[Mihnea Dragomir]

Catolicii de rit apusean isi amintesc, astazi, de un sfant marturisitor mai putin cunoscut marelui public: Sf Pascal Baylon. El s-a nascut in anul 1540, intru-un sat din Aragon, in sanul unei familii foarte modeste de tarani. Prima lui ocupatie, inca pe cand era copil, a fost sa pazeasca oile. Dar tot de atunci dovedea o dragoste fata de rugaciune neobisnuita la vremea copilariei, incat mama sa il gasea mai mereu in genunchi, rugandu-se. Adesea era nevoita sa ii aminteasca sa manance. Nu ca era anorexic, dar pur si simplu uita sa o faca. Ajuns flacau, la vremea la care tinerii de obicei viseaza cai verzi pe pereti, el gasea ca ocupatia de cioban e foarte potrivita pentru el, fiindca ii permitea sa petreaca ore intregi in rugaciune si il ajuta sa isi pastreze inocenta.

Totusi, avea si el un vis in viata: vroia sa se calugareasca. Atras de Sfantul Francisc, care iubea si el animalele si natura atat de mult, tanarul Pascal bate la usa unui convent franciscan. Dupa ce il cerceteaza, fratii il gasesc necorespunzator, deoarece era...analfabet. Cere atunci sa pazeasca, pe tarla, macar oile manastiresti si sa participe, de departe, la Ceasuri, ingenunchiind si rugandu-se cand aude clopotul sunand. Asta i se accepta.

Numai ca Pascal luase deja o hotarare: din moment ce lipsa cunostintelor de citit si scris e motivul neadmiterii sale, inseamna ca trebuie sa se apuce de invatat aceste lucruri. Si invata sa citeasca si sa scrie printre oile sale. La varsta de 24 de ani bate din nou la poarta conventului si, de asta data, e socotit ca avand minimul necesar de instructie pentru a intra in noviciat.

Tanatul novice si, apoi, calugar se distinge prin mortificarile pe care si le impune, facand mult mai mult decat minimul necesar cerut de regula lui. In special Adoratia Euharistica il atrage, petrecand ore intregi in fata Preasfantului Sacrament. Diavolul il ataca in chip vizibil, luand forme de lei si tigri, neobisnuiti in fauna din Spania, care ii produc rani reale. Odata este surprins dansand singur in fata icoanei Preacuratei Maici, situatie care starneste discutii intre frati si, se spune, cazul ajunge la provincial, care insa nu gaseste ca asemenea practica neuzuala ar trebui reprimata. Altadata primeste misiunea de a duce o scrisoare la Paris si pleaca descult. Era, ce e drept, in ordinul fratilor minori desculti, numai ca pe asemenea distante fratii aveau dezlegare sa poarte incaltaminte. Dar el apreciaza ca nu-i sunt necesare. Pe drum, e stalcit in bataie de o banda calvinista, care facea prapad in cadrul razboaielor religioase din vremea aceea. Batut cu pietre si lasat aproape mort, fratele Pascal nu numai ca ii iarta pe atentatori, dar aduce rugaciune de multamita Domnului ca a scapat nespanzurat.

Desi avea doar putina cultura, devine tot mai cunoscut prin predicile sale si la el vin chiar teologi doxati ca sa ceara sfat si indrumare, toti gasind cu bucurie la el o teologie care pleaca din inima si nu din cap. A avut diferite functii in Convent: maturator, gradinar, bucatar, dar, cel mai mult, portar. Si, desi franciscanii sunt ei insisi cersetori, niciodata vreun sarac nu a batut la poarta conventului fara sa plece cu ceva. Daca nu avea chiar nimic sa le dea, fratele Pascal le cerea sa astepte putin in pridvor, pana se ducea sa culeaga in gradina un buchet de flori, cerandu-si scuze ca atata avea.

Dupa ce a prezis cu exactitate uimitoare ziua mortii in multe cazuri care i-au adus aceasta ciudata faima, iata ca sfantul cunoste dinainte si ziua mortii lui. La varsta de 52 de ani, in plina putere, cere Extrema Onctiune si moare in aceeasi zi.

Dar adevarata celebritate o cunoaste dupa moarte, prin miracolele care se acumuleaza la mormantul sau. Multi sunt cei care se jura nu numai ca rugaciunile la racla sa au fost auzite, dar ca au stiut la momentul respectiv aceasta dupa bataile usoare care se auzeau, din interior, din racla. Din pacate, nu mai putem verifica acest lucru in zilele noastre, deoarece, in anul 1939, racla a fost profanata de partizanii comunisti din Spania; iar sfintele moaste arse.

Faima miracolelor de la mormantul sau s-a extins repede, astfel incat, ca de obicei, pietatea populara nu a asteptat sentinta procesului de beatificare si racla sa devine tinta pelerinajelor.Papa Paul al V-lea il declara fericit in anul 1618, iar Papa Alexandru al VIII-lea il declara sfant in anul 1690 si ziua de 17 mai este retinuta in Martirologul Roman. El este infatisat, adesea, tinand in mana un Ostensor, amintind de iubirea sfantului pentru Adoratia Euharistica.

Sancte Pascale, ora pro eo!