[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de laurastifter

există vreo legătură între practicile ezoterice şi bolile psihice? Altfel spus: cei care practică diverse forme de ocultism riscă să înnebunească?

O legătură este foarte probabil să existe. Dar asta nu înseamnă că cei care practică diverse forme de ocultism riscă să înnebunească. Nu e "altfel spus", între prima şi a doua propoziţie avem un non sequitur. Statistica e o ştiinţă foarte utilă în a stabili corelaţii, dar nu cauzalităţi. Este foarte posibil ca tulburările psihice preexistente să fie cauza unei apetenţe crescute faţă de ocultism, ezoterism. În mod special schizofrenicii suferă de delir mistic, iar ezoterismul le vine ca o mănuşă.

Atât eu, cât şi mulţi alţi oameni, medici şi profani, am observat o corelaţie între diverse tulburări psihice şi psihiatrie-psihologie. Părea normal ca psihiatrii şi psihologii să se scrântească la cap, având în vedere că lucrează cu scrântiţi la cap. Numai că cei mai mulţi psihiatri, care au observat ei înşişi această corelaţie, văd cauzalitatea inversată. Scrânteala preexistentă este ceea ce îl face pe un tânăr să aleagă ştiinţele psihicului. Este aici mai mult decât o simplă fascinaţie, este aproape un reflex de autovindecare a organismului, ca atunci când un diabetic hipoglicemic urlă după o linguriţă de dulceaţă.

Ştiu că toate formele de ezoterism/ocultism sunt înspăimântător de periculoase din punct de vedere spiritual, în primul rând pentru că îi îndepărtează de Dumnezeu pe cei care le practică. Ştiu că orice practică ezoterică = trădarea lui Hristos, intrarea în comuniune cu demonii şi moarte spirituală.
Acest aspect fiind lămurit (orice ar fi, în orice situaţie s-ar afla, creştinilor NU le este îngăduit să se încreadă în astfel de practici anticreştine), mă interesează din ce motiv unii dintre cei care îşi ucid sufletul practicând ocultismul ajung să se îmbolnăvească şi psihic.

Nu e exclus ca, în multe cazuri, explicaţia unor probleme psihice să fie, de fapt, spirituală. Când Dumnezeu vrea să-l piardă pe om, mai întâi îi ia minţile. Vedem în Biblie cazuri de posesie pură, care astăzi ar fi, eronat, catalogate drept schizofrenii.

De exemplu, cunosc o persoană care, după ce a practicat câţiva ani yoga, s-a îmbolnăvit de schizofrenie... Acum se simte mai bine psihic, dar spiritual se află în cădere liberă. Mă întreb: cauza îmbolnăvirii psihice a fost practicarea ezoterismului, sau exact invers (s-a apucat de ocultism fiindcă deja era nebun)? Şi dacă boala psihică a fost efectul, atunci cum se explică acest fapt? Oare aceşti nefericiţi ajung la nebunie tocmai pentru că au intrat în legătură cu spiritele negative (ştim noi care), sau există şi cauze ştiinţifice?

Acest cancer al psihicului care este schizofrenia e la fel de puţin elucidat ca şi alte cancere. Noi nu cunoaştem cauza schizofreniei. Dar, există un anumit consens al autorilor de a vedea în schizofrenie ceea ce jargonul de specialitate numeşte "tulburare endogenă", termen folosit în opoziţie cu "tulburare reactivă". De exemplu, dacă cedez psihic şi îl plesnesc pe userul "Decebal", înseamnă că sufăr de o tulburare reactivă, fiindcă există ceva din afara mea, obiectivabil, care a declanşat episodul acut al altoirii lui "Decebal". Dacă, însă, aplic un asemenea tratament unor persoane necunoscute, care nu m-au agresat cu nimic, doar din cauză că, să spunem, am avut convingerea că mă urmăresc, numim asemenea lucru "tulburare endogenă". Ei bine, schizofreniile sunt din categoria tulburărilor endogene. Nimic din exterior nu le declanşează, cu toate că vorbim de "trigger factor", o cauză aparentă, un declanşator al bolii în plan văzut. Poate să fie un examen sau altceva. Ar putea fi şi yoga. Ceea ce mai ştim despre cauzele schizofreniei ţine de o anumită ereditate. Dar nu atât de pronunţată încât să poţi susţine, cu argumente, că schizofrenia e transmisă cromozomial. În peste 50 la sută din cazuri o rudă suferă, la rândul ei, de schizofrenie. În 17 % din cazuri această rudă este unul dintre părinţi. Prea mult ca să fie întâmplare, prea puţin ca să fie transmitere cromozomială.

Vă pun această întrebare pentru ca, în cazul în care voi fi în situaţia de a argumenta poziţia Bisericii faţă de ezoterism, să pot oferi şi dovezi ştiinţifice convingătoare pentru că, din păcate, cei mai mulţi dintre cei interesaţi de aceste practici acordă mai multă încredere explicaţiilor pur raţionale decât celor teologice. Mai exact, dacă eu, când voi fi profesoară de Religie (cu ajutorul Domnului), îi voi spune unui adolescent că ocultismul îl îndepărtează de Hristos, s-ar putea să-l amuz şi atât... pentru că el, fiind la vârsta căutărilor şi a răzvrătirii, este tentat să creadă în tot ceea ce-i pare senzaţional şi, dacă niciodată n-a crezut în Dumnezeu, perspectiva îndepărtării de El nu l-ar înfricoşa. În schimb, dacă i-aş argumenta ştiinţific unui astfel de elev inconştient că practicarea ezoterismului îl poate duce la probleme psihice, aş avea mai multe şanse de a-l trezi la realitate.

Discutabil. Problema ridicată se subsumează unei chestiuni de apologetică generală: cum lămurim asupra unui aspect al credinţei pe cineva care nu crede în general. Deosebim, aici, tactica de strategie. Tactica pe care o recomandă apologeţi cu experienţă este să vorbeşi omului plecând de la ce crede el. Dacă voi vorbi unui ortodox, voi pune accent pe ceea ce au spus Sfinţii Părinţi, fiindcă asemenea argumente au greutate în faţa lui. Dacă voi vorbi unui baptist, trec pe lângă ţintă vorbind de Sfinţii Părinţi: sunt argumente fără greutate pentru el. Că a spus Ioan Gură de Aur sau că a spus Mihnea Dragomir e fix acelaşi lucru pentru el. Dar, dacă folosesc argumente scripturistice, s-ar putea să îl conving. Dar cu ateii ? Cu ateii avem mai mari şanse dacă folosim argumente ştiinţifice, singurele care au greutate. Faţă de ei, buletinul de analiză a unei Sfinte Ostii asupra căreia a avut loc Sfânta Prefacere în mod vizibil, cu stabilirea, de către medici legişti care au primit proba şi nimic despre provenienţa ei, a faptului că este vorba de ţesut uman cardiac cu celule vii, care continuă să râmână vii în ciuda fixării în laborator s-ar putea să aibă un efect mai mare decât oricare citat biblic sau patristic.

Dar strategia ? Strategia nu trebuie să fie ca acel copil să nu practice ocultismul. Ci ca acel copil să vină la Cristos. Venind la El, fiţi sigură că mai bine îşi va tăia mâna decât să folosească ghiocul.

O dispută de acest tip am avut recent cu cineva de la ProVita, care se străduia să-mi plaseze în cabinet pliante cu imagini de avorturi făcute sub baleiaj ecografic: se vedea cum, în utere, sunt copii vii, care încearcă fără succes să se apere de chiuretă. A fost foarte dezamăgită când i-am spus că nu pun aşa ceva în cabinet: tot efortul nostru trebuie să fie spre (re)aducerea oamenilor în Biserica lui Cristos. Sunt împotriva avorturilor nu fiindcă instinctul de conservare la agresiunea chiuretei a fost vizualizat cu nu ştiu ce aparate. Mutatis mutandis, copiii nu trebuie să practice ocultismul nu fiindcă nu ştiu ce studii arată că se scrântesc la cap: se vor găsi mereu studii contrarii, nimic nefiind mai relativ decât ştiinţele, mai cu seamă ştiinţele psihismului. Ci fiindcă aşa a spus Dumnezeu. Iar acest lucru ar trebui să fie suficient.