie, ci să lucrăm spre dobândirea cugetării celei smerite și așa săgețile vrăjmașului cu ușurință se vor risipi. Viața duhovnicească nu stă numai în gustarea dulceților și mângâierilor acestora, ci mai mult în răbdarea cu bucurie atunci când ne lipsim de ele și în răbdarea altor necazuri. Din acestea se cunoaște dragostea noastră pentru Dumnezeu – când le purtăm cu bucurie; cunoscând neputința și sărăcia noastră, ne smerim prin acestea.
Amintește-ți de așezarea ta de la început, când te îndulceai de mângâierile duhovnicești. Ce ai dobândit? Dacă ai fost lipsită de ele – o adâncă pustiire și era cât pe ce să cazi în deznădejde atunci când, mai târziu, au venit asupra ta valurile patimilor. Vezi cât de șubredă este această mângâiere ce nu aduce smerenie, ci doar încântă și, dacă nu guști și din scârbe, primejduiește pe cei ce o au. Dimpotrivă, crucea ne face părtași patimilor lui Hristos și slavei Sale doar atunci când El va binevoi să ne dăruiască aceasta și atunci când ne va fi de folos (Sfântul Cuvios Macarie de la Optina).
(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, volumul I, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 159-160)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote